Miting de sustinere a Universitatii Central-Europene din Budapesta, in fata Ambasadei Ungariei la Bucuresti

de Ionut Baias     HotNews.ro
Joi, 6 aprilie 2017, 23:39 Actualitate | Cultură

Aproximativ 50 de persoane au participat, joi seara, in fata Ambasadei Ungariei la Bucuresti, la un miting de sustinere a Universitatii Central-Europene din Budapesta, care ar putea fi inchisa in urma adoptarii de catre Parlamentul ungar a unor amendamente la legea invatamantului superior, privind functionarea institutiilor acreditate si in alte tari, potrivit News.ro.

Manifestantii din fata Ambasadei Ungariei la Bucuresti au purtat pancarte pe care erau scrise, in engleza si in maghiara, mesaje de solidaritate cu Universitatea Central-Europeana.

"Suntem alaturi de cadrele didactice, studentii si absolventii Universitatii Central-Europene din Budapesta (CEU)! Decizia din 4 aprilie a Parlamentului maghiar de a adopta amendamentele la legea invatamantului superior din Ungaria vizeaza inchiderea portilor acestei universitati prestigioase si pune in pericol libertatea altor institutii de invatamant superior si de cercetare din Ungaria. Votul dat de Parlamentul maghiar pentru legea care ar putea duce la inchiderea CEU este un semnal de alarma si pentru mediul universitar din Romania, mai ales in contextul in care exista voci in spatiul public care sustin limitarea libertatii academice si autonomiei universitare. Acestea sunt principii fundamentale ale invatamantului superior in societatile democratice, iar guvernele trebuie sa intreprinda demersurile necesare pentru ca acestea sa fie respectate", au scris initiatorii protestului, pe pagina de Facebook a evenimentului.

Primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, a facut, joi, propunerea ca Universitatea Central-Europeana, creata la Budapesta de miliardarul american George Soros, sa functioneze in viitor la Oradea, dupa ce, tot joi, primarul Gheorghe Falca a propus ca institutia sa functioneze la Arad.

"In conditiile in care Ungaria si-a modificat legislatia privind functionarea institutiilor de invatamant acreditate si in alte tari, ceea ce va face ca Universitatea Central Europeana (CEU) sa nu mai poata functiona la Budapesta, cred ca ar fi o idee buna sa facem o oferta acestei universitati de prestigiu pentru a functiona in viitor la Oradea", a scris, joi, primarul Ilie Bolojan pe pagina sa de Facebook.

Tot joi, primarul municipiului Arad, Gheorghe Falca, a transmis rectorului Universitatii Central-Europenen o scrisoare de solidaritate si o oferta pentru relocarea acesteia la Arad, unde pune la dispozitie doua cladiri cu un total de peste 6.000 de metri patrati pentru procesul educativ, cazarea studentilor si servirea meselor.

La randul ei, conducerea Universitatii din Bucuresti a solicitat marti, premierului Ungariei, Viktor Orban, retragerea initiativei legislative care afecteaza activitatea Universitatii Central-Europene din Budapesta.

Ungaria a aprobat marti, in procedura de urgenta, o lege care ar putea obliga Universitatea Central-Europeana, finantata de George Soros, sa isi incheie activitatea in tara, in pofida protestelor fata de plan si a condamnarii internationale.

Una dintre conditiile ce vor fi impuse este ca uiversitatea sa aiba un campus in statul sau de origine, New York, iar o alta este sa existe un acord bilateral de sustinere intre Ungaria si Statele Unite.

Ministerul Educatiei a spus pentru MTI ca este dispus sa incheie un acord bilateral cu statul New York, care are jurisdictie in chestiuni legate de educatie.

Un astfel de acord ar fi mult mai usor de incheiat decat unul cu administratia lui Donald Trump, care a avut o serie de diferende cu Soros in ultimii ani.

Conditia privind campusul din statul de origine reprezinta o problema numai pentru CEU, deoarece toate celelalte universitati straine din Ungaria au deja astfel de campusuri.

Mii de oameni, unguri si straini, au protestat la Budapesta fata de initiativa Guvernului.

Fondata in 1991, CEU opereaza exclusiv la Budapesta, dar ofera diplome recunoscute atat in Uniunea Europeana, cat si in Statele Unite.

Autor:
























452 vizualizari

  • -1 (1 vot)    
    Universitate de spălat creierii. (Vineri, 7 aprilie 2017, 0:02)

    cititoare [utilizator]

    .


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri