Procter & Gamble Co. a anunţat, vineri, că va cumpăra producătorul de lame de ras şi baterii Gillette Co. pentru aproximativ 57 miliarde dolari (43,5 miliarde euro), printr-un transfer de acţiuni care va da naşterea celui mai mare producător mondial de produse de larg consum.

Consiliile de administraţie ale celor două companii au aprobat, joi seară, tranzacţia care presupune că P&G va da in contrapartidă 0,985 din acţiunile sale pentru fiecare acţiune Gillette, ceea ce inseamnă că fiecare acţiune Gillette va avea o valoare de aproximativ 54 dolari.

Dacă tranzacţia va fi finalizată, noul grup Procter & Gamble va avea o cifră de vanzări anuală de peste 60 miliarde dolari, comparativ cu 51 miliarde dolari in prezent. Directorul executiv al Gillette, James M. Kilts, va deveni vicepreşedinte al Procter & Gamble, şi va fi inclus şi in consiliul de administraţie al P&G.

Cele două companii au anunţat că fuziunea lor va aduce economii anuale cuprinse intre 14 şi 16 miliarde dolari din reducerea costurilor operaţionale.

Exista si o parte proasta a acestei fuziuni: aproximativ 6.000 de angajaţi, adică patru la sută din cei 140.000 de angajaţi ai celor două companii, vor fi concediaţi. Sindicatele din cele doua companii – gigant nu au facut inca nici o declaratie publica, dar se asteapta ca liderii sindicali sa negocieze cu noua conducere conditii speciale in cazul disponibilizatilor.

Daca tranzacţia va fi aprobată de organismele de reglementare din domeniul concurentei, noua companie va deţine o serie de mărci importante, precum lamele de ras Gillette, bateriile Duracell şi produsele de igienă dentară Oral B, detergenţii Tide, Pampers şi produsele de ingrijire a părului Pantene.

Ca urmare a asteptatei fuziuni, noul grup Procter & Gamble va trece in faţa rivalului Unilever, devenind cel mai mare producător mondial de produse de larg consum.

Atit Procter & Gamble, cit si Unilever ocupa pozitii fruntase pe piata romaneasca a bunurilor de larg consum, numarindu-se si printre cei mai mari furnizori de publicitate in mass-media.