Frica de boala este resimtita acut de 15% dintre romani. Cand e justificata si cand devine patologica teama de imbolnavire? Si cum ajuti un ipohondru sa-si cunoasca mai bine corpul si sa renunte la mersul din doctor in doctor?

Frica de boala, de Hans Morschitzky, Thomas HartlFoto: Editura Trei

Sunt intrebari la care raspunde psihoterapeutul austriac Hans Morschitzky impreuna cu Thomas Hartl intr-o carte lamuritoare si folositoare: Frica de boala. Volumul tradus din germana de Doina Fischbach a aparut recent la editura Trei.

Frica de boala este resimtita acut de 15% dintre romani si doar teama de somaj o depaseste intr-un top autohton al ingrijorarilor, arata o ancheta sociologica din 2014. O dovada in plus a relevantei grijii pentru sanatate o constituie preocuparea actuala pentru alimentatia "eco" si diete, dar si cultul corpului sanatos si zvelt. Totusi, cand grija fireasca pentru sanatate ajunge sa ne domine gandurile, tulburandu-ne cursul normal al vietii, e semn ca am putea suferi de o "tulburare hipocondriaca". Mersul frecvent de la un doctor la altul (dublat de neincrederea fata de diagnosticul primit), izolarea sociala, interpretarea gresita semnelor corpului, igiena compulsiva si suspiciunea fata de toxicitatea alimentelor afecteaza considerabil viata ipohondrului, dar si a rudelor sale.

Cartea de fata arata cum ia nastere frica patologica de boala, ce consecinte are si cum poate fi depasita prin autoanaliza, sugestii pozitive, tehnici de relaxare, vizualizare si gestionare a stresului, si, mai ales, prin restructurarea gandirii irationale si "magice".

Hans Morschitzky este psihoterapeut la Spitalul de Psihiatrie din Linz, Austria. A mai scris carti despre psihosomatica si despre teama de a-i refuza pe ceilalti.

Thomas Hartl este jurnalist de popularizare a stiintei.

Iata ce puteti afla din cuprinsul cartii:

Partea I. Frica de boala - grija normala si frica patologica privind sanatatea

Boala face parte din realitatea vietii

Frica de boala odinioara si astazi

Frica de boala in epoca stilului de viata sanatos

Teama de boala poate afecta pe oricine

Frica de boala poate deveni ea insasi o boala

Cele zece fete ale fricii de boala

Partea a II-a. Frica de boala - cum ia nastere si afecteaza viata

Douazeci de cauze frecvente ale fricii de boala

Zece consecinte frecvente ale fricii de boala

Partea a III-a. Frica de boala - cum sa invatati sa o gestionati cu succes

Tratament de specialitate - concepte de succes ale terapiei comportamentale

Autoajutorarea - un program in sapte pasi

Sfaturi pentru rude - pentru ca viata familiala sa nu devina un cosmar

Sfaturi pentru medici - mai putin inseamna mai mult