Vedetele teatrului nu vor ocoli nici în 2015 Timișoara: spectacolul ”Mecanica inimii” aduce în capitala Banatului o distribuție briliantă, reunindu-i pe actorii Marius Manole, Maia Morgenstern, Marian Râlea, Medeea Marinescu, Șerban Pavlu, într-un spectacol de senzație pe scena bucureșteană. Evenimentul va avea loc luni, 9 februarie 2015, ora 19 pe scena Operei din Timișoara, iar biletele, cu prețuri cuprinse între 60 și 100 de lei, s-au pus în vânzare la Agenția Operei.

Mecanica inimiiFoto: Opera Nationala Timisoara

”Mecanica inimii” este o adaptare realizată și regizată de Chris Simion după cartea omonimă a lui Mathias Malzieu, autor contemporan francez născut în 1974 la Montpellier, dar și celebru muzician. O tulburătoare poveste ”despre dragostea fără de care nu merită să trăiești”, un spectacol -eveniment, ce a avut premiera la Teatrul Bulandra din București și va avea prima reprezentație la Timișoara, pe scena Operei Naționale Române, luni, 9 februarie 2015, de ora 19.

”Viața merge înainte, dar asta nu înseamnă să fiu întrutotul de acord cu ea”. Este povestea lui Jack (Marius Manole), un băiețel născut în cea mai friguroasă zi, cu inima înghețată, căruia o moașă un picuț nebună, Madeleine (Maia Morgenstern), i-a montat la inimă un ceas, pentru a o ajută să funcționeze. Jack nu are însă voie să se îndrăgostească, fiindcă tic-tac-ul s-ar putea opri oricând. Și totuși, se îndrăgostește de micuța cântăreață Acacia (Medeea Marinescu), își înfruntă rivalul, pe Joe (Șerban Pavlu), și pleacă în lume însoțit de -ceasornicar (Marian Rîlea) să o găsească. Căci ”dacă un om nu te iubește cum te aștepți tu să te iubească, nu înseamnă că nu te iubește. Dar dacă un om te iubește altfel decât ai tu nevoie, nu ezita să cauți dragostea care poate să te facă fericit.”