Sâmbătă, 18 octombrie, de la ora 17.00 la Librăria Humanitas de la Cişmigiu,are loc evenimentul de lansare a volumului „Suveranii României. Monarhia o soluţie?“ de Lucian Boia. La eveniment vor vorbi Lucian Boia şi Gabriel Liiceanu.

'Suveranii Romaniei. Monarhia, o solutie?'Foto: Humanitas

„Se simte un freamăt în zona promonarhică a societăţii româneşti. Numărul susţinătorilor monarhiei e în creştere (chiar dacă, în ansamblu, rămâne minoritar). Să fie aceasta soluţia pentru România? Întrebarea, deşi ţinteşte spre viitor, n-are cum să facă abstracţie de trecut. Am adunat în paginile acestei cărţi tot ce mi s-a părut esenţial în „dosarul monarhiei", de la fondarea dinastiei şi până astăzi.“ (Lucian BOIA)