Criza datoriilor suverane din zona Euro se acutizeaza prin intrarea Spaniei in dificultate. Grecia, Spania, poate nu peste mult timp Italia, Franta in ca rezista dar insistenta ei pentru mutualizarea datoriilor nu cred ca vine din grija pentru Grecia sau Spania.

Marius GhicaFoto: Arhiva personala

Criza radicalizeaza si pozitiile: Germania, prin vocea Angelei Merkel, insista pentru austeritate si control bugetar din partea UE pentru tarile care cer sprijin financiar, in timp ce potentialii beneficiari insista pe mutualizare, implicarea BCE si alte masuri de asa-zisa crestere economica.

In acest context, galceava damboviteana starnita pentru sau contra demiterii presedintelui mi se pare o concentrare pe lucrurile neimportante. Sigur ca aceia care au un cuvant greu de spus in UE au fost iritati de aceste meschinarii. E ca si cum copiii se cearta pe jucarii si se parasc la parinti pe cand acestia nu stiu cum vor plati rata la casa. Reactia ferma din partea UE nu este atat partizana cu o tabara sau alta, cat cerinta imperativa de a respecta regulile clubului din care facem parte.

De ce ar trebui sa tinem seama de sfaturile UE? Pentru ca, in ciuda influentelor oriental/balcanice, aspiratia noastra in ultimii 200 de ani a fost de a ne integra civilizatiei occidentale. Se ne amintim de reformele lui Cuza, de aducerea dinastiei Hohenzollern la tronul Romaniei, de eforturile de modernizare permanente. In vremea comunismului, romanii aspirau tot la o viata in Occident iar dupa 1990 integrarea in institutiile euro-atlantice a fost unul din principalele obiective ale politicii externe. Nu avem o alta optiune in mod natural iar Europa este umbrela geopolitica naturala pentru noi.

Dar apartenenta la civilizatia occidentala, formalizata prin adeziunea la UE si NATO, vine nu numai cu drepturi ci si cu responsabilitati iar cea mai importanta cred ca este respectarea unor reguli de conduita democratica. E totusi superficial de a discuta de reguli, fara a investiga fundamentul principial, filosofic al acestora, si acest lucru este putin discutat: care sunt principiile, valorile de baza care pot asigura succesul pe termen lung al societatii? Intrebarea este cu atat mai relevanta cu cat lipsa valorilor si a principiilor este acuzata de toata lumea.

Care sunt acestea ne spune profesorul Niall Ferguson de la Harvard, care argumenteaza ca sunt sase premize de baza, de natura institutionala, care au determinat ascensiunea civilizatiei occidentale in ultimii 500 de ani: proprietatea privata, concurenta, stiinta, medicina, societatea de consum si etica muncii. Ferguson spune ca devierea de la acestea a condus la declinul Occidentului in ultimii 50 de ani, in timp ce noile puteri economice ale lumii incearca copierea acestor retete. Nu mi-am propus sa fac rezumatul cartii aici, ci doar sa preluam cadrul teoretic dezvoltat de autor. Mi-as permite sa spun totusi ca premizele isi au izvorul in libertatea individuala, in statul minimal, in initiativa privata.

Putem aprecia astfel performanta protagonistilor din galceava damboviteana prin prisma modului in care fiecare actor actioneaza pentru promovarea celor sase premize. Faptele vorbesc mai mult decat retorica politica prin care se manipuleaza votantii.

Trecand peste contextul actual din Romania, putem aprecia in general performanta Romaniei in lume prin acest cadru. De ce este important? Suntem intr-o competitie globala nu numai intre indivizi si firme, dar si intre tari si modele de societate. Este o competitie intr-o piata globala in care barierele naturale si cele de reglementare sunt din ce in ce mai putin relevante. Trebuie de aceea sa intelegem foarte bine unde suntem si sa creem un mediu pentru dezvoltarea unor competente clare in piata concurentiala globala. Germania este renumita pentru tehnologie, Anglia pentru industria financiara, China este o baza manufacturiera si aspira la mai mult. Unde suntem noi azi in aceasta lume si unde vrem sa fim in viitor, intr-o lume in continua schimbare?

Dupa aceste criterii, cred ca nu stam bine deloc si iata, in cateva cuvinte, de ce:

  • Proprietatea privata: tergiversarile, jumatatile sau sferturile de masura in restituirea proprietatilor confiscate de comunisti si in privatizare vorbesc de la sine. Ne-am rupt foarte greu si nu definitiv de mentalitatea colectivista.
  • Concurenta: sustinerea sectorului ineficient de stat, finantat direct de la buget sau prin inflatie, a alterat conurenta, care poate stimula progresul si inovatia.
  • Stiinta, medicina: starea actuala a sistemului de sanatate si a invatamantului vorbesc de la sine.
  • Societatea de consum: cresterea consumului in perioada de avant economic, sustinuta masiv de creditul ieftin s-a transformat intr-o scadere sau cel putin stagnare odata cu instalarea crizei.
  • Etica muncii: a avut mult de suferit in perioada comunismului iar evolutiile post-decembriste nu au stimulat-o.

De ce aceste sase premize si nu altele? Perfect posibil, raspunsul la intrebare necesita o dezbatere serioasa. Dar este sigur ca avem mult de muncit pentru a face o shimbare majora in starea de mai sus iar aceasta nu poate veni decat de jos in sus, prin efort individual pentru intarirea in textura societatii a celor sase elemente si impingand guvernul pentru respectarea lor. Restul este zgomot care doar ne distrage de la obiectivele cu adevarat importante. Numai fiind competitivi putem crea bazele unei societati sustenabile pentru generatiile viitoare. Alternativa este o societate de tip african, saraca si polarizata.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro