Prima ediţie a Festivalului "Sergiu Celibidache 100" se va desfăşura în perioada 3 mai - 7 iulie si este organizata cu ocazia celebrării a 100 de ani de la naşterea celebrului dirijor român. Biletele pentru aceasta prima editie a festivalului vor putea fi achiziţionate începând de luni, anunţă Fundaţia care poartă numele marelui muzician, organizatorul evenimentului.

Cu preţuri de 65 şi 75 de lei, biletele pot fi procurate prin reţeaua Eventim în toată ţara: Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Librăriile Humanitas, Cărtureşti şi online pe www.eventim.ro.

Evenimentul, desfăşurat sub înaltul patronaj al preşedintelui României, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti, reuneşte o serie de masterclassuri susţinute de artişti instrumentişti de excepţie, precum şi elevi care şi-au dorit să asimileze tehnicile extraordinare de dirijat ale maestrului, precum Ida Haendel (Vioară), Helmut Nicolai (Muzică de Cameră), Dorin Marc (Contrabas), Michael Martin Kofler (Flaut), Rony Rogoff (Vioară) şi Enrique Garcia Asensio (Dirijat).

De asemenea, sunt programate mai multe concerte susţinute la Ateneul Român cu artişti recunoscuţi internaţional, foşti elevi ai lui Sergiu Celibidache şi orchestre româneşti de primă clasă: Enrique Garcia Asensio, Mark Mast, Markus Theinert, Rony Rogoff, Cristian Mandeal, Ida Haendel, Misha Dacic, Peter Sadlo, Wolfgang Gaag, Dan Grigore, Dorin Marc, German Brass, Henschel Quartett, Orchestra Română de Tineret, Filarmonica George Enescu, Filarmonica 'Moldova' Iaşi, se arata in comunicat.

Cu acest prilej va avea loc premiera mondială a compoziţiei 'Haz de necaz' a maestrului Sergiu Celibidache.

Evenimentul va mai include o expoziţie de fotografie, proiecţii de filme şi lansări de carte, acţiuni menite să omagieze personalitatea unică a marelui dirijor.

Dirijorul şi compozitorul Sergiu Celibidache s-a născut la 28 iunie 1912, la Roman, judeţul Neamţ.

“Unesco a declarat 2012 An Sergiu Celibidache, însă eu doresc să declar 2012 anul muzicii. În acest an pornim o tradiţie pentru România, pentru că ţara noastră, după cum îmi spunea tatăl meu, este o ţară cu extrem de mult talent, dar cu şanse reduse de afirmare şi de exploatare a lui. Muzica ar trebui să fie parte din educaţia noastră şi de aceea noi avem un program bogat de masterclass-uri, cu intrare liberă, tocmai pentru a încuraja tinerii să se întoarcă la muzică, să se întoarcă la valori. Prin oamenii care predau, veţi descoperi abordarea unică muzicală numită fenomenologie muzicală, implementată de către tatăl meu. Sunt foarte mândru să pot să aduc o serie de concerte cu artişti din toată lumea care au fost apropiaţi tatălui meu şi în special premiera mondială a compoziţiei “Haz de necaz”. “Sunt român şi voi muri român” repeta tata, astfel încât mi se pare un pas firesc ca latura sa, necunoscută până în prezent, de

compozitor să fie dezvăluită în Bucureşti, România”, a declarat Serge Ioan Celibidache, Preşedintele Fundaţiei Sergiu Celibidache.

Personalitate artistică nonconformistă, contradictorie, care a dispreţuit rutina, mediocritatea, reclama comercială, filosoful care a promovat teorii personale originale, epatante şi concepţii absolutiste, exclusiviste, asupra creatorilor şi operelor de artă, omul sclipitor de inteligent, plin de vervă, ironie, sarcasm, savantul înzestrat cu o cultură generală copleşitoare, Sergiu Celibidache a atins spre sfârşitul vieţii o carieră impresionantă, devenind pentru lumea muzicală un mit, o legendă vie a baghetei contemporane.

Sergiu Celibidache a murit la Neuville-sur-Essonne, lângă Paris, la 14 august 1996.