Scutul antiracheta, extins in Asia Centrala

SUA vor sa ingradeasca Iranul

de Cristian Campeanu     Romania Libera
Marţi, 7 septembrie 2004, 0:00


parte importanta a programului american de aparare antiracheta ar putea lega strategic Statele Unite de Irak, Afganistan si de o parte din tarile Europei de Est, se arata intr-o corespondenta AFP care citeaza surse din cadrul Congresului si al Pentagonului.
Potrivit autorului acestei corespondente, Maxim Kniazkov, bugetul programului va creste in luna octombrie de la 118 milioane dolari la 511 milioane. Extinderea in Asia Centrala a sistemuui antiracheta ar avea drept principal scop ingradirea Iranului in caz ca aceasta tara va reusi sa construiasca arma nucleara si sa se doteze cu rachete balistice cu care sa ameninte Statele Unite.

Pentru a construi o aparare eficienta americanii ar trebui sa instaleze dispozitive antiracheta cat mai aproape de Iran, deoarece rachetele balistice sunt mai usor de distrus in prima faza dupa lansare, cat sunt inca in ascensiune. Autorul citeaza un responsabil al Pentagonului potrivit caruia deja au fost angajate discutii cu mai multe tari din regiune.
Pentru a se asigura acoperirea completa a teritoriului iranian, bazele antiracheta ar trebui instalate in Turkmenistan, in Golful Persic, in estul Irakului sau in vestul Afganistanului, se arata intr-un raport recent al Congresului.

Totodata, un studiu realizat anul trecut de catre American Physical Society a lansat posibilitatea instalarii unor asemenea baze in Azerbaidjan sau a unor platforme mobile in Marea Caspica.
Sistemele de interceptare sunt destul de complexe. Fiecare dintre ele contine trei lansatoare mobile cu cate doua rachete fiecare. Cum este planificat sa fie instalate in imediata vecinatate a Iranului, deci in interiorul razei de actiune a avioanelor acestei tari, ele vor trebui dotate si cu mijloace antiaeriene (radare si rachete sol-aer).

O asemenea desfasurare de forte este susceptibila sa provoace o reactie violenta din partea Moscovei, si asa nemultumita de influenta crescanda a Statelor Unite in Caucaz.


















23 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă