Toate sunt puse pe seama reglementarilor, deliberat ambigue sau neclare, adoptate in aceasta perioada, unele complet in dezacord chiar cu bunul-simt, in materie de proprietate.
Actuala guvernare prezinta, acum, argumentul existentei acestor litigii ca justificare, cel putin suplimentara fata de cea de fond, a unor noi reglementari, de data aceasta unitare si neinterpretative, in perspectiva materie, ce vor fi adoptate probabil prin procedura exceptionala a asumarii in Parlament a raspunderii guvernamentale.
Aplauzele la adresa celor care vor acum sa rezolve de o maniera cuprinzatoare problema proprietatii – de fapt, in spiritul si in litera standardelor euro-atlantice – nu pot fi insa decat rezervate. Pur si simplu, pentru ca nu s-a ajuns din senin ca, nici dupa 15 ani de tranzitie, problema proprietatii sa nu fi fost rezolvata.
Si, ca atare, nu din vreo soarta potrivnica, diferitele solutii concrete ce urmeaza a decurge din noile reglementari vor genera in lant alte si alte litigii, intrucat se vor confrunta cu consecintele anterioarelor reglementari, chiar daca acestea au fost neavenite!
La situatia actuala au contribuit din plin chiar cei care acum vor s-o corecteze. Ministrul Agriculturii a declarat ca, in baza noilor reglementari, ar urma sa fie restituite fostilor proprietari inca vreo doua milioane de hectare de padure si cateva sute de mii de hectare de terenuri agricole.
Toate – pe vechile amplasamente! Nu este greu de realizat ce bulversaj se va produce, caci intre timp pe vechile amplasamente s-au facut tot felul de nereguli si nelegiuiri, cele mai multe acoperite de reglementarile anterioare care au fost facute tocmai pentru a lasa loc interpretarilor, discretionismului politic si abuzurilor.
Alta ar fi fost situatia daca aceste noi reglementari, in frunte cu restitutia in integralitate, ar fi fost adoptate acum opt ani, cand absolut aceleasi forte politice erau la guvernare. Doar ca, in locul PUR, in coalitie se afla PNT-CD. Si sa ne amintim exact lucrurile: buni sau rai, taranistii au fost atunci singurii care au tinut-o cu problema proprietatii.
Liberalii, care declarau ca proprietatea este sfanta, au jucat mai rau decat ambiguu. Cat despre PD-ul domnilor Roman si Basescu, acesta a fost factorul net de blocaj, tragicomedia fiind ca scurtcircuitul a venit din partea unei formatiuni politice, care, daca ar fi fost dupa propriile declaratii, "dadea peste" de atata europenism si de a vedea Romania in Europa.
Din aceste cauze, guvernarea cederisto-pedista din perioada 1996-2000 a constituit fara echivoc cel mai mare esec in problema proprietatii, pentru ca la sfarsit de mandat a lasat practic aceasta problema asa cum o gasise la inceputul mandatului.
Guvernarile PDSR nu si-au propus, precum guvernarea cederisto-pedista, solutionarea problemei proprietatii, si nu era de asteptat de fapt un asemenea lucru de la acestea in domeniu.
Rezolvarea problemei proprietatii in Romania postcomunista nu avea nici incertitudini, nici macar semne de intrebare. Reperul absolut, de nediscutat, il constituiau standardele euro-atlantice in domeniu, in masura in care Romania pretindea apartenenta la structurile euro-atlantice.
Nici nu conta daca aceste standarde erau bune sau nu, important era doar faptul ca Romania, batand la usa acestor structuri, trebuia sa asimileze respectivele standarde chiar daca nu-i placeau, pentru ca lumea euro-atlantica nu va fi acceptat derogari tocmai in materia proprietatii, care se afla la baza sistemului sau de valori.
Refuzul de a lua ani in sir in considerare aceste repere a costat deja foarte mult – litigii, frustrari, nedreptati –, iar intoarcerea tardiva la aceste repere va costa societatea romaneasca in continuare!
