Agentia SAPARD va relua decontarile catre beneficiari

de     Adevarul
Vineri, 10 decembrie 2004, 0:00


Agentia SAPARD va relua, de saptamana viitoare, decontarile catre beneficiari, dupa ce Comisia Europeana a rectificat bugetul alocat, a anuntat directorul general al Agentiei SAPARD, Gheorghita Corbu, transmite corespondentul Mediafax.

Corbu a declarat, intr-o conferinta de presa, ca Agentia SAPARD nu a mai facut plati din luna octombrie, dupa ce a fost epuizata suma de 204 milioane de euro, ceea ce a creat ingrijorare in randul consiliilor locale beneficiare ale unor proiecte SAPARD, dar si al firmelor contractante ale lucrarilor.

Potrivit lui Corbu, Comisia Europeana a rectificat bugetul pentru acest program cu 100 de milioane de euro, iar Romania va primi, in cursul acestei saptamani, 54 de milioane de euro pentru decontarea unor lucrari SAPARD.

"Volumul platilor pe care-l vom efectua va fi de 43 de milioane de euro, 14 milioane de euro sunt aferente primei transe din noiembrie, iar diferenta o reprezinta cererile de plata depuse in cursul lunii noiembrie. Mai raman 11 milioane de euro, pe care le vom plati cand vor mai fi solicitari. Nu vor mai fi probleme cu banii pentru program", a spus Corbu.

Bugetul estimat al Agentiei SAPARD Romania pentru anul 2005 este de 200 de milioane de euro, a mai spus Corbu.















44 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă