Congresul PNL a confirmat un preşedinte şi a temperat o fuziune

de     BBC
Duminică, 6 februarie 2005, 0:00


Congresul PNL nu a respins ideea fuziunii cu PD, dar nici nu a aprobat-o. Valeriu Stoica a propus transformarea Alianţei PNL - PD in partid, pornind de la succesul acestei alianţe in alegeri:
"Dacă dorim să nu repetăm experienţa CDR, fuziunea dintre PNL şi PD este imperios necesară, a spus Valeriu Stoica. Este vorba despre un argument care ţine seama de funcţionarea coaliţiei de guvernare. Este vorba insă şi de un interes major pentru Romania. Nimeni nu este impotriva fuziunii. Toată lumea spune insă nu acum.

Eu cred că in politică, la fel ca şi in viaţă, trebuie să găseşti momentul. Uneori e prea devreme, alteori e prea tarziu. Eu cred că acum este momentul, pentru că după aceea va fi prea tarziu."

Propunerea lui Valeriu Stoica a fost votată doar de 84 din cei peste o mie de delegaţi prezenţi.

Congresul a aprobat insă cu majoritate de voturi moţiunea preşedintelui PNL, Călin Popescu Tăriceanu. Aceasta prezenta deschiderea partidului faţă de ideea fuziunii cu PD dacă şi acest partid işi va manifesta dorinţa in acest sens.

Domnul Tăriceanu a spus că fuziunea a două partide egale ca forţă politică este un proces foarte complicat :


Preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu

"Gandiţi-vă la mecanismele de care avem nevoie pentru a pune in acord liderii celor două partide la nivelul tuturor organizatiilor. Cum vor fi impărţite funcţiile de conducere? Cum se va asigura conducerea operativă? Cine va deţine iniţiativa politică?"

Călin Popescu Tăriceanu spune că PNL trebuie să se concentreze asupra aplicării programului de guvernare şi asupra procesului de aderare a Romaniei la Uniunea Europeană. Procesul de fuzionarea PNL şi PD ar distrage atenţia celor două partide de la aceste priorităţi.

Călin Popescu Tăriceanu este noul preşedinte al PNL

Vineri, Primul Ministru, Călin Popescu Tăriceanu a fost ales cu majoritate de voturi preşedinte al Partidului Naţional Liberal. In favoarea candidaturii sale au votat 1.110 delegaţi la congresul PNL, 161 au votat impotrivă. 25 de voturi din totalul de 1.296 au fost declarate nule.

Călin Popescu Tăriceanu a fost singurul candidat la şefia partidului. In funcţia de preşedinte de onoare al PNL a fost ales Mircea Ionescu Quintus.

Din echipa de conducere a PNL fac parte: vie-preşedinţi - Gheorghe Flutur, Puiu Haşotti, Teodor Meleşcanu, Mona Muscă, Dan Radu Ruşanu; membri - Cristian Boureanu, Cristian David, Titus Gheorghiof, Adrian Iorgulescu, Eugen Nicolăescu, Ionuţ Popescu, Raluca Turcan şi Mihai Voicu; membri supleanţi Mircea Cinteză, Adrian Cioroianu şi Mihai

Răzvan Ungureanu.















36 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version