Miscari in piata mass-media

"Adevarul" se relanseaza

de     HotNews.ro
Marţi, 6 septembrie 2005, 0:00


Ziarul Adevarul apare incepand de marti, 6 septembrie 2005, intr-o noua formula grafica, "cu o echipa editoriala intinerita si un concept editorial nou, adaptat cerintelor cititorilor", anunta un comunicat al publicatiei.

Adevarul va ramane un ziar serios - cel mai puternic ziar de referinta din Romania.
Noul concept editorial se adreseaza unui public cititor de presa avizat, cu un statut social mediu si ridicat. Noutatea consta in modul de tratare al subiectelor, informatia va fi bine delimitata de comentariu dand astfel cititorului, posibilitatea de a-si formula propriile opinii.

Pe langa analizele, comentariile si genul de articole, care l-au consacrat pe piata, ziarul va contine pagini si rubrici noi - Media, IT&C, Auto, Sanatate, Hobby.
Noul ziar va avea intre 24 si 36 de pagini cu minim 12 pagini in policromie, grupate in trei caiete si un format unic in Romania, creatie a singurului designer roman premiat in strainatate la concursurile internationale pentru design editorial de presa. Toate aceste schimbari fac din Adevarul un ziar usor de citit, elegant, dinamic, un ziar european.
Odata cu relansarea, echipa editoriala va fi condusa de catre Corina Dragorescu - Director Editorial si de catre Razvan Mitroi – Redactor Sef si va avea o noua structura redactionala dinamica, formata din ziaristi competenti si motivati, care sa raspunda cu promtitudine nevoilor cititorilor de a fi informati obiectiv.
Noul redactor sef, Razvan Mitroi aduce un plus de profesionalism prin prisma experientei sale jurnalistice remarcabile acumulate pe parcursul activitatii desfasurate in posturi de conducere ale unora dintre cele mai importante companii de media din Romania.

Redactia numara in total peste 50 de ziaristi bine informati, echidistanti si dornici de a fi 24 de ore din 24 la dispozitia cititorilor.
Aparitia noului ziar va fi sarbatorita intr-un cadru festiv alaturi de personalitati marcante din viata politica, economica, sociala si culturala.

Noul Adevarul va avea si o ampla campanie de promovare desfasurata prin intermediul tuturor canalelor de comunicare spulberand astfel mitul unui ziar inchis si dovedindu-se un ziar de neoprit.


















25 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version