Toamna se numara... somerii

de     Curentul
Sâmbătă, 13 august 2005, 0:00


Prinsi cu ciorovaiala politica, guvernantii au uitat ca unul dintre obiectivele programului lor economic, menit sa puna in practica celebrul slogan electoral "Sa traiti bine!", era asigurarea unui numar cat mai mare de locuri de munca, prin pastrarea celor existente si crearea, pe cat posibil, a altora noi. Realitatea sta exact pe dos.

Mai ales in ultimele saptamani, tot mai multe locuri de munca sunt desfiintate, salariatii fiind trimisi pe capete in somaj. Valul disponibilizarilor a inceput sa cuprinda nu numai sectoare economice "clasice", cum este cel al mineritului, din care urmeaza sa plece in somaj peste 8.700 de ortaci, ci si unele noi, cum sunt industria chimica, cea a constructiilor de masini sau industria textila.

De exemplu, Azomures ameninta cu trimiterea in somaj a tuturor celor 3.000 de salariati, iar Dacia - Renault Pitesti anunta circa 1.000 de disponibilizari iminente. Situatia este si mai grava in randul societatilor comerciale a caror productie este destinata exportului, afectate de puternica apreciere a leului in raport cu dolarul si cu moneda europeana.

Reprezentantii exportatorilor anunta ca, din cauza pierderilor inregistrate, vor fi nevoiti sa trimita in somaj intre 30.000 si 40.000 de salariati.




"Sa traiti bine!", acesta a fost sloganul cu care Alianta a reusit, la sfarsitul anului trecut, sa preia fraiele tarii. Motto-ul a prins, mai ales la cetateanul de rand. Unul dintre obiectivele programului de guvernare, pentru a pune in practica sloganul de mai sus, era asigurarea unui numar cat mai mare de locuri de munca. Adica pastrarea locurilor de munca existente si crearea altora noi.

Realitatea este ca, mai ales in ultimele saptamani, tot mai multe locuri de munca sunt desfiintate, salariatii fiind trimisi in somaj. Valul disponibilizarilor a inceput sa cuprinda nu numai sectoare economice "clasice", cum este cel al mineritului, ci si unele noi, cum sunt industria chimica sau industria textila si, in general, cele a caror productie este destinata exportului.



Nu mai este o noutate ca sectorul cel mai afectat de disponibilizari, in ultimii 15 ani, este cel minier. Desi, pentru acest an, in acordurile incheiate cu Uniunea Europeana se prevedea reducerea locurilor de munca din sectorul minier cu 5.150 de angajati, dupa negocierile cu reprezentantii Fondului Monetar International (FMI), oficialii au avansat cifra de 6.

000, pentru ca, la inceputul lunii mai, acesta sa creasca din nou, ajungand la 7.628 de mineri ce urmeaza a fi disponibilizati. Cresterea progresiva a numarului de disponibilizati nu s-a oprit insa aici, recent fiind aprobata o alta hotarare de guvern, prin care s-a ajuns la cifra de 8.713. Dintre acestia, 4.

455 de salariati au fost deja disponibilizati de la inceputul anului si pana la data de 26 mai a.c.


Un cerc vicios: privatizare - restructurare - lichidare - disponibilizare


Fenomenul disponibilizarilor masive a cuprins, din pacate, si sectorul privat. In ultima vreme, anunturile privind reducerea numarului de personal s-au tinut lant. In numai cateva zile, trei mari societati au anuntat ca fac concedieri totale sau partiale. Este vorba de uzinele Dacia Pitesti, unde, din cei peste 11.000 de salariati, 1.

000 isi vor pierde locurile de munca, ca urmare a inchiderii unor sectii sau a restrangerii activitatii. Un caz similar a fost inregistrat la inceputul lunii martie la combinatul de celuloza si hartie Ambro Suceava, unde trei sferturi din capacitatile de productie au fost inchise, lasand pe drumuri 745 de salariati, din totalul celor 1.028 de angajati. Circa 3.

000 de pesoane vor ramane fara loc de munca la combinatul producator de ingrasaminte chimice Azomures, unde, dupa restructurari succesive, actionarul majoritar - Transworld Fertilizers Holding Luxemburg - a luat decizia inchiderii societatii, motivul invocat fiind consecintele economice grave pe care o eventuala majorare a salariilor le-ar avea asupra situatiei financiare a companiei, in paralel

cu tendinta de crestere spectaculoasa a pretului la gaz metan (materia prima de baza folosita de combinat). Cazul Azomures este doar unul dintr-un lung sir de privatizari nefaste, incheiate de statul roman nu in beneficiul economiei, ci doar de dragul de a le trece in proprietate privata, pentru a face pe plac organismelor internationale.

Din pacate, in ultimii ani, cercul vicios privatizare - restructurare - lichidare - disponibilizare este tot mai prezent, facand ravagii in economia romaneasca.


La Abrom Barlad, concedieri inainte de privatizare


Uneori insa, disponibilizarile se fac inainte de privatizare. De exemplu, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a luat decizia de a disponibiliza jumatate din cei 210 angajati de la societatea de componenete abrazive Abrom Barlad, in vederea scoaterii ei la privatizare.

Masura contradictorie, avand in vedere ca AVAS trambiteaza, sus si tare, ca "actioneaza permanent pentru mentinerea in functiune a societatilor aflate in portofoliul sau, dar mai ales pentru pastrarea locurilor de munca".

Se pare insa ca, in graba de a le privatiza cat mai repede, dar mai ales pentru a le face cat mai atractive in ochii potentialilor investitori, care vor avea obligatia sa pastreze numarul de angajati pe o perioada de cincci ani de zile, AVAS se multumeste si cu jumatati de masura.


Exportatorii se pregatesc sa dea afara 30-40 de mii de salariati


"Pana la sfarsitul anului, Romania va mai avea inca aproximativ 30.000-40.000 de noi someri, pentru ca pierderile exportatorilor vor duce la falimentarea a zeci de societati.

Va continua, totodata, procesul de scadere cantitativa a exportului si de crestere a deficitului balantei comerciale", declara recent secretarul general al Asociatiei Nationale a Exportatorilor si Importatorilor din Romania (ANEIR), Mihai Ionescu.

Principala cauza a deteriorarii situatiei economico-financiare a exportatorilor consta in continua depreciere a monedei europene si a dolarului in raport cu leul romanesc. Printre zonele economice cele mai afectate se numara judetul Suceava, unde deja au fost inchise cateva fabrici, altele fiind in pragul inchiderii portilor.


Statistica oficiala ne spune ca somajul scade!


La nivel de contabilizare oficiala a datelor, exista mari semne de intrebare. In total dezacord cu disponibilizarile care parca nu se mai termina, Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca anunta, pentru iunie 2005, reducerea numarului de someri cu 101,5 mii persoane, fata de luna iunie a anului trecut, fara a da date clare in privinta domeniilor care au absorbit acest numar de someri.

Oricare ar fi estimarile pe care le dau institutiile abilitate, cert este ca numarul de someri va continua sa creasca: urmeaza disponilizari la CEC, la exportatori, iar in 2006 mineritul va lasa pe drumuri un numar mult mai mare de someri decat in acest an, si asta in conditiile in care guvernantii nu au gasit solutii pentru programele de absortie sociala.


















42 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri