Consumul de droguri crește constant în România. O spun statisticile oficiale, dar dezbaterea publică a explodat după tragedia de la 2 mai unde un tânăr de 19 ani drogat a omorât doi studenți. O realitate ignorată ani de zile de cei care aveau datele în față a ieșit la iveală acum, iar de la cel mai înalt nivel autoritățile vor să arate că soluții există.

DroguriFoto: Sebastian L | Dreamstime.com

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a spus că este luată în calcul varianta ca elevii să fie testați antidrog în școli „dacă au comportament specific consumului de droguri”, iar prefectul Capitalei, Rareș Hopincă, a anunțat că este analizată chiar posibilitatea ca elevilor să le fie cerută o adeverință medicală la fiecare început de an școlar, care să ateste că și-au făcut analizele antidrog. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, spune că trebuie văzut cum se face în alte țări și insistă pe educația pentru Sănătate.

Este, într-adevăr, o soluție introducerea unor teste antidrog în școli?

HotNews.ro a vrut să afle opinia specialiștilor, părinților, profesorilor, elevilor și reprezentanților ai autorităților, iar părerile sunt împărțite.

Psihoterapeutul Eugen Hriscu spune că astfel de măsuri îi vor îndrepta „pe elevi spre consumul de substanțe care nu ies la sânge”, iardirectoarea Colegiului Național „I.L. Caragiale” din București, Andreia Bodea, spune că este de părere că mulți părinți se vor opune. Directoarea Agenției Naționale Antidrog (ANA), Ramona Dabija, crede că ideea trebuie „dezvoltată alături de specialiști”.

Pe scurt:

Psihoterapeutul Eugen Hriscu:

  • „O măsură care e mai degrabă nesusținută de studii”

Președintele Federației Naționale a Părinților, Iulian Cristache.

  • „Consider util ceea ce a spus domnul ministru Predoiu, pentru că s-a ajuns la un nivel de consum de substanțe interzise, din punctul meu de vedere, foarte, foarte mare”

Directoarea Colegiului Național „I.L. Caragiale” din București, Andreia Bodea:

  • „Un număr important de părinți cred că se vor opune din start acestei testări”

Maria Bularca, profesoară din județul Covasna, fostă directoare de liceu:

  • „Nu este rea varianta propusă de prefectul Capitalei, dar este insuficientă”

Președinta Consiliului Național al Elevilor (CNE), Miruna Croitoru:

  • „Am putea merge mult mai mult pe zona de prevenție și de conștientizare a problemelor care apar odată cu consumul de droguri”

Directoarea Agenției Naționale Antidrog (ANA), Ramona Dabija:

  • „Este o idee și sunt convinsă că ea va fi dezvoltată alături de specialiști”

„Riscul de stigmatizare a elevului și a familiei este imens”

Psihoterapeutul Eugen Hriscu - cu care am stat de vorbă pentru a afla ce impact ar putea avea asupra copiilor astfel de măsuri - spune că, în primul rând, nu Ministerul Afacerilor Interne (MAI) ar trebui să se ocupe de problema consumului de droguri, pentru că este o problemă de sănătate publică.

„Nu știu de ce ministrul de Interne este cel care trebuie să se pronunțe în aceste subiecte. Ne aflăm mereu în această paradigmă în care problema consumului de droguri în școli și la festivaluri sau la tineri este mereu adusă în spațiul public de Poliție, de DIICOT și de ministrul de Interne, când sunt clar probleme de sănătate publică și ar trebui să se exprime asupra lor ministrul Sănătății”, a declarat pentru HotNews.ro psihoterapeutul.

El spune că o astfel de măsură precum testarea antidrog în școli nu are în spate studii.

„Nu este nici complet de dezavuat, dar nu avem studiile necesare pentru a susține mai ales o aplicare a ei la nivel național. Adică ne putem gândi să facem un studiu românesc și să vedem, să selectăm unul, două, trei licee sau școli generale. Nu știm exact unde vrea, cât de jos vrea domnul ministru sau oamenii care îl sfătuiesc să meargă. Nu știm nimic”, explică Hriscu, care punctează și faptul că, pentru un nivel de transparență mai ridicat, ar trebui ca opinia publică să afle și cine a făcut aceste propuneri concret, pentru că, susține el, e clar că ideile nu i-au venit ministrului Predoiu.

Eugen Hriscu explică și faptul că, spre deosebire de alte țări, în România consumul de droguri este intens criminalizat, deci „riscul de stigmatizare a elevului și a familiei este imens. Practic, peste noapte, copilul este un infractor, poliția intră pe fir”.

„Îi vom orienta pe elevi spre consumul de substanțe care nu ies la analize de sânge”

Mai mult, specialistul consideră că o astfel de măsură i-ar face pe tineri să consume substanțe care nu ies la analizele de sânge sau la testele antidrog.

„Suntem țara în care cel mai consumat drog nu este marijuana, cum se întâmplă peste tot în Uniunea Europeană, sunt etnobotanicele. Dacă testezi antidrog, drogul care iese cel mai frecvent, pentru că este drogul care rămâne în sânge cel mai mult timp, este canabisul. Deci practic vom avea iarăși o situație în care consumatorii de canabis vor ieși pozitiv. Ei nu vor dori să iasă pozitiv, ca să nu fie stigmatizați, să nu fie transformați în infractori. Și atunci ce vor face? Îi vom orienta pe elevi spre consumul de substanțe care nu ies la analize de sânge, îi vom orienta spre consumul de etnobotanice care nu ies la teste, îi vom orienta spre abuzul de alcool, îi vom orienta practic spre consumul de droguri tari, care nu ies la sânge, nu ies în testele de sânge”, afirmă Eugen Hriscu.

Întrebat despre posibilitatea ca elevii să fie nevoiți să aducă adeverință medicală la începutul fiecărui an școlar, psihoterapeutul susține că autoritățile încearcă prin acest mod să evite discuția despre prevenție.

„Se șterge astfel responsabilitatea autorităților cu privire la faptul că nu avem un sistem de intervenție psihologică și o curriculă profesionistă de prevenire. Se evită discuția despre investiția în programe de prevenire și tratament, în profesioniști în sănătate”, a spus Hriscu.

„Cred că aceste controale trebuie să fie inopinate la liceu”

Președintele Federației Naționale a Părinților, Iulian Cristache, spune că este greu ca la nivelul părinților să existe o părere unanimă cu privire la un anumit subiect. Dar, explică reprezentantul părinților, trebuie tras un semnal de alarmă.

„Aici este clar că trebuie să tragem un semnal de alarmă și, dacă mă întrebați pe mine, ca părinte care are încă un copil în sistemul preuniversitar, consider util ceea ce a spus domnul ministru Predoiu, pentru că s-a ajuns la un nivel de consum de substanțe interzise, din punctul meu de vedere, foarte, foarte mare”, spune Iulian Cristache, care punctează și faptul că va fi important modul în care se va pune în practică.

Reprezentantul părinților spune că o comisie ar trebui să realizeze controale inopinate atât la liceu, cât și la gimnaziu, însă în cazul elevilor din V-VIII să fie cerut și acordul părinților.

„Eu cred că aceste controale trebuie să fie inopinate la liceu. Chiar dacă doar elevii de la clasa a XI-a în sus sunt majori și nu mai e nevoie de acord, dar și pentru ceilalți, că avem o rată de consum foarte mare la nivel de liceu și din păcate începem să vorbim de o rată de consum mare și la gimnaziu. Aici, la gimnaziu, cred că ar trebui să se solicite acordul părinților, în sensul în care eventual să fie anunțați cu 24 de ore înainte și nu mai mult, pentru că dacă îi vom anunța pe părinți că vom face această testare inopinantă cu șapte zile înainte, probabil unii dintre copii nu se vor duce în ziua aia la școală pentru că știu că au consumat substanțe”, consideră Iulian Cristache.

Din comisia de control inopinat ar trebui să facă parte consilieri școlar, specialiști, psihologi și medici, spune reprezentantul părinților.

Cât despre rezultatul testului, acesta crede că ar trebui să rămână confidențial, între autorități și familie, pentru a proteja copilul. Iulian Cristache a punctat că sunt foarte importante și campaniile de prevenție.

Despre adeverința medicală care să ateste faptul că elevul și-a făcut analize antidrog, Iulian Cristache spune că „nu susținem sub nicio formă așa ceva”.

„Faptul că este trist și cu capul pe bancă, de exemplu, mie nu-mi indică neapărat că el este un posibil consumator”

Directoarea Colegiului Național „I. L. Caragiale” din București, Andreia Bodea, este de părere că, atât timp cât va fi nevoie de acordul părinților pentru astfel de măsuri, acestea nu se vor putea aplica.

„Atâta vreme cât va fi nevoie, cum am înțeles, de acordul părinților, am rezerve foarte serioase că acest lucru se va finaliza în vreun fel, pentru că, din punctul meu de vedere, din motive pe care putem să le discutăm acum, e vorba de neacceptare, e vorba de fugă în fața rezolvării unei probleme majore, din varii motive. Un număr important de părinți cred că s-ar opune din start unei astfel de testări”, a spus, pentru HotNews.ro, directoarea.

Oricum, este neclară și metoda de testare a elevilor, explică Andreia Bodea.

„Caragiale are 1.300 de elevi. Să spunem că sunt de acord 1.000 de părinți. Cine va veni să testeze fizic și ce personal va veni să testeze copiii, în ce ritm? O dată pe săptămână, o dată pe lună? Și în ultimul punct și cel mai important, ce se întâmplă mai departe?”, se întreabă directoarea.

Andreia Bodea spune că un elev poate să aibă un comportament diferit de la o zi la alta din mai multe motive, nu trebuie să fie neapărat consumator de droguri.

„Îi divorțează părinții, este într-o situație acasă specială, a luat o notă proastă, l-a părăsit iubita. Deci faptul că este trist și cu capul pe bancă, de exemplu, mie nu-mi indică neapărat că el este un posibil consumator”, explică aceasta.

„Ar trebui o materie cu cap și coadă, care să se predea de către niște oameni care se și pricep”

Ca o soluție la fenomenul traficului și consumului de droguri, directoarea de la „I. L. Caragiale” din București spune că s-ar putea introduce, ca materie obligatorie în școli pentru toți elevii, o disciplină prin care specialiștii să discute cu elevii despre droguri, pentru a afla la ce riscuri se expun.

„Din experiența mea, acest gen de măsuri pompieristice care se iau după ce se întâmplă o tragedie, că s-au mai întâmplat, din păcate, tragedii, s-a discutat și am discutat și eu pe această temă, nu s-a întâmplat absolut nimic, absolut nimic. Atâta vreme cât școlii i s-au luat toate pârghiile, toate pe care le avea, nu cred că ne mai putem pune o mare bază în școală. Nu pentru că oamenii nu ar vrea, ci pentru că nu mai au instrumentele”, punctează Andreia Bodea.

„Unele derapaje sunt ignorate de cei în măsură să sancționeze astfel de evenimente”

Maria Bularca, o altă profesoară, fostă directoare a Liceului Teoretic „Mircea Eliade” din Întorsura Buzăului, este de părere că ar trebui înăsprită legislația cu privire la consumul de droguri și că testarea elevilor, chiar și a studenților, ar fi una benefică.

„Consider că primul aspect care trebuie luat în calcul este înăsprirea legislației cu privire la consumul de droguri și aplicarea acesteia de către organele abilitate. Nu este un secret că, de mai mult timp, unele „derapaje” sunt ignorate de cei în măsură să sancționeze astfel de evenimente. Ceva trebuie făcut în acest sens. Măsura testării elevilor și studenților ar fi una benefică”, a spus, pentru HotNews.ro, profesoara.

Testarea ar putea fi făcută și la recomandarea cadrelor didactice, susține Maria Bularca.

„Testarea ar trebui să se facă în mod unitar și nu doar pentru anumiți elevi și studenți, altfel, s-ar ajunge la stigmatizare, la bullying. Recomandarea testării ar putea veni și din partea cadrelor didactice. Nu este un secret faptul că noi vedem anumiți elevi care sunt „absenți” cu privirea, cel puțin, în timpul orelor de curs. Au ochii roșii, sunt apatici și inactivi”, explică aceasta.

Și ea susține că ar trebui să se pună accent pe prevenire.

„Cei abilitați să ia măsurile ce se impun. Prevenirea ar fi o modalitate benefică în școli și universități prin acțiuni de conștientizare, vizionare de filme/ mărturii ale celor dependenți de droguri, exemple concrete de efecte asupra sănătății individului consumator de etnobotanice”, explică Maria Bularca.

Cât despre prezentarea unei adeverințe medicale de către elevi la fiecare început de an școlar, aceasta spune că măsura ar fi insuficientă.

„Nu este rea varianta propusă de prefectul Capitalei, dar este insuficientă. Elevii și studenții ar trebui testați periodic, chiar inopinat, fără o avertizare prealabilă. Trebuie stopat fenomenul care a luat o mare amploare în ultima perioadă”, a concluzionat Maria Bularca.

„Cea mai importantă măsură ar fi discuțiile deschise purtate la școală pe această temă”

Președinta Consiliului Național al Elevilor, Miruna Croitoru, susține că ar trebui să ne concentrăm pe prevenție și conștientizare, însă, în cazuri concrete, se poate ajunge și la testarea antidrog a elevilor.

„Considerăm că am putea merge mult mai mult pe zona de prevenție și de conștientizare a problemelor care apar odată cu consumul de droguri. Însă, în cadrul unei sesizări pertinente venite fie din partea colegilor, fie din partea unui profesor, s-ar putea realiza această testare, însă cu păstrarea caracterul confidențial al elevului care a fost testat, pentru a nu deveni o victimă a bullyingului, spre exemplu, tocmai din acest motiv”, explică Miruna Croitoru.

Important este ca subiectul să fie discutat în mediul școlar, susține reprezentanta elevilor.

„Considerăm că cea mai importantă măsură ar fi discuțiile deschise purtate la școală pe această temă cu reprezentanții ANA care să acopere toate aspectele necesare, începând de la cauze până la efectele pe termen lung ale consumului de droguri”, a mai spus, pentru HotNews.ro, Miruna Croitoriu.

„Propunerea, în acest moment, nu prevede controale inopinate în școli”

Directoarea Agenției Naționale Antidrog (ANA), Ramona Dabija, spune că instituția pe care o conduce nu va avea atribuții de testare și că propunerea făcută până acum nu prevede controale inopinate în școli.

„Atribuții pe testare efectivă nu o să avem, pentru că propunerea este ca acest test antidrog să se facă în cabinetul medical al școlii, în prezența părinților, cu acordul lor, bineînțeles, și doar pentru copii care prezintă, au au niște semne, adică dacă vezi că doarme cu capul pe bancă două ore, trebuie să îți spui niște întrebări, să-l duci la cabinetul medical”, a declarat Ramona Dabija.

Întrebată cum s-ar putea realiza testarea antidrog în școlile unde nu există cabinete medicale, directoarea ANA spune că se vor găsi soluții.

„Deci este o idee și sunt convinsă că ea va fi dezvoltată alături de specialiști din Ministerul Educației, Ministerul Sănătății, celelalte instituții cu atribuții, și se vor găsi, alături de părinți, de asociațiile de părinți, de asociațiile de elevi, că și elevii trebuie ascultați, soluții. Propunerea de la Ministerul Afacerilor Interne este că aceste teste, în cazul în care există copii care prezintă anumite simptome, să se realizeze în cabinete medicale, cu acordul părinților și, bineînțeles, părinții să fie anunțați”, a explicat Ramona Dabija.

„Suntem la momentul unei cercetări asupra unor posibile soluții, nu ne aflăm în fața unor propuneri concrete”

Contactat de HotNews.ro, prefectul Capitalei, Rareș Hopincă, a declarat că ideea ca la început de an școlar elevii să își facă analize de sânge pentru a stabili dacă au consumat droguri „a fost generată în cadrul discuțiilor din grup”, la o ședință la care au participat reprezentanți ai ANA, Direcției de Sănătate Publică, Jandarmeriei, Poliției, Inspectoratului Școlar și Direcției Regională Vamală

  • „Dar, atenție, nu s-a propus solicitarea acestei adeverințe. Momentan, facem o cercetare în rândul părinților, adică vrem să consultăm părinții, dar și elevii majori cu privire la mai multe posibile soluții care există și în alte state, nu doar la noi, și vrem să vedem care este opinia părinților în legătură cu acest aspect, pentru că ce dorim noi dorim în primul rând e să implicăm familiile și să conștientizăm cu toții, la nivelul întregii societăți, că există o problemă cu consumul de stupefiante.
  • Suntem la momentul unei cercetări asupra unor posibile soluții, nu ne aflăm în fața unor propuneri concrete”, a afirmat prefectul.

Întrebat dacă și în alte state sunt astfel de măsuri, precum solicitarea unei adeverințe la început de an școlar, Rareș Hopincă a spus că reprezentanții Agenției Naționale Antidrog „știu foarte bine care sunt măsurile de prevenție în alte state”, dar, din informațiile sale, există această măsură: „Dar va trebui să revin eu cu această informație ca să nu fie eronată”.

  • „Trebuie o dezbatere și trebuie ca părinții să vină în această dezbatere să-și spună opinia”

De la ce vârstă s-ar aplica o astfel de măsură?

  • „Nu aș vrea să mă te antepronunț, pentru că aici intervine rolul specialiștilor, al psihologilor, al consilierilor școlari care o să vină și o să ne spună de la ce vârstă ar fi oportun să se instituie această măsură, dacă se va institui, repet, deocamdată doar cercetăm această posibilă soluție.
  • Nu suntem la momentul în care să vorbim despre vârstă. Momentan, testăm anumite soluții. Dacă se va agrea de către toți factorii implicați, de către toți factorii decidenți că una dintre soluții poate fi implementată, vom intra cu discuția tehnică cu privire la vârstă, la modul de implementare, la cine poate implementa, care sunt documentele legale necesare, ș.a.m.d.
  • Dar, încă o dată, acum testăm anumite idei. Și, mai mult decât atât, mă bucură telefonul dvs. pentru că e important să creăm dezbatere. Să conștientizăm că e o problemă și această problemă impune o serie de soluții. Unele dintre ele pot fi cele gândite în cadrul grupului de lucru.
  • Poate sunt și altele, cu siguranță sunt și altele, dar trebuie o dezbatere și trebuie părinții să vină în această dezbatere să-și spună opinia și să fie un factor activ în această luptă pentru prevenirea consumului de droguri”, a mai declarat prefectul.

Până la finalul lunii septembrie prefectul ar vrea ca o echipă de sociologi și specialiști să finalizeze chestionarele prin care părinții și elevii vor fi întrebați ce părere au cu privire la testarea antidrog în școală, solicitarea adeverinței care să ateste că elevul și-a făcut analizele de sânge pentru consumul de droguri și introducerea în curriculă a unei ore de educație antidrog în școală.

Ministrul de Interne vrea testare antidrog în școli

Elevii ar putea fi testați antidrog în școli, dacă au comportament specific consumului de droguri, a anunțat, luni, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu.

El a spus că este analizată posibilitatea testării antidrog a elevilor de către personal medical, în şcoli, în cazul în care „manifestă vizibil comportament caracteristic consumului de droguri”.

Ministrul a precizat că o astfel de testare s-ar face doar cu acordul părinţilor.

Predoiu a făcut aceste declarații luni seară, când a prezentat concluziile Corpului de control în cazul accidentului de la 2 Mai, unde un băiat de 19 ani, care consumase mai multe tipuri de droguri, a ucis cu mașina doi tineri. Accidentul din 19 august a scos la iveală detalii revoltătoare. Vlad Pascu fusese oprit de poliție de două ori - cu o zi înaintea tragediei, la un filtru, și chiar în aceeași noapte. A fost lăsat să plece de la sediul poliției fără a fi testat pentru consum de droguri deși i-au fost găsite droguri în mașină, iar autoturismul nu avea asigurare RCA valabilă. La mai puțin de o oră, Vlad Pascu a provocat accidentul.

Iohannis: Testele antidrog în școli, o variantă

Răspunzând întrebării unui jurnalist despre varianta introducerii testării antidrog în școli, Klaus Iohannis a spus, marți, că „este un fapt foarte îngrijorător că avem tot mai multe semnale că sunt elevi care consumă substanţe interzise”.

  • „Şi atunci, este o variantă să se încerce introducerea de teste, sigur, cu acceptul părinţilor şi aşa mai departe.
  • Nu putem să stăm şi să observăm fenomenul şi să nu facem nimic. Ceva trebuie găsit, în sensul şi să educăm pentru a preveni consumul de droguri, dar şi să fim mai fermi şi să detectăm pe cei care nu înţeleg cu bineţe”, a mai spus şeful statului, marți.

Rafila: Trebuie să vedem și exemple din alte țări

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, spune că trebuie văzut cum stau lucrurile în alte țări atunci când discutăm despre introducerea testelor antidrog în școli.

„Trebuie să vedem și exemple din alte țări din UE astfel încât măsurile să-și atingă scopul propus. Cred că ceea ce trebuie să facem, din punctul meu de vedere al Ministerului Sănătății, este să creștem capacitatea de testare pentru droguri. (...) Capacitatea de testare trebuie crescută atât la nivelul MS cat si MAI și incă un element pe care l-am tot mentionat si am avut o discutie directa, deocamdata informala, cu dna ministru Deca, educatia pentru sanatate este cea care poate sa genereze comportamente de buna calitate care sa evite consumul de droguri alcool si tutun”, a spus Rafila.

Ministrul de Interne: „Bătălia cu drogurile la categoria adulţi e pierdută. Prioritar este să salvăm tânăra generaţie”

Tot marți, ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a susținut că, la acest moment „bătălia cu drogurile la categoria adulţi este pierdută”, iar prioritară este „salvarea tinerei generații”. El a răspuns astfel după ce premierul Marcel Ciolacu a spus că măsurile de combatere a consumului de droguri anunțate de Predoiu nu sunt suficiente și că așteaptă de la Poliție „să lupte mult mai eficient cu dealerii de droguri”.

Cătălin Predoiu a reacționat spunând că ceea ce i-a cerut Ciolacu este, de fapt, ceea ce el a propus luni Ministerului Afacerilor Interne.

El a susținut, la DcNews, că în urmă cu o lună şi jumătate, la două săptămâni după ce a preluat mandatul, a avut o şedinţă cu structura de comandă a Inspectoratului General al Poliţiei Române, în care a transmis, având „martori”, că „bătălia cu drogurile la categoria adulți este pierdută”:

  • „Le-am spus textual, erau acolo peste 30 de oameni cred, deci am peste 30 de martori şi am spus textual acest lucru: bătălia cu drogurile la categoria adulţi în momentul ăsta e pierdută.
  • Ce trebuie să facem, sigur, să revitalizăm acest efort pe toate planurile, dar prioritar este să salvăm tânăra generaţie. Doi din zece tineri între 15 şi 24 de ani, conform statisticilor oficiale, au consumat cel puţin o dată droguri. Unu din zece copii până la 16 ani, în şcoli, unul din zece, a consumat cel puţin o dată droguri. Deci de aici plecăm”.

Predoiu a spus că se pleacă de la o realitate criminologică schimbată radical faţă de acum nu mai mult de 10 ani.

Cătălin Predoiu a preluat mandatul de ministru al Afacerilor Interne și vicepremier în luna iunie, odată cu rocada guvernamentală care i-a adus liderului PSD, Marcel Ciolacu, funcția de premier.

În Guvernul condus de Nicolae Ciucă, până la rocadă, Cătălin Predoiu a fost ministru al Justiției (din noiembrie 2021). De altfel, Predoiu a fost ministru al Justiţiei și în cabinetul condus de Călin Popescu Tăriceanu (februarie - noiembrie 2008), precum și în primul guvern condus de Emil Boc (decembrie 2008 - octombrie 2009), cabinet demis prin moțiune.

Predoiu a condus Justiția și în cabinetul Boc IV (decembrie 2009 - februarie 2012), în Guvernul Ungureanu (februarie 2012 - mai 2012) și în Guvernul Ludovic Orban (noiembrie 2019 - decembrie 2020).

În calitate de ministru al Justiției, el este cel care face propunerile la șefia Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), structură care se ocupă de infracțiunile de trafic și consum ilicit de droguri.

Cătălin Predoiu a propus-o la conducerea DIICOT, în luna martie, și pe actuala șefă a instituției, Alina Albu, care a susţinut de două ori interviul pentru numirea în funcţia de procuror-șef, după ce a primit aviz negativ de la Secţia de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Până în primăvara acestui an, DIICOT a fost condusă interimar, după ce Giorgiana Hosu, numită în 2020 la șefia instituției de către Klaus Iohannis, în pofida avizului negativ al CSM, a demisionat după câteva luni, în contextul în care soțul acesteia, Dan Hosu, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare. Și Giorgiana Hosu a fost propusă la conducerea DIICOT, în ianuarie 2020, tot de Cătălin Predoiu. (Foto: Dreamstime)