Acum vreo doua saptamani, televiziunea germana ne cadorisea cu inca doua reportaje pre-electorale DE si pre-aderare RO la UE: unul despre mafia cersetorilor, altul despre exorcizarile de la Manastirea Tanaca. Valva mare, RUMUNIA la colt. De ce Rumunia? Pentru ca, cersetorul infirm anchetat de reporteri, asa isi numea tarisoara de origine.
Cu un pronuntat accent slav, ca sa nu-i zicem bulgaresc de-a dreptul.
Cotidianul Bild a respectat adevarul. Cersetorul din Hamburg provenea din Bulgaria. TV-ul insa, a folosit pretextul de scandal pentru a baga in aceeasi oala a delincventei, si Romania. Poate ca, pe buna dreptate. Poate ca abuziv. Abuziv, pentru ca razia din Hamburg nu depistase cersetori romani, chiar daca, cu siguranta, acestia exista, si nu putini, in toata Europa.
Imaginea de legatura intre relele de pe caldaramul hamburghez si Romania, a fost plasata pe micul ecran sub forma „prim-plan Casa Poporului ceausista”, un monstru arhitectonic de care Bucurestiul si tara nu vor scapa, Decat daca, eventual, il drapeaza in cearceafuri albe, cum a fost acum cativa ani „imbracat si ingropat”, pentru cateva zile, Reichstagul german.
Traim din imagini? Traim. Caci suntem o generatie eminamente vizuala, e obositor sa mai citim un ziar sau o carte...ce-i aia? Deci, cand la TV se dau, inspre orele 23, monstrii din Est, prinde. Nu mai e nevoie nici de thrillere de import american. Si, oricum, realitatea intrece fictiunea in priza mass-media la public. E dovedit.
Reteta romaneasca la „negrul din gura” mass-mediei germane este ”imagologia”. Ca orice „logie”, o stiinta carevasazica, un „discurs despre imagine”. Scoateti un „i” si intram pe teritoriul minunilor, al MAGiei, al pocnitului din deget, sau al baghetei fermecate care atinge broscoiul, transformandu-l in print.
Cenusareasa Romania devine prin lobby, studii si campanii de imagine, Printesa Europei.
Se recomanda, si vor fi cu siguranta initiate, campanii mediatice scump platite in strainatate, pentru ca cetateanului de rand german sa-i fie prezentata o fata fara cosuri a Romaniei aspirante la UE.
Vor schimba acestea ceva din „pubertatea” societatii romanesti? Va modifica lobby-ul in strainatate realitatile care genereaza aceste eruptii nedorite si greu vindecabile, fara a se gasi un leac de fond, care este treptata maturizare a „subiectului”, a societatii romanesti inca neasezate economic si juridic la standardele tatucai UE?
Mi-e greu sa cred. Dar totusi sper. Sper in orice initiativa realista care sa ajute tara. Mai sper, laolalta cu conationalii mei, intr-o reala reforma in justitie, intr-o concurenta loiala pe piata de afaceri romaneasca, intr-o stergere treptata a umbrelor mafiote si securiste „de trista amintire”, in redarea demnitatii romanului intre granitele patriei sale si in afara lor. Suna patetic? Poate.
Si totusi, mai sper ca bolnavii din spitale nu vor mai fi tratati cel mai adesea cu gargara, ca pensionarii „foarte de rand” nu se vor mai milogi pentru o supa, ca tineretul va ramane in tara, pentru ca acolo ii e mai bine ca in lume, si ca profesorii lor nu vor mai avea nevoie sa dea meditatii la negru , ca sa-si completeze penibilul salariu. Mai sunt si altele in care sper.
Si toate astea imi vin pe gat in sus, cand aud la TV-ul meu german de toate zilele, ca oloaga asta de cersetoare, cu Rasputinul ei cu tot, este supusa oprobriului public.
Ca „tara asta primitiva si vampiresca” vrea sa intre in Europa (unde e demult, de fapt), ca a pricopsit surubaraia nemteasca cu cateva sute de mii de romani (mai multi buni decat rai), „care mai bine stateau la ei acasa, sa nu ne ia locurile de munca”. Au vrut ei mai deunazi sa traiasca sub un soare mai bun? Acum e si el la zenit.
Si cine sa se ingrijeasca de sufletelul ranit al romanului pribeag acasa, ca si aiurea? Poate doar demagogia imagologica a magnificilor magi si magistri in politica si integrare europeana.
