Micii actionari ai Petrom - tratati cu dispret

de     Adevarul
Joi, 16 septembrie 2004, 0:00


In opinia brokerilor,
Micii actionari ai Petrom - tratati cu dispret
* Acestia vor putea cumpara de trei ori mai putine actiuni pentru fiecare titlu detinut, comparativ cu OMV * La BVB, actiunile Petrom ar putea creste in urma restructurarii companiei * OMV trebuie sa vina cu banii pana pe 10 noiembrie

Micii actionari ai Petrom sunt "tratati cu dispret", sunt de parere brokerii de pe piata de capital. AGA Petrom a decis ca, la majorarea capitalului social al companiei, micii actionari sa aiba dreptul sa cumpere de trei ori mai putine actiuni pentru fiecare actiune detinuta in cadrul Petrom in comparatie cu OMV.

Ei vor putea sa achizitioneze 0,49 actiuni noi pentru fiecare actiune detinuta, in timp ce OMV va putea subscrie 1,3 actiuni noi pentru fiecare actiune din pachetul de 33,34% pe care il va prelua de la stat. "Decizia AGA Petrom dovedeste dispret fata de micii actionari ai societatii.

Discriminarea actionarilor mici ai Petrom confirma riscurile foarte mari ale actiunilor cu emitenti controlati de statul roman. Nu este primul caz in care statul, in calitate de actionar majoritar al unei societati deschise, ia decizii arbitrare si de multe ori fara legatura cu mecanismele pietei de capital.

Din pacate, asemenea decizii arbitrare au mai fost luate si la alte societati, precum Alro Slatina sau Oil Terminal", considera Razvan Pasol, director general al Intercapital Invest. In ce priveste evolutia actiunilor Petrom la Bursa, brokerii nu se asteapta la evolutii spectaculoase. "Probabil, in urmatoarele zile, pretul actiunilor Petrom va scadea pana spre 2.

000 lei/actiune, dar pe termen mediu ne asteptam ca actiunile sa aiba o tendinta de crestere, ca rezultat al "curateniei" anuntate prin desprinderea unor societati si eficientizarea activitatii. Desigur, si situatia pe piata internationala ar putea influenta evolutia cotatiilor Petrom la Bursa", considera Marcel Murgoci, director de operatiuni la Estinvest.

Viitorul proprietar al Petrom, compania austriaca OMV, trebuie sa plateasca 856,19 milioane de euro pentru a achizitiona pachetul majoritar de actiuni, pana la data de 10 noiembrie. AGA Petrom a aprobat majorarea capitalului social al companiei, actionarii luand decizia ca, din cele 18,3 miliarde de actiuni noi, OMV sa cumpere 16,3 miliarde de actiuni noi, adica 90% din acestea.

Actiunile, cu valoare nominala de 1.000 de lei, vor fi oferite OMV si minoritarilor la un pret de 2.158 lei/actiune. Perioada de tranzactionare a acestora este 2 octombrie-2 noiembrie. Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) poate subscrie un numar de actiuni prin compensarea unei sume de pana la 73 milioane dolari din imprumutul existent, acordat Petrom.

Surse autorizate din Ministerul Economiei ne-au declarat ca OMV urmeaza sa decida cate actiuni va cumpara dupa ce vor subscrie micii actionari.

Cristina TREFAS, Loredana VOICULESCU



















44 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri