Clasa mini face furori si pe piata romaneasca a modelelor de import

de     Adevarul
Marţi, 6 septembrie 2005, 0:00


Matiz este cel mai bine vandut automobil pro-dus la Craiova. Nu sar spune deci ca piata noastra nu este una inaccesibila pentru automobilele mici. Si, totusi, cam aceasta era con-cluzia ana-lis-tilor atunci cand venea vorba de segmentul masinilor de import. Iar cifrele au confirmat aceasta idee.

Astfel, da-ca in 2001 la cla-sa mini se vindeau 564 de masini de import, in 2003, dupa doi ani de declin, sa ajuns la numai 130. De ce? La inceputul anilor 2000, segmentul era dominat autoritar de Fiat Seicento, care detinea peste trei sferturi din piata. Modelul se apropia insa de iesirea din scena, iar scaderea vanzarilor era inevitabila.

Iar declinul inregistrat de Seicento a fost sinonim cu cel al intregului segment. Un fenomen care, de altfel, sa inregistrat in primii ani ai acestui deceniu si pe piata europeana, care era si ea afectata de reducerea ofertei si varsta inaintata a modelelor disponibile, curba descendenta oprinduse, ca si la noi, la inceputul lui 2004.

Acum insa, se pare, asistam la o revitalizare a acestui segment. Anul trecut, vanzarile autoturismelor de import de la clasa A au crescut de sapte ori. Si de aceasta data, tendinta generala a pietei a avut la origine un model Fiat, de aceasta data fiind vorba de Panda, care a confirmat titlul de Masina Anului 2004, reusind sa atinga o cota de 567 de unitati din totalul de 780.

Iar anul acesta, chiar daca sporul este sub media aprecierii pietei in ansamblu, vanzarile la clasa A au avut tot un trend ascendent, cifrat la circa 40%. Care este explicatia? Pretul scazut, consumul redus de combustibil, capacitatea de a te strecura in traficul infernal al marilor orase si un spor in ceea ce priveste optiunile de parcare, o alta problema majora pentru soferii romani.

Aceste atuuri au atras nu doar interesul clientilor persoana fizica, ci si pe cel al reprezentantilor departamentelor auto al companiilor, care iau din ce in ce mai mult in calcul achizitia de masini din aceasta clasa pentru parcurile de autoturisme. Dovada si faptul ca, spre exemplu, in cazul Pandei, un sfert din vanzari este reprezentat tocmai de flote. In plus, si oferta se schimba.

Alaturi de Panda, pe lista propunerilor importatorilor de cel mai mare succes sa bucurat Citroen C2, care a izbutit in 2004 vanzari care leau depasit pe cele realizate de intreaga clasa in 2003.

Anul acesta insa, C2 na mai izbutit vanzari la fel de bune, pozitia secunda la finele primului semestru fiind ocupata de Kia Picanto, a carei ascensiune este determinata in special de schimbarea importatorului.

KIA Autorom a reusit deja, in numai cateva luni, sa modifice percep-tia publicului pentru a-ceasta marca, iar Picanto se inscrie in tendinta de crestere a intregii game de modele ale producatorului. Toamna se anunta si ea fierbinte. Chevrolet propune noul Matiz, botezat Spark. Grupul PSA (PeugeotCitroen), alaturi de Toyota, va lansa pe piata noastra trioul 107C1Aygo.

Si acestea sunt doar numele noi care vor intra in joc in urma-toarele luni. Astfel ca este de asteptat ca aprecierea cotei de piata a clasei mini in totalul importurilor sa continue. In ton cu ceea ce se intampla si la nivel european, acolo unde, sustin analistii, se asteapta sa se ajunga la 9% din totalul vanzarilor, cu 3% mai mult decat actualul nivel.


















25 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri