Vaticanul a anunțat recent descoperirea secolului. Este vorba despre un codex bizantin de secol XI ce cuprinde versiunea originală, adică în limba greacă, a Omiliilor la Psalmi atribuite lui Origen. Foarte probabil, a rămas necatalogat în cunoscuta bibliotecă Bayerische Staatsbibliothek, München și, prin urmare, de negăsit. A fost descoperit de către cercetătoarea de origine italiană Marina Molin Pradel, cercetător al Università degli Studi di Venezia, în timpul unor cercetări la Bayerische Staatsbibliothek. Vestea descoperirii a împânzit rapid toate agențiile internaționale de presă. Dacă punem la socoteală descoperirile papirusurilor de redacție greacă și coptă, texte atribuite lui Origen (vezi aici) și Didim cel Orb (vezi aici), din zona Egiptului dinastiei ptolemaice, cu precădere zona Tura (în proximitatea Alexandriei), atunci descoperirea unui codex medieval poate deveni mai puțin exaltantă. Descoperire a secolului sau nu?
Și totuși, de ce atâta agitație pentru niște omilii atribuite lui Origen, un autor creștin considerat eretic post mortem? Detaliile savante ale acestei descoperiri au fost punctate de către profesorul italian Manilo Simonetti în Osservatore Romano din 13 iunie a.c., publicația oficială a Vaticanului (vezi aici). Omiliile la Psalmi, în număr de 29, atribuite lui Origen, reprezintă acoperirea unei imense lacune în literatura catehetică antică timpurie în limba greacă și nu latină, apreciază savantul italian. Cam toată opera exegetică biblică dedicată Psalmilor, atât omilii cât și comentariile (sau adnotările) erau considerate pierdute, cu excepția câtorva traduse în limba latină de către Rufin din Aquilea (340-410), prieten bun al lui Ieronim (340-420), traducătorul și autorul celei mai autoritare versiuni a Bibliei în limba latină, Vulgata. Pe lângă descoperirea codex-ului Monacense gr.314, paternitatea a fost stabilită tot de către cercetătoarea Marina Molin Pradel. De aici și notorietatea-i bine meritată! Explicații suplimentare despre valoarea acestui document au fost acordate în exclusivitate pentru medievalia.ro de către Adrian Muraru, expert în filosofie antică timpurie (vezi infra).
Mai întîi, cine este Origen? Damnatio memoriae: automutilare (testicolele tăiate) și apocatastază. Origen s-a născut într-o familie de creștini în perioada 185-186, foarte probabil în Alexandria Egiptului. Conform surselor (Eusebiu, Hist. Eccl. VI, 2-5) tatăl său, Leonida a fost ucis în timpul persecuțiilor lui Septimiu Sever (circa 202-203) și puțin a lipsit ca Origen însuși să fie ucis și să-i împărtășească soarta de martir, fiind salvat de mama sa. Origen va deveni de tânăr leader al școlii catehetice din Alexandria, la susținerea lui Demetrius, episcop al Alexandriei. În lumea antică, ca și acum, Origen este considerat atipic datorită lecturii sale ad litteram a pasajului biblic de la Matei 19, 12, preferând să se automutileze, să-și taie testiculele, întocmai eunucilor. Gurile rele consemnate de către cronicarii epocii (Eusebiu, Hist. Eccl. IV, 23,1), spun că simpla prezență a femeilor în școala catehetică din Alexandria, plus fascinația pentru tânărul Origen, l-ar fi putut destul de ușor compromite. Misoginia în Alexandria este notorie. Vă aduceți aminte și de cazul filosoafei și savantei Hypatia din Alexandria (circa 350/370-415), ucisă de către un grup de fanatici creștini copți (vezi aici) ?
Revenind la Origen, nu va fi numai castrarea problema receptării personalității, respectiv operei sale, de către posteritate! Un masacru în Alexandria Egiptului sub sceptrul lui Caracalla, îl determină pe Origen să se refugieze în Cezareea Palestinei. Deși simpatizat și promovat ca predicator de către episcopii Alexandru al Ierusalimului și Teoctist din Cezareea, statutul de laic nu este pe placul primului său protector, episcopul Demetrius al Alexandriei. Îi va ordona lui Origen să se întoarcă în Alexandria. S-a reîntors în Alexandria și în scurt timp devine preot, dar fără știrea lui Demetrius. Va fi din nou alungat din orașul natal. Revine la Cezareea și are o prolifică activitate exegetică și catehetică. Torturat și ucis în perioada unei persecuții a împăratului Decius, în orașul Tyr, viața lui Origen sfîrșește la vârsta de 69 de ani. Dar de gâtul lui Origen va atârna o condamnare doctrinară post mortem și o seculară damnatio memoriae pentru teza sa de inspirație stoică, despre apocatastază. Edictul lui Iustinian împotriva sa (543) și judecata celui de-al V-lea Conciliu Ecumenic (553), îl va poziționa între eretici, fapt ce a dus la distrugerea, pierderea și respingerea unei masive părți din producția impresionantă a operei lui sale: între 6000 (cf. Epifaniu, Haer., 64, 63) și 800 de comentarii, omilii, etc. (cf. Sf. Ieronim, Epist., 33). Din opera sa au rămas 8 cărți apologetice Contra Celsum, un tratat dogmatico-filosofic De principiis (a supraviețuit doar versiunea în limba latină, adică traducerea lui Rufinus care a avut grija de a elimina cam tot ceea ce venea în contradicție cu doctrina creștină din perioada conciliară post niceeană !), o parte din comentariile biblice, omiliile cu caracter exegetic, un mic tratat dedicat rugăciunii și un altul martiriului.
O mare parte din opera lui Origen a fost tradusă în limba română în diferite ediții, mai vechi și mai noi. Foarte puțini știu însă că cel mai prolific traducător din limba greacă și latină în limba română al omiliilor acestui autor creștin timpuriu este cercetătorul Adrian Muraru, lector doctor la Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice a Universității „Al. I. Cuza“ din Iași. Este vorba despre un tânăr filosof român (vezi aici), expert în literatură creștină antică timpurie, care a publicat într-un singur an peste 1700 de pagini, în trei volume consistente, ediție bilingvă (extrem de rar la o editură din România!), complement filologic și exegetic al tezei sale de doctorat ”Libertate și liber arbitru la Origen” (vezi aici). Contribuția sa la traducerile și exegeza din opera catehetică a lui Origen este pe cât de inspirată, pe atât de singulară. Inspirată pentru că aduce în prim plan vederea unui imens conținut catehetic timpuriu în sectorul care i se cuvine, anume cel al filosofiei stoice, iar nu exclusiv cel al exegezei biblice ori catehetice. Singulară pentru că, trebuie să o spunem, Adrian Muraru oferă într-o ediție bilingvă un autor creștin, convingând astfel Editura Polirom să continue demersul traducerilor într-o serie care se numește ”Tradiția creștină”, a cărei coordonator este.
I-am solicitat părerea în chestiunea descoperirii celor 29 de omilii origeniene, considerând că lămuririle sale pot fi un punct bun de pornire pentru înțelegerea unei vești ce a atras atenția tuturor agențiilor de știri internaționale.
Rep.: Codex-ul (Monacense gr.314) de secol XI ce conțineOmiliilaPsalmi, descoperit recent de către cercetătoarea italiană Marina Molin Pradel înBayerische Staatsbibliothek, Monaco de Baviera, este extrem de important pentru că aduce la lumină omilii ce fac parte din rarul set de scrieri origeniene transmise în limba greacă. Ele pot fi corelate omiliilor traduse în limba latină din limba greacă de către Rufin, însă nu este un detaliu suficient în a contextualiza o astfel de descoperire. Pentru vederea “în filigran” a exercițiului exegetic biblic origenian, cele 29 omilii dedicate psalmilor vor aduce un plus de înțelegere pe care numai un traducător al lui Origen poate sa ni-l explice mai bine. Adrian, te rog, așadar, să comentezi diferitele nivele de înțelegere ale acestei descoperiri.
Adrian Muraru: Înainte de toate, descoperirea oferă acces la o piesă pierdută a Antichității: cum transmiterea manuscrisă presupune hazard, iar timpul nu este prieten al documentelor insuficient multiplicate, textul grecesc al acestor Omilii la Psalmi adaugă surselor primare antice o piesă bibliografică importantă. Autorul prezumat al acestora, Origen, a avut o soartă complicată de condamnări ecleziastice timpurii, așa că el a supraviețuit mai degrabă prin traduceri latinești, așa cum aminteai: cu atât mai important accesul la originalul grecesc al scrierilor lui.
Apoi, această descoperire poate fi privită în funcție de „lentilele” prin care este citită. Există un interes material, codicologic: studierea manuscrisului este în sine interesantă (el poate fi vizualizat aici). Alcătuirea unei ediții este iarăși importantă, științific vorbind (chiar dacă ediția se va baza pe un singur manuscris, și acesta tardiv). Chiar și argumentarea paternității origeniene a omiliilor presupune un travaliu semnificativ: specialiștii în Origen s-au mobilizat pentru a cerceta manuscrisul. Specialiștii în teologie recuperează un text important, în original. Biblistul va căuta să valorifice locurile scripturistice citate de Origen, comparându-le cu forma lor receptă. Expertul în exegeză biblică jubilează: acest manuscris pune la dispoziție, fie și parțial, prima exegeză sistematică a Psalmilor produsă în mediul creștin. De aici posibilitatea comparației: cu interpretarea anterioară, dar și cu cea posterioară dedicată Psalmilor. Până și un specialist în liturgică va citi cu interes omiliile, în căutarea unor indicii despre cultul creștin în primele secole creștine (omiliile erau piese retorice intrinseci unor acte liturgice). Dincolo de interesul strict teologic, este de așteptat ca omiliile să ofere material pentru alte discipline: teologia Antichității Târzii, chiar în forma sa „populară”, cea a predicilor, poate oferi informații despre mentalitatea vremii, despre științele vremii chiar.
Rep.: Traducerea omiliilor, comentariilor și adnotarilor la Geneza, Exod și Levitic (ediție bilingvă), trei volume consistente publicate în 2006, în colecția Tradiția Crestină, la Editura Polirom și o teză de doctorat publicată în volumul “Libertate și liber arbitru la Origen”, la editura Universitații ”Al. I. Cuza”, deschid publicului din Romania perspectiva înțelegerii și lecturii textelor origeniene. Unul dintre cele mai frapante și insolite subiecte abordate în contribuțiile dvs. însumează argumentele origeniene în favoarea logicii, un subiect extrem de rar abordat în studiile contemporane dedicate lui Origen. Familiaritatea acestui exeget biblic cu doctrina stoică și cu paradoxul “insolvabil” sau “al mincinosului” este evidentă. Afirmarea adevarului logic al judecatii “orice om este mincinos”, din punctul tău filosofic de vedere, este exact tipul de contradicție care nu intră în tiparele exegetice din perioada anteniceeană. Cu toate acestea, contradicția este un enunț ce-l conduce pe Origen spre “adevărul scrierii revelate”, spre originea textului sacru. Poți să explici ce tip de epistemologie ne propune Origen spre înțelegerea adevărului textului revelat și de ce rezistența la abordari de tip logico-filosofic în istoriografia actuală?
Citeste tot articolul pe Medievalia.ro
