Violoncelistul Andrei Ionita, de pe podiumul Concursului Ceaikovski, pe scena Salii Radio

de D.S.     HotNews.ro
Luni, 16 mai 2016, 13:04 Actualitate | Cultură

Andrei Ionita: foto Daniel Delang
Foto: Orchestrele si Corurile Radio
Andrei Ionita, tânărul violoncelist român (22 de ani), care a câştigat în 2015 premiul I la una dintre cele mai prestigioase competiţii muzicale din lume – Concursul Internaţional Ceaikovski (Moscova) – va cânta vineri, 20 mai (ora 19.00) alături de Orchestra Naţională Radio. În istoria de 57 de ani a competiţiei, a fost prima oară când premiul I a revenit unui muzician român. Artistul a studiat la Universitatea de Arte din Berlin şi a fost deja invitat să cânte la Petit Palais - Paris, Berlin Konzerthaus şi Deutsche Oper. Andrei Ioniţă interpretează pe un instrument de colecţie: violoncelul Giovanni Battista Rogeri creat în 1671 și pus la dispoziţia sa de German Foundation for Musical Life.

Evenimentul de la Sala Radio se va derula sub bagheta dirijorului ceh Tomas Brauner, dirijor şef al Filarmonicii din Pilsen (Cehia) şi dirijor principal invitat al Orchestrei Simfonice Radio Cehia. Programul serii cuprinde Concertul în si minor pentru violoncel şi orchestră semnat de compozitorul ceh Antonin Dvořák, partitură considerată o “regină” a repertoriului pentru violoncel. Lucrarea a fost abordată de toți marii violonceliști ai lumii, ca Pablo Casals, Pierre Fournier, Jacqueline du Pré, Mischa Maisky sau Yo-Yo Ma. A doua parte a serii propune publicului Simfonia nr. 3 în do minor, ce aparține compozitorului francez romantic Camille Saint-Saëns, interpretată cu participarea Simonei Săndulescu la orgă. Saint-Saëns a considerat partitura ca pe un punct culminant al carierei sale artistice: "Am dat tot ceea ce puteam dărui. Ceea ce am realizat prin această lucrare nu voi mai reuși să mai ating vreodată."

Născut la București în 1994, violoncelistul ANDREI IONIȚĂ a început să ia lecții de pian la doar 5 ani și a urmat prima lecție de violoncel trei ani mai târziu. În prezent, tânărul artist român se perfecționează sub îndrumarea profesorului Jens Peter Maintz, la Universität der Künste (Universitatea de Arte) - Berlin. În decursul ultimelor stagiuni, a fost aplaudat în mai multe săli de concert de prestigiu din Berlin, Munchen, Basel etc. A fost laureat al mai multor competiții internaționale: iunie 2013 – premiul I la Concursul Internațional Aram Khachaturian; în septembrie 2014 – premiul al II-lea și premiul special la Concursul Internațional ARD Music – Munchen (cel mai important concurs muzical din Germania, organizat de Radiodifuziunea Germană); premiul al II-lea la Grand Prix Emanuel Feuermann, 2014  - Berlin. În stagiunea curentă (2015-2016), Andrei Ioniță a înregistrat o serie de debuturi alături de mari orchestre europene: Deutsches Symphonie Orchester - Berlin, Filarmonica din Sankt Petersburg, Filarmonica di Bologna, Filarmonica „George Enescu“ - București. A primit de asemenea mai multe invitații din partea celebrului dirijor rus Valery Gergiev pentru concerte în Londra, Munchen, Baden-Baden și Sankt Petersburg.

TOMÁŠ BRAUNER colaborează frecvent cu orchestre simfonice ca Orchestra Simfonică din Praga, PKF-Prague Philharmonia, Slovak Philharmonic, Philharmonie Südwestfalen, Orchestra Radio din Moscova, Orchestra of Colours – Atena, Janáček Philharmonic - Ostrava, Orchestra de Cameră din Praga etc. În 2008 și-a făcut debutul la Opera de Stat din Praga cu Otello de Verdi și de atunci a dirijat numeroase titluri (Don Quijote - Massenet, Bărbierul din Sevilla - Rossini, La Bohéme și Tosca - Puccini, Nabucco - Verdi, Flautul Fermecat – Mozart) etc. A fost invitat să dirijeze în importante festivaluri internaționale. Tomáš Brauner a absolvit în 2005 Academia de Artele Spectacolului din Praga și a urmat apoi cursuri de perfecționare la Universität für Musik und darstellende Kunst - Viena. În anul 2010 a câștigat Competiția Internațională de Dirijat  Dimitris Mitropoulos din Atena.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro  şi www.romania-muzical.ro . Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro , în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio. 
Violoncelistul Andrei Ioniță, de pe podiumul Concursului Ceaikovski, pe scena Sălii Radio



Andrei Ionita, tânărul violoncelist român (22 de ani), care a câştigat în 2015 premiul I la una dintre cele mai prestigioase competiţii muzicale din lume – Concursul Internaţional Ceaikovski (Moscova) – va cânta vineri, 20 mai (19.00) alături de Orchestra Naţională Radio. În istoria de 57 de ani a competiţiei, a fost prima oară când premiul I a revenit unui muzician român! Artistul a studiat la Universitatea de Arte din Berlin şi a fost deja invitat să cânte la Petit Palais - Paris, Berlin Konzerthaus şi Deutsche Oper. Andrei Ioniţă interpretează pe un instrument de colecţie: violoncelul Giovanni Battista Rogeri creat în 1671 și pus la dispoziţia sa de German Foundation for Musical Life.

Evenimentul de la Sala Radio se va derula sub bagheta dirijorului ceh Tomas Brauner, dirijor şef al Filarmonicii din Pilsen (Cehia) şi dirijor principal invitat al Orchestrei Simfonice Radio Cehia. Programul serii cuprinde Concertul în si minor pentru violoncel şi orchestră semnat de compozitorul ceh Antonin Dvořák, partitură considerată o “regină” a repertoriului pentru violoncel. Lucrarea a fost abordată de toți marii violonceliști ai lumii, ca Pablo Casals, Pierre Fournier, Jacqueline du Pré, Mischa Maisky sau Yo-Yo Ma. A doua parte a serii propune publicului Simfonia nr. 3 în do minor, ce aparține compozitorului francez romantic Camille Saint-Saëns, interpretată cu participarea Simonei Săndulescu la orgă. Saint-Saëns a considerat partitura ca pe un punct culminant al carierei sale artistice: "Am dat tot ceea ce puteam dărui. Ceea ce am realizat prin această lucrare nu voi mai reuși să mai ating vreodată."

Născut la București în 1994, violoncelistul ANDREI IONIȚĂ a început să ia lecții de pian la doar 5 ani și a urmat prima lecție de violoncel trei ani mai târziu. În prezent, tânărul artist român se perfecționează sub îndrumarea profesorului Jens Peter Maintz, la Universität der Künste (Universitatea de Arte) - Berlin. În decursul ultimelor stagiuni, a fost aplaudat în mai multe săli de concert de prestigiu din Berlin, Munchen, Basel etc. A fost laureat al mai multor competiții internaționale: iunie 2013 – premiul I la Concursul Internațional Aram Khachaturian; în septembrie 2014 – premiul al II-lea și premiul special la Concursul Internațional ARD Music – Munchen (cel mai important concurs muzical din Germania, organizat de Radiodifuziunea Germană); premiul al II-lea la Grand Prix Emanuel Feuermann, 2014  - Berlin. În stagiunea curentă (2015-2016), Andrei Ioniță a înregistrat o serie de debuturi alături de mari orchestre europene: Deutsches Symphonie Orchester - Berlin, Filarmonica din Sankt Petersburg, Filarmonica di Bologna, Filarmonica „George Enescu“ - București. A primit de asemenea mai multe invitații din partea celebrului dirijor rus Valery Gergiev pentru concerte în Londra, Munchen, Baden-Baden și Sankt Petersburg.

TOMÁŠ BRAUNER colaborează frecvent cu orchestre simfonice ca Orchestra Simfonică din Praga, PKF-Prague Philharmonia, Slovak Philharmonic, Philharmonie Südwestfalen, Orchestra Radio din Moscova, Orchestra of Colours – Atena, Janáček Philharmonic - Ostrava, Orchestra de Cameră din Praga etc. În 2008 și-a făcut debutul la Opera de Stat din Praga cu Otello de Verdi și de atunci a dirijat numeroase titluri (Don Quijote - Massenet, Bărbierul din Sevilla - Rossini, La Bohéme și Tosca - Puccini, Nabucco - Verdi, Flautul Fermecat – Mozart) etc. A fost invitat să dirijeze în importante festivaluri internaționale. Tomáš Brauner a absolvit în 2005 Academia de Artele Spectacolului din Praga și a urmat apoi cursuri de perfecționare la Universität für Musik und darstellende Kunst - Viena. În anul 2010 a câștigat Competiția Internațională de Dirijat  Dimitris Mitropoulos din Atena.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro  şi www.romania-muzical.ro . Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro , în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio. 


Citeste mai multe despre   











[P] ​Accepta provocarea unui business fara hartii! E mai simplu decat crezi               

Activitatile noastre zilnice sunt din ce in ce mai orientate catre mediul electronic si online. Traim intr-un ritm care ne-a impus sa adoptam solutii eficiente si sigure pentru a plati facturi si taxe, a face cumparaturi, a verifica soldurile bancare, etc. Este o practica pe care am ales-o din dorinta de a simplifica lucrurile si pe care multi dintre noi ne dorim sa o regasim si in viata profesionala, unde cautam solutii pentru a depasi constrangerile de timp si spatiu atunci cand trebuie sa obtinem  o aprobare, sa  semnam rapid un contract sau sa accesam un document de la distanta.
430 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS

Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri