​Spectacolul Un om de milioane la Teatrul EXCELSIOR

de D.S.     HotNews.ro
Luni, 6 martie 2017, 10:06 Actualitate | Cultură

Teatrul EXCELSIOR va găzdui luni, 6 martie, de la ora 19:00, spectacolul Un om de milioane (Un être sans pair), în regia lui Florin Didilescu, prezentat de trupa de teatru liceal francofon AMIFRAN din Arad. Evenimentul are loc în cadrul Lunii Francofoniei în România, cu sprijinul Institutului Francez din București.

Spectacolul are la bază textul omonim scris de dramaturgul arădean Ioan Peter, tradus și adaptat în limba franceză de Liana Didilescu Marechal. Intrarea este liberă.

Cu trimiteri discrete la Cehov, Shakespeare, Beckett, Mihail Sebastian sau la Cervantes, acest spectacol face referire la eternele probleme ale omenirii pe care teatrul – încă de la începuturile sale – ne invită să le explorăm.

Fondată în anul 1990, sub egida asociației cu același nume, trupa AMIFRAN a fost concepută ca un atelier de teatru cu acces gratuit deschis elevilor pe parcursul întregului an școlar și reunește în prezent tineri de la Colegiul Național „Moise Nicoară”, Liceul German „Adam Müller Guttenbrunn” și de la Colegiul Național Pedagogic „Dimitrie Țichindeal” din Arad.

Tinerii participă constant la festivalurile francofone din rețeaua ARTDRALA (www.artdrala.eu ), precum și la Întâlnirile Teatrului Tânăr European, organizate de Centrul de Cercetări Culturale CREARC din Grenoble (www.crearc.fr ). Atelierul liceenilor este dublat de cel al școlarilor din clasele primare și gimnaziale – trupa MiniAMIFRAN, care activează pe lângă Palatul Copiilor. Pentru ei, dar și pentru numeroși tineri amatori de teatru și de limba franceză din țară și din străinătate, asociația AMIFRAN organizează în fiecare toamnă, la Arad, Festivalul Internațional de Teatru al Tinerilor Francofoni.

Spectacolul Un om de milioane (Un être sans pair) are urmatoarea distributie:: Cristina Pavel, Mara Popa, Edward Horvath, Valentin Sas, Andrei Maria, Robert Batki și Valentin Maria.


Citeste mai multe despre   






















155 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi