Marele si unicul castigator total al alegerilor de la sfarsitul anului trecut a fost presedintele Traian Basescu.

El a erupt din mijlocul unei scene politice mai artificiale ca oricand: doua aliante anti-natura (PSD + PUR, respectiv PNL + PD, ambele constituite din partide cu doctrine opuse, aliate exclusiv pe relatii conjuncturale) si doua partide la fel de anti-natura prin vid doctrinar si aflate in antiteza (PRM, inapt pentru orice guvernare, respectiv UDMR, bun pentru orice guvernare).

Singura previziune care se putea face era ca, indiferent de rezultatul alegerilor, vor urma convulsii politice majore, generate de imposibilitatea coabitarii unor parteneri atat de diferiti.

Previziunea s-a indeplinit. Presedintele a reusit sa complice si mai tare ecuatia politica, recurgand chiar si la solutii pe care le-a definit ulterior singur drept “imorale” in ambitia uriasa de a avea un guvern care sa functioneze cat mai repede. De oriunde ai privi, presedintele Basescu este cel caruia actuala coalitie de guvernare ii datoreaza existenta.

Vine acum presedintele la radio si spune: “daca actualul guvern a uitat ce a promis in campanie, eu ii cer sa revina la program.

Inca nu e prea tarziu, inca nu au reusit sa fie prinsi in mocirla coruptiei, si le cer sa faca ce au spus, sa-mi faca imediat curatenie si regula in sistemul de sanatate, sa faca imediat regula inainte de liberalizarea totala, care a intrat de la 1 august, in sistemul energetic, sa faca imediat regula in vami si in politia de frontiera - sunt realitatile noastre; sa privatizeze cele 8% din Petrom

corect, si nu pe sub mana”.

Ce ar fi trebuit sa urmeze in aceeasi dupa-amiaza de august? Dupa o critica atat de brutala a celui datorita caruia se afla in functii, toti ministrii raspunzatori de sectoarele nominalizate (sanatate; economie si comert; finante publice; administratie si interne) ar fi trebuit sa-si depuna automat demisiile pe masa premierului, nu inainte de a-i demite pe toti secretarii de stat si directorii

generali implicati. Si sa astepte apoi rezultatul unei analize severe a activitatii depuse. Nu numai in logica prezidentiala impusa in decembrie trecut, ci in orice tara civilizata, aceasta ar fi reprezentat solutia cu adevarat “morala”.

Ce s-a intamplat in realitate arunca din nou in derizoriu calitatea politicii dambovitene.

Unii “impricinati”, mai putin cei foarte apropiati de Cotroceni (de ce oare s-au facut ca ploua ministrii Ionut Popescu – vama - si Vasile Blaga – politia de frontiera? cine ne poate spune?), s-au napustit in conferinte de presa si interviuri in ziare prietenoase sa nege cu vehementa afirmatiile presedintelui, exact cum ar fi procedat daca ar fi venit din partea liderilor opozitiei.

Putin a lipsit ca purtatori de cuvant ai partidelor guvernamentale sa nu-l tachineze, conform cliseelor indelung uzitate, ca “se baga singur in seama” sau ca “are nevoie de asistenta psihiatrica urgenta”. S-a ales chiar si cu o somatie.

Pornind de la alte afirmatii ale presedintelui, cu tinta directa spre premier, tot centrul de greutate mediatic a fost pus pe o singura masa de restaurant, ca si cum pe ea ar incapea si toata politica romaneasca, si toata priceperea presei. Din fericire, au existat si vocile unor tineri analisti (vezi Rufele coruptiei trebuie spalate in public (de Cristian Ghinea)), care au sesizat acelasi fenomen: trivializarea prin selectie a unui discurs cat se poate de serios.

Situatia este cat se poate de grava. Toata politica se invarte in cerc, catre nicaieri. Nu poate fi intamplator faptul ca sunt impusi artificial in primul plan al atentiei publice politicieni, oameni de afaceri care n-au nici un interes ca Romania sa intre la termen in Uniunea Europeana si dintre care cel putin unul n-a ezitat sa declare public acest lucru.

Daca lucrurile vor esua in lamentabil, ca si mult trambitatele alegeri anticipate pe care le regreta atat de mult, presedintele va demonstra definitiv ca este incapabil sa faca ordine pana si-n propria ograda, pe care a construit-o cu atata osardie. Ar fi ca si cum puternica sa personalitate s-ar fi dedublat in numai sapte luni.

Personaj extrem de popular, dar ostenit de furtunile politicii, capitanul Val-Vartej o tine din petrecere in petrecere cu televiziunile dupa el; iar pe umar il poarta pe papagalul Traian, pe care-l mai trimite din cand in cand sa dea interviuri la radio, ca sa tina presa ocupata. Ii admira doar cei care n-au altceva mai bun de facut.

In spatele imensului circ mediatic, “sistemul papa resursa” in liniste. Mai iese scandal doar cand doi pradatori mari vor sa pape aceeasi resursa.