Fotbalistul ceh Pavel Nedved si-a anuntat oficial, ieri, retragerea de la echipa national, printr-un comunicat trimis federatiei cehe de fotbal (CMFS). Echipa Cehiei este adversara reprezentantivei Romaniei, in grupa I de calificare la Cupa Mondiala din 2006. Astfel, Nedved nu va evolua in partida Cehia - Romania, din 9 octombrie, de la Praga.

Nedved, 32 de ani, a debutat in echipa nationala la 5 iunie 1994 in partida Irlanda-Cehia, scor 1-3. In cei 10 ani ai carierei sale internationale, Nedved a imbracat de 83 de ori tricoul echipei Cehiei pentru care a marcat 17 goluri.

Nedved a evoluat ultima data in echipa nationala in semifinalele Euro-2004, in partida Grecia-Cehia, scor 1-0, cand a parasit terenul accidentat, in minutul 40 al meciului. Fostul capitan al echipei nationale a evoluat la echipele Dukla Praga (1991-1992), Sparta Praga (1992-1996), Lazio Roma (1996-2001) si, din 2001, joaca la Juventus Torino.

In cariera sa, Nedved a castigat trei titluri de campion si o cupa a Cehiei, cu Sparta Praga, trei titluri de campion al Italiei, cu Lazio si Juventus (2), doua Cupe ale Italiei, ambele cu Lazio, patru Supercupe ale Italiei, doua cu Lazio si doua cu Juventus, Cupa Cupelor si Supercupa Europei, ambele cu Lazio.

Pavel Nedved a castigat Balonul de Aur in 2003, trofeu atribuit celui mai bun jucator din lume de revista France Fotball.