Ion Iliescu le-a dat peste nas "reformatorilor" din PSD

de Corina Dragotescu     Adevarul
Vineri, 4 februarie 2005, 0:00


Ion Iliescu le-a spus presedintilor de organizatii adusi la Bucuresti, miercuri seara, ca multe dintre ideile reformatoare ale grupului de la Cluj le-a avut si el inca din anul 2000, si le-a sintetizat intr-o scrisoare pe care a adresat-o PDSR-ului la plecarea spre Palatul Cotroceni.

Ca sa fie si mai convingatoare aceasta afirmatie, in mapa inmanata sefilor de filiala s-a inclus si respectiva misiva citita la Conferinta Nationala Extraordinara a PDSR in ianuarie 2001. Acest lucru inseamna o recunoastere implicita a unor parti din materialul intocmit de Ioan Rus, dar si angajamentul lui Ion Iliescu de a pune in practica acele chestiuni comune.

Cu toate acestea, Ioan Rus nu a fost scutit de critici din partea lui Ion Iliescu, chiar daca nu a fost la sedinta.

Intrebat de ziaristi in legatura cu afirmatia lui Ioan Rus, cum ca, daca nu isi va regasi ideile in documentele de partid, atunci locul sau nu mai e in PSD, Ion Iliescu a spus ca acesta este "un mod fixist" de a privi lucrurile si ca nimeni nu poate sa-si permita sa spuna, facand parte dintr-o structura de partid, ca "eu am anumite idei, sau le acceptati sau, daca nu, eu v-am salutat".

Cat priveste problema succesiunii la sefia PSD, Ion Iliescu s-a declarat la fel de plictisit ca si Adrian Nastase de acest subiect si a spus ca nu este vorba de altceva decat de "o marota a presei", care nu tine seama de faptul ca PSD este un partid "care a trecut printr-un soc".
Platforma politica pentru orice candidat la presedintia unei organizatii comunale
In sedinta presedintilor de organizatii cu Delegatia Permanenta s-a insistat foarte mult pe formarea unei structuri de decizie, alcatuita din reprezentantii teritoriului. Aceasta ar urma sa participe activ la viata de partid, supervizand practic toate hotararile conducerii operative.

PSD a inmanat participantilor un proiect privind structura si componenta departamentelor alcatuite pe schema guvernamentala actuala. Acest lucru inseamna 18 departamente, fiecare corespunzand unui minister. Printre membrii acestor departamente se regasesc si pesedistii din teritoriu, care sunt in acest fel cooptati in structurile specializate de conducere.

In ceea ce priveste reconstructia partidului, un alt document de sedinta arata cateva directii principale, printre care se regasesc intr-adevar si cateva chestiuni ridicate, la inceputul lunii ianuarie, de grupul de la Cluj.

Cu toate acestea, partidul insista pe ideea ca trebuie sa fie o formatiune care se adreseaza tuturor segmentelor sociale, vorbind despre atragerea electoratului urban, cat si rural, a tineretului, a femeilor, a intelectualilor, dar si de crearea unor organizatii muncitoresti.

Se vorbeste chiar de o extrapolare a ideii conform careia fiecare candidat trebuie sa aiba si un program propriu atunci cand doreste sa ajunga intr-o functie in partid.

S-a ajuns la o formula usor aberanta: "Candidaturile pentru functiile de presedinti ai organizatiilor comunale, pentru presedinti, vicepresedinti si secretari ai organizatiilor orasenesti, municipale si judetene sa fie individuale si insotite obligatoriu de proiectele politice ale acestora".

Cu toate ca se vorbeste de obligativitatea unui presedinte de organizatie comunala de a avea un proiect politic, nu se spune nimic despre aceeasi obligativitate in privinta candidatului pentru presedintia partidului. De altfel, in nici o fraza din materialele concepute la PSD nu se atinge subiectul candidatului la presedintia partidului, nici macar in ceea ce priveste problemele procedurale.

Se mai vorbeste despre o reducere a numarului de mandate consecutive pentru presedintii de organizatii teritoriale, idee cu care multi dintre presedintii de organizatii nu sunt de acord.
Congresul - organizat in pripa
Congresul PSD ar putea fi devansat fata de data stabilita initial, respectiv 3 aprilie, intrucat la inceputul lui aprilie vor avea loc alegeri locale anticipate in Bucuresti, ceea ce da peste cap desfasuratorul pesedist. Acest lucru inseamna ca PSD a intrat in criza de timp, deoarece congresul va fi undeva in a doua parte a lunii martie.

Participantii la sedinta de miercuri au hotarat ca nu mai este timp pentru sedinte de alegeri in judete, asa incat se vor tine doar conferinte extraordinare care vor propune delegatii la congres.

Cum in statut nu este foarte clar reglementat felul in care este desemnat candidatul pentru presedintia partidului, este de asteptat ca la aceste conferinte sa se vina cu cate o propunere din partea organizatiilor, astfel incat sa existe impresia ca toate candidaturile au pornit de jos in sus.


















52 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri