Ion Iliescu continua sa sfideze legea si dupa ce a parasit functia de sef al statului. El doreste sa aiba un loc privat, pus la dispozitie de RA-PPS, unde sa-si petreaca restul vietii. Cererea nu ar fi poate cu nimic iesita din comun, daca fostul presedinte nu ar viza, de fapt, vastul domeniu de la Scrovistea.

"Saracul dar cinstitul" Iliescu ar urma sa se odihneasca intr-un conac, sa mediteze pe marginea lacului "la provocarile globalizarii si reformarii PSD" si sa se plimbe pe potecile padurii care are nu mai putin de 2000 de hectare.

Interesant este faptul ca fostul sef de stat isi doreste aceste lucruri dupa ce, in urma cu ceva vreme, a urlat din rasputeri la baronii locali ai PSD, acuzandu-i ca se lafaie in masini scumpe in ciuda saraciei existente in tara.

Si mai interesant este ca, dupa ce a sfidat in modul cel mai natural cu putinta Constitutia tarii, acum Iliescu incalca nu numai legile tarii, ci si pe cele ale bunului simt, milogindu-se de presedintele tarii, Traian Basescu, sa-l lase la Scrovistea.

Pentru a mai indulci situatia, liderul PSD a explicat, prin vocea fostului sau purtator de cuvant, Corina Cretu, ca in schimbul acestei mici doleante renunta la casa de protocol care i s-ar cuveni potrivit Legii fostilor sefi de stat. Mai mult, Corina Cretu a incercat sa sensibilizeze opinia publica, mentionand ca Iliescu nu vrea sa se instaleze la Scrovistea.

El ar urma sa locuiasca decat "cate o saptamana vara si iarna, precum si in unele week-end-uri", atunci cand complexul nu este ocupat. Ciudat este faptul ca Traian Basescu s-a declarat de acord cu cererea lui Iliescu, desi nici o lege din Romania nu spune negru pe alb ca fostii sefi de stat pot beneficia, dupa bunul plac, de o "resedinta de odihna".

Decizia lui Basescu ar putea fi limitata in timp, pana cand lui Iliescu i se va gasi o locuinta conforma cu prevederile legii.

Cretu indulceste pretentiile

"Fostul sef al statului Ion Iliescu doreste sa aiba acces la complexul Scrovistea ocazional, refuzand, in schimb, sa beneficieze de o locuinta in baza legii privind drepturile acordate fostilor presedinti", a declarat, ieri, Corina Cretu.

Ea a mentionat ca in discutia pe care Ion Iliescu si Traian Basescu au avut-o la predarea mandatului de sef al statului a fost abordata si problema privind drepturile care i-ar reveni lui Ion Iliescu in calitate de fost presedinte al tarii, conform legislatiei in vigoare.

Ion Iliescu a spus, insa, foarte clar ca nu doreste sa beneficieze de o locuinta platita din banii statului, dar ca si-ar dori ca, ocazional, sa aiba acces la complexul Scrovistea, locul unde s-a retras atat in timpul primului, cat si celui de-al doilea mandat de presedinte al tarii si unde s-a simtit foarte bine, a precizat Corina Cretu.

Ea a subliniat ca nu este vorba despre acordarea dreptului de folosinta a complexului de la Scrovistea, ci doar de sederea acolo, "cate o saptamana vara si iarna, precum si in unele week-end-uri, atunci cand complexul nu este ocupat". Potrivit Corinei Cretu, Basescu a fost de acord cu solicitarea lui Iliescu.

Fostul sef de stat urmeaza sa depuna o solicitare in privinta utilizarii ocazionale a complexului Scrovistea la Secretariatul General al Guvernului si la RA-APPS, a mai spus Cretu. De altfel, Ion Iliescu si-a petrecut Revelionul la complexul Scrovistea, iar primele zile ale anului 2005 le petrece tot acolo.

SGG nu a primit nici o cerere

La Secretariatul General al Guvernului (SGG) nu a fost inregistrata, pana in prezent, nici o cerere a fostului presedinte Ion Iliescu privind atribuirea in folosinta gratuita a unei locuinte de protocol, cu destinatia de resedinta.

Precizarile au fost transmise de Executiv ca urmare a solicitarilor adresate purtatorului de cuvant al Guvernului privind informatiile aparute in presa potrivit carora fostul presedinte Ion Iliescu ar fi solicitat ca resedinta complexul Scrovistea.

De altfel, Legea privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de sef al statului roman se spune ca ex-presedintii pot beneficia, gratuit, de o locuinta de protocol, cu destinatia de resedinta, care cuprinde si un spatiu cu destinatia de cabinet de lucru, incadrat cu un post de consilier si un post de secretar.

Actul normativ mai precizeaza ca fostii sefi de stat pot avea o indemnizatie lunara in cuantum egal cu 75% din indemnizatia acordata presedintelui Romaniei in exercitiu. Fostii presesedinti mai pot beneficia de paza si protectie din partea SPP, precum si de un autoturism.

Locuinta de protocol acordata fostilor sefi de stat nu poate fi resedinta pe care titularul a avut-o ca presedinte al Romaniei in functie.

Totodata, Legea mai spune ca locuinta de protocol, cu destinatia de resedinta, de care beneficiaza persoana care a avut calitatea de sef al statului se atribuie de catre Regia Autonoma "Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat", la propunerea consiliului de administratie al acesteia, cu avizul Secretariatului General al Guvernului.

De locuinta de protocol beneficiaza si membrii de familie ai titularului. Actul normativ mentioneaza ca folosinta locuintei de protocol atribuite este cu titlu gratuit.

Totodata, cheltuielile privind consumul de energie electrica, gaze, apa, canal, telefon, precum si celelalte cheltuieli privind folosinta si intretinerea locuintei, anexelor, dependintelor si a terenului aferent se suporta de catre beneficiar.

Cheltuielile privind reparatiile capitale ale locuintei atribuite, efectuate de Regia Autonoma "Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat", vor fi decontate din bugetul Secretariatului General al Guvernului, din sumele alocate anual cu aceasta destinatie.

Legea mai spune ca locuinta de protocol se asigura fara personal de deservire si fara mobilier sau alte obiecte de inventar, acestea fiind in sarcina beneficiarului.