Leslie Hawke, mama cunoscutului actor Ethan Hawke, locuieste in tara noastra de patru ani.
Dupa doua casnicii esuate, si-a vandut luxosul apartament de langa Central Park, New York, si s-a stabilit in a doua sa casa, Romania, (vrea sa-si cumpere un alt apartament in Bucuresti) de unde marturiseste ca nu va pleca pana cand nu va ajuta pe toate mamele si pe copiii loviti de soarta sa-si faca un rost in viata.
Dupa ce a muncit la Bacau si a pus pe picioare Programul de Consiliere si Pregatire Profesionala a mamelor si Programul Educational pentru copii, a venit si in Capitala, pentru a dezvolta programul pentru mame „Gata, Dispus si Capabil“, deocamdata in sectorul cinci, cel mai sarac din oras.
Fiul sau Ethan isi ajuta mama ori de cate ori poate, asa cum se va intampla si in data de 12 noiembrie, la New York, unde va fi gazda unui eveniment de strangere de fonduri pentru programele derulate de Leslie in tara noastra.
De ce ati ales Romania pentru a implementa acest program de ajutorare?
Nu am ales-o. M-am alaturat Corpului Pacii din SUA si ei m-au trimis in Romania. Eu ma asteptam sa plec in Ecuador! Abia cand am ajuns aici si m-am implicat in munca cu oamenii am realizat ca as putea avea ceva de oferit.
Faptul ca sunteti mama lui Ethan Hawke, o adevarata vedeta internationala, v-a ajutat in rezolvarea activitatilor in tara noastra?
Nu a ajutat activitatea mea in sine. Beneficiarii Asociatiei Ovidiu Rom n-au nici o idee cine e fiul meu. Dar m-a ajutat intr-adevar sa fac publicitate programelor noastre. Ajuta acest lucru programele in mod real? Nu sunt sigura. Dar uneori imi e mai usor sa obtin intalniri cu oameni influenti.
Considerati orasul Bacau o noua casa sau un loc unde sunteti nevoita sa locuiti o vreme?
Bacau este orasul in care am inceput Programul de Consiliere si Pregatire Profesionala a mamelor si Programul Educational pentru copii, deci imi este foarte drag. De curand, am inceput programul pentru mame „Gata, Dispus si Capabil“ si in sectorul 5, cu finantare DAI/GRASP prin USAID. Deci acum imi petrec timpul jumatate in Bucuresti, jumatate in Bacau.
Iubesc energia pe care o simti in Bucuresti, dar cand cobor din tren in Bacau ma simt cu adevarat acasa. E cumva ca atunci cand imi vizitez parintii in Texas. Sunt in sfarsit ACASA si e un sentiment placut, dar in cateva zile sunt gata sa pornesc din nou catre Marele Oras.
Care este diferenta dintre Romania primelor zile petrecute aici si a Romaniei pe care ati ajuns sa o cunoasteti?
Romania de azi vibreaza mai puternic si este mai optimista decat Romania anului 2000. De curand am fost cu niste prieteni prin Transilvania, Maramures si Bucovina, dupa care inapoi la Bacau. Am fost uimita de cat de prosper arata lucrurile zilele astea.
Una dintre prietenele mele cu care am facut excursia si care a petrecut foarte mult timp in Europa de Est in ultimii 20 de ani mi-a spus „Lucrurile arata mai bine decat in Ungaria zilele astea“, si asta m-a facut sa ma simt foarte mandra!
AU CREZUT CA NE PIERDEM TIMPUL
Sunteti multumita de rezultatele muncii dumneavoastra aici?
Scopul muncii noastre este sa ajutam copiii sa termine liceul si pe unii chiar facultatea, deci nu vom putea sti care este „rata de succes“ timp de inca 10-15 ani.
Avem o rata de succes de aproximativ 60% cu Programul Mamelor - ceea ce inseamna ca 6 din 10 mame care termina programul nostru de training de 4 luni reusesc intr-adevar sa se angajeze cu carte de munca si sa isi pastreze locul de munca. Dar asta este doar un reper, adevaratul scop este ca copiii acestor mame sa fie pregatiti sa devina membri productivi ai societatii atunci cand cresc.
Exista un caz care v-a atras atentia in mod deosebit in tot acest timp?
Fiecare caz e impresionant. Oamenii cu care lucram sunt foarte saraci si au vieti incredibil de grele. Sunt impresionata de cat de mult isi doresc sa aiba o viata mai buna. si ma intristeaza cat e de greu pentru ei sa obtina acest lucru. Nu au nici o plasa de siguranta - o greseala sau putin ghinion si pierd absolut totul. Ma mai impresioneaza cat de mult isi iubesc copiii mamele din program.
Pot fi foarte triste si obosite, dar le intrebi despre copiii lor si zambesc.
Ati intampinat dificultati deosebite in relatia cu oficialitatile romane?
Foarte putin. Cand am inceput, o multime de oameni au crezut ca ne pierdem timpul, dar ne-au lasat sa o facem si, cand au vazut cat de multe femei au obtinut intr-adevar locuri de munca si au reusit sa le pastreze, au devenit cooperanti si au inceput sa ne sprijine.
Uneori, dam peste profesori care nu vor sa aiba nimic de-a face cu problemele care sunt legate in mod inevitabil de copiii foarte saraci (de cele mai multe ori de etnie roma), dar majoritatea profesorilor si a reprezentantilor autoritatilor vor sa ajute. Poate doar nu au foarte multa incredere ca eforturile lor vor da roade. Dar cand vad rezultatele ne devin aliati.
Exista o data-limita pentru acest program?
Programul se va termina atunci cand toti copiii din Romania vor avea posibilitatea de a-si atinge, ca adulti, potentialul dat de Dumnezeu. Intentionez sa stau aici sa muncesc in acest sens cat de mult pot.
IN TEXAS, OAMENII SE SUPRAESTIMEAZA
Cum ati descrie Romania unui american dupa ce ati trait timp de patru ani aici?
Dupa cum a spus Mihail Sebastian, „un loc unde nimic nu este incompatibil“, un loc al incongruentelor si al contradictiilor: o caldura personala enorma in casele oamenilor si o raceala persistenta pe strazi; trotuare sparte si balcoane pline de muscate. Cred ca cei mai multi romani nu apreciaza cat de speciali sunt si ca tara lor e atat de frumoasa incat iti taie respiratia.
Am crescut in Texas, un loc unde oamenii tind sa supraestimeze cat sunt de speciali, deci pentru mine lipsa de mandrie a romanilor cu privire la istoria si la realizarile lor este foarte ciudata.
V-ati confruntat cu probleme atat de mari incat sa fi dorit sa renuntati si sa va intoarceti in SUA?
Doua lucruri ma demoralizeaza uneori: coruptia marunta, la nivel mic, care se infiltreaza in activitatile de zi cu zi ale oamenilor obisnuiti, si lipsa de incredere generala cu privire la modul in care se fac tranzactiile de afaceri. De unde vin eu, presupui ca oamenii sunt cinstiti si de incredere pana cand iti dovedesc contrariul. Aici e invers.
FAMILIE DE INDIVIDUALISTI
Va este dor de nepoti? Va cer sa va intoarceti acasa?
Nu mi-e atat „dor“ de ei, cat abia astept sa ii vad. Vin dintr-o familie de individualisti. Fiecare dintre noi merge si-si vede de treaba, dupa care din cand in cand ne intalnim si comparam notitele. Si acum ca tot m-ai intrebat, nu, nu m-au rugat sa ma intorc acasa! Prietenii mei da, dar familia nu!
Cat de des va vizitati familia?
De doua ori pe an.
Unde veti petrece sarbatorile de iarna?
La Bacau si Bucuresti.
Cat de bine vorbiti limba noastra?
Ingrozitor!
Ce efect a avut asupra dumneavoastra divortul dintre Ethan si Uma Thurman?
La mine divortul pare sa se traga din familie, deci n-as putea spune ca m-a surprins. Cineva mi-a spus azi „nu conteaza daca te casatoresti sau nu te casatoresti, in 10 ani oricum ai sa crezi ca ai facut o greseala!“. Mi s-a parut amuzant, dar este si ceva adevar in asta.
Care sunt asteptarile dumneavoastra in ceea ce priveste strangerea de fonduri de la New York, din 12 noiembrie?
Sper sa strangem o suma importanta de bani pentru programele noastre din Romania si sa-i inspiram pe oameni sa viziteze Romania! Si daca romanii-americani, care vor veni la eveniment, se vor simti mandri sa fie romani la sfarsitul serii, am sa fiu foarte, foarte fericita!
