Investitiile in terenuri aduc profituri de 25%

de Daniela Ivan     Jurnalul National
Joi, 19 august 2004, 0:00


Investitiile in terenuri aduc profituri de peste 25% intr-un an. Secretul: cumparatorul sa stie ce zone au potential de dezvoltare si ce terenuri sa achizitioneze.
Piata imobiliara, in crestere
Terenurile bine plasate si cu utilitati sunt cele mai banoase investitii imobiliare. Profitul obtinut intr-un an este de peste 25%, in conditiile in care un depozit bancar are un randament de maximum 16%.

Cine doreste sa castige un ban din revanzarea de terenuri mici de pana la 1.000 de metri patrati, destinate pentru constructia de case, este bine sa se orienteze spre zonele cunoscute, cu potential de dezvoltare sau spre cele care acum incep sa ia amploare. In Capitala este bine de cumparat in Baneasa sau Otopeni, dar si in zona de est sau sud.

“Un teren bun poate aduce un castig de minimum 25% intr-un an“, spune Liviu Ureche, presedintele Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare (ARAI). El atrage atentia ca terenurile amplasate ultracental nu se bucura de asemenea casti-guri, deoarece “preturile sunt deja stabilizate“.

Investitorii care prefera zonele turistice de munte ar putea privi cu mai mult interes spre Valea Oltului, in zona Olanesti – Calimanesti – Caciulata. “Se fac foarte multe investitii in Valcea, acum cand Valea Prahovei este supraaglomerata si foarte greu se mai gaseste un plasament bun“, precizeaza presedintele ARAI.

SFAT. Specialistii recomanda sa nu se investeasca in suprafete de teren mici, daca nu au utilitati. Nu acelasi sfat este dat si marilor investitori care achizitioneaza terenuri mari destinate parcurilor rezidentiale sau supermarketurilor. Acestia pot sa cumpere zone fara nici o facilitate, sa investeasca in utilitati si apoi sa le revanda, iar profiturile lor devin duble sau triple.

“Este bine atunci cand se cumpara un teren sa fie consultat cu atentie certificatul de urbanism de unde se pot afla informatii privind regimul de constructie a cladirii care poata fi amplasata in acel loc“, precizeaza Liviu Ureche.

AFACERE. Mai mult de jumatate dintre terenurile care se comercializeaza sunt cumparate de clienti in sco-pul revanzarii dupa o perioada de cativa ani, timp in care acestea isi dubleaza sau chiar tripleaza pretul, se arata intr-un studiu de piata elaborat de compania imobiliara Eurisko. Tot secretul e ca persoana care cumpara sa stie care zone au potential de dezvoltare si care nu.

Nordul Capitalei va ramane in top, insa vor aparea si alte zone atractive. Specialistii se asteapta sa creasca pretul terenurilor aflate in vecinatatea autostrazii Bucuresti – Pitesti, cele situate la iesirea spre Constanta, zonele adiacente soselei de centura si localitatile invecinate Bucurestiului.

Acum, aceste terenuri sunt tranzactionate intre 5-30 euro/mp (in functie de apropierea de Bucuresti si de marimea suprafetei achizitionate), insa sunt preconizate cresteri de pret ca urmare a investitiilor in infrastructura facute de autoritati.


APARTAMENTELE AU RATA PROFITULUI MAI MICA
Si apartamentele raman investitii bune, chiar daca au o rata a profitului mai mica decat terenurile. Cine a reusit sa stranga in jur de 20.000 de euro este bine sa cumpere o garsoniera sau un apartament pe care sa-l inchirieze, opineaza analistii imobiliari.

Mai ales ca scaderea preturilor la apartamente cu 40%, care a fost anuntata la inceputul anului de unii specialisti in imobiliare, nu s-a simtit inca. “Nu am fost de aceasta parere nici in ianuarie, cand unii colegi au facut aceasta prognoza si nici acum“, spune Liviu Ureche. El adauga ca realitatea i-a dat dreptate. “Acea scadere nu s-a simtit, nici macar cu 10%.

Este clar ca suntem pe un trend usor crescator si ca pana-n 2007 preturile nu vor cobori“. Mai mult chiar, in cartierele unde a rasarit cate un mall preturile au crescut cu 25%, spun specialistii. Asa s-a intamplat in Vitan, asa se va ajunge si in Drumul Taberei sau Pieptanari, unde se vor deschide doua noi mall-uri in acest an.

“Deja au crescut preturile in Drumul Taberei“, spune Liviu Ureche.


AGRICULTURA
Terenurile agricole de peste 500 de hectare au mare cautare, ceea ce le face plasamente rentabile pentru urmatorii ani. “Cetatenii europeni cauta suprafete mari pentru a face aici agricultura ecologica. Le tin nelucrate cinci ani, pentru a le curata de ingrasamintele chimice, si apoi se apuca de treaba“, a declarat Liviu Ureche.

El a precizat ca un teren care are peste 500 de hectare se vinde acum cu 700-800 euro/hectar, daca este neirigat, si cu 2.100 euro/hectar, daca este irigat. “In urmatorii doi ani pretul terenurilor agricole se va dubla“, a apreciat presedintele ARAI.















29 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri