Ministrul Integrarii Europene, Anca Boagiu, a declarat marti la Strasbourg, cu doar citeva ore inainte de prezentarea raportului Comisiei Europene privind Romania si Bulgaria ca spera ca acest document va confirma data de 1 ianuarie 2007, ca data de aderare a celor doua tari la Uniunea Europeana.

"In primul rind asteptam o confirmare a datei aderarii. Apoi, asteptam un raport care sa consemneze progresele pe care Romania le-a facut pina acum si pasii pe care ii mai avem de facut pina la 1 ianuarie, cind vom capata statutul de stat membru", a declarat Anca Boagiu, care a accentuat asupra faptului ca Romania trebuie sa-si indeplineasca toate obligatiile asumate.

Potrivit analizelor facute de Ministerul Integrarii, mai sunt citeva lucruri de facut : acreditarea agentiilor de plati, definitivarea sistemului integrat de control din agricultura si, nu in ultimul rind,

infiintarea Agentiei Nationale de Integritate si continuarea luptei anti-coruptie.

Boagiu s-a referit si la fondurile destinate tarii noastre din bugetul Uniunii Europene. "Romania va beneficia, dupa 1 ianuarie 2007, de 32 de miliarde de euro, atit pentru investititii cit si pentru plati directe. Suma intentionam sa o dublam prin contributii bugetare si credite externe", a spus Boagiu.

Ministrul Integrarii s-a aratat optimist ca in urmatorii 10-12 ani Romania va atinge acelasi nivel de dezvoltare economica si sociala ca si celelalte state europene.

Pe de alta parte, raportorul Parlamentului European pentru Romania, Pierre Moscovici, a declarat ca tara noastra adera “in cele mai dure conditii de pana acum. Cu toate acestea si cei mai inversunati critici ai Romaniei, cum ar fi Markus Ferber, liderul popularilor germani din PE si-au schimbat radical parerea despre tara noastra.

In privinta conditiilor de aderare, Piere Moscovici apreciaza ca acestea sunt "cele mai dure de pana in prezent, pentru ca si extinderea este cea mai dura".

Markus Ferber, liderul popularilor germani din PE, crede acum ca locul nostru este in UE. Ferber a declarat la rindul sau ca ultimul an si jumatate a fost "perioada de glorie a Romaniei" in ceea ce priveste eforturile de aderare.