Faceti cunostinta cu cei care au confiscat si au parcelat presa din Romania

Dinozaurii media

de Stefan Candea, Sorin Ozon     HotNews.ro
Marţi, 6 septembrie 2005, 0:00









Documente:
Actionarii si administratorii Rodipet
(07.09.2005) DOC
Grupul Editorilor si difuzorilor de Presa S.A.
(07.09.2005) TXT

Scandalurile care au zguduit presa scrisa centrala incepand cu anul trecut au fost interpretate in fel si chip. Putin sunt cei care stiu si admit ca Romania Libera, Evenimentul Zilei si Adevarul au fost tot atatea episoade de puternice ciocniri de interese, cu importante mize financiare.

Fostii patroni obisnuiti in practica sa exercite o dubla functie, de manager economic si editorial, au simtit ca sunt pe cale sa-si piarda puterea si au reactionat violent. Am asistat de fapt la veritabile demonstratii de forta, zvarcoliri ale dinozaurilor media . Motorul acestor manifestari este o stare de fapt tinuta sub tacere si pe care v-o prezentam in premiera.

Recentul episod in care presedinteleRomaniei a acuzat presiuni si amenintari din partea directorului de ziare Sorin Rosca Stanescu, vine sa completeze tabloul sumbru sub care se desfasoara activitatea de presa in Romania. Presa, care cere schimbari de 15 ani de zile, ea insasi nu s-a schimbat si nu este deschisa la schimbare.

O demonstreaza si faptul ca acest material este publicat doar pe internet.

Libertatea presei ca pretext

La Romania Libera directorul Petre Mihai Bacanu a dorit sa-si vanda actiunile catre grupul german WAZ pe o anumita suma, insa nu a obtinut suma dorita si a starnit din septembrie 2004 o campanie de linsare mediatica a proprietarului ziarului. Bacanu a castigat in cele din urma in fata WAZ, campania incheindu-se la sfarsitul lui decembrie 2004.

La Evenimentul Zilei, dupa ce si-a vandut toate actiunile catre grupul german Bertelsmann, Cornel Nistorescu a incercat sa continue sa conduca ziarul atat din postura de director editorial cat si din punct de vedere economic. Bertelsmann a vandut insa toate actiunile catre grupul elvetian Ringier, iar Nistorescu si-a vazut amenintata pozitia extrem de influenta.

Desi redactia a fost prelucrata sa reactioneze similar cu Romania Libera, Nistorescu a parasit functia de director al EVZ fara vreo declaratie negativa la adresa Ringier, semnand in schimb un contract extrem de avantajos. La sfarsitul anului, cand Ringier a schimbat redactorul-sef, criza s-a declansat totusi.

Desi de actiunile Ringier au fost afectati doar doi jurnalisti angajati ai ziarului – directorul si redactorul-sef – la sfarsitul anului peste 30 de redactori au protestat public, sustinand ca libertatea presei este in pericol. Acestia si-au dat demisia in bloc.

Multi dintre ei s-au intors in redactie in lunile care au urmat, dandu-si seama ca au fost manipulati pentru a creste, valoarea de data aceasta a fostului redactor-sef, dupa modelul folosit de Nistorescu, cateva luni mai devreme.

La Adevarul criza a fost mult mai scurta, toata redactia urmandu-si redactorul sef si pe cei trei adjuncti in momentul in care acestia au pierdut fraiele economice ale ziarului si au demisionat. Pretextul folosit – libertatea presei pusa in pericol. Cateva zeci de jurnalisti demisionari au scos in scurt timp un cotidian nou - Gandul.

Lupta pentru beneficii strict economice a catorva gazetari din vechea garda a fost imbracata intr-o lupta pentru libertatea presei si a angrenat redactii intregi.

Zeci de jurnalisti au fost folositi pe post de carne de tun. Felul in care s-au desfasurat crizele la cotidienele amintite ilustreaza starea in care se afla media din Romania.

In 89 libertatea presei a fost castigata, dar la scurt timp acaparata de un grup restrans de fosti – in marea lor parte fosti ziaristi in timpul comunismului. Astfel libertatea presei a fost folosita si abuzata de-a lungul ultimilor 15 ani pentru castigurile personale ale catorva gazetari.

Presa „unsa” cu 65 milioane Euro in 4 ani

Care este insa miza pentru care au fost organizate astfel de mascarade mediatice? Foarte simplu: din postura de simplu jurnalist sau chiar un jurnalist cu o functie de conducere castigurile financiare sunt modice in Romania. Conform diverselor sindicate din bransa, 70 % din jurnalistii romani sunt salarizati cu salariul minim pe economie, in jur de 150 de Euro.

Insa ceea ce au avut in plus conducatorii de gazete – unii si actionari in acelasi timp – a fost posibilitatea de a controla totodata si mersul economic al ziarului, ceea ce implica si publicitatea. Si nu orice publicitate, ci mai ales publicitatea de stat.

Publicitate care a venit intre 2000 si 2004 (si nu numai) cu conditii legate de suprimarea unor materiale de investigatie legate de diverse personaje din guvern sau apropiate PSD-ului. Conform cifrelor oficiale, in timpul guvernarii Nastase publicitatea de stat s-a ridicat la aproape 65 de milioane de Euro.

Aceasta placinta apetisanta, la care se adauga publicitatea privata, a fost acaparata si impartita intre cei care fac subiectul investigatiei noastre – dinozaurii media.

Dinozaurii media

Dinozaurii sunt 12 personaje care au creat institutii media imediat dupa schimbarea regimului comunist. Ei au ajuns atat de puternici incat se pot lupta chiar si cu trusturi straine de presa, cum a fost in cazul conflictelor cu Ringier si WAZ.

Ne-am concentrat numai asupra celor 12 dinozauri – din care 10 au fost jurnalisti in presa comunista – incercand sa vedem cine sunt cei care au influentat decisiv felul in care s-a dezvoltat mass-media in Romania post-comunista.

Am urmarit in principal gazetari din presa scrisa, deoarece televiziunea a castigat in influenta incepand abia cu anul 1995. Cei 12 sunt numai varful fenomenului.

Ei au creat modele de comportament atat in presa centrala cat si in cea locala. Ei au format jurnalisti, tineri gazetari care le-au calcat pe urme, persistand in greselile maestrilor.

Totodata, ei formeaza un corp de vectori de opinie, care se protejeaza sau se ataca reciproc dupa vremuri si interese, si care au reusit sa acapareze si sa-si imparta spatiul public romanesc.

Nu toti au fost foarte fericiti sa raspunda la o ancheta care ii are ca subiect.

Gazetarii trec de la comunism la capitalism

Am urmarit aplicarea unei grile de cercetare si de intrebari pentru toti cei 12, iar acolo unde interviurile au fost imposibil de obtinut ne-am completat ancheta cu date sau declaratii publice.

Din cei 12 dinozauri am investigat evolutia a 2 patroni de trusturi media autohtone, Adrian Sarbu si Dan Voiculescu, pe care ii vom trata separat.

Tot separat vom trata pe cel mai important sef al agentiei nationale de stiri Rompres – Neagu Udroiu cat si pe politicianul-ziarist Corneliu Vadim Tudor. Ramane un grup compact de gazetari, 8 la numar, care au cateva puncte importante in comun.

In primul rand ii leaga activitatea jurnalistica din timpul comunismului, iar aici se inscriu atat Vadim cat si Udroiu, atunci cand pentru a putea profesa ca jurnalist trebuia sa te inscrii in Partidul Comunist ori sa urmezi cursuri de reciclare profesionala la scoala de activisti „Stefan Gheorghiu”. Ce altceva era presa in aceea perioada decat un instrument de propaganda comunista?

Daca va imaginati ca un director de cotidian in Romania este doar un gazetar talentat care toata ziua scrie articole si coordoneaza o echipa editoriala va inselati. Ei bine, timpul dinozaurilor este impartit intre indatoririle editoriale si nenumarate alte afaceri. Unele sunt legate de domeniul presei. Altele nu au nimic de a face cu gazetaria.

Tot atatea puncte pe care le au in comun dinozaurii media sunt dezvoltarea unor afaceri adiacente in paralel cu gazeta pe care au condus-o.

Este vorba de afaceri conexe presei – edituri, productie filme, tipografii, difuzare – dar in unele cazuri si de afaceri fara nici o legatura cu activitatea gazetareasca – publicitate, contabilitate, turism, petrol, alcool, restaurante etc.

Si in sfarsit, majoritatea gazetarilor s-au legat de-a lungul timpului de diversi oameni de afaceri dubiosi, care le-au finantat proiectele editoriale sau le-au pompat publicitate pentru a nu fi deranjati de eventuale investigatii jurnalistice.

Ion Cristoiu

Debuteaza in 68 la Viata Studenteasca, fiind student la Filosofie. In 71 are de ales intre a continua o cariera in Universitate sau la Viata Studenteasca.

Pentru putin timp se desparte de cariera de jurnalist, dar revine in 74, cand este numit redactor sef adjunct la Viata Studenteasca si la Amfiteatru. In 79 este numit redactor sef adjunct pentru cultura la Scanteia Tineretului.

Aici coordoneaza Secventa si suplimentul Tineretul Liber. In 86 este pedepsit de sefii lui si trecut de la cultura la sectia Agrara, sectie considerata „o Siberie a presei romanesti”. In 87 reuseste sa ajunga redactor sef la revista Teatru, pozitie pe care o ocupa si in timpul Revolutiei.

Perioada dintre 81 si 87 i se pare cea mai libera, deoarece reuseste sa tipareasca articole ce ocoleau cenzura in suplimentul Secventa. „A fost o atmosfera greu de inteles. Arta era sa faci sa treaca articole bune, dar problemele le faceau cei despre care scriai sau nu scriai. Marea problema era ca aveam o serie de clisee pe care eram obligati sa le urmam.

Insa scoala jurnalistica inainte de 89 era interesanta pentru ca trebuia sa scrii despre subiecte aride.”

Dupa Revolutie el ia in serios cererea ministrului culturii Plesu, ca toti cei care au lucrat cu fostul regim sa-si dea demisia din functiile ocupate. Este singurul care o face. In 17 ianuarie 90 este rugat de fostul sau elev si subordonat Nistorescu sa porneasca revista Expres. In paralel, tot in ianuarie, pune bazele primului ziar privat – Observator.

Devine redactor sef la Expres si in ascuns produce si Zig-Zag, care creste rapid la 600 de mii de exemplare. Demisioneaza de la Zig-Zag, care devenise foarte dur cu puterea de atunci si care este cumparat de fostii comunisti grupati in jurul lui Iliescu, si linistit brusc prin aducerea lui Adrian Paunescu ca redactor-sef.

„In aprilie 90 am fost imbolnavit, pentru ca am scris despre o posibila amanta a lui Iliescu, cu care s-a deplasat in prima sa vizita oficiala in afara tarii. Mi-a fost facuta o injectie si am zacut o vreme in spital. Aici a fost un adevarat pelerinaj, diversi oameni imi propuneau sa facem un ziar impreuna. Carciog mi-a propus sa fiu si actionar la trustul Expres".

Astfel a aparut in 92 Evenimentul Zilei, ziar care a revolutionat presa din Romania. „Am introdus faptul divers intr-o presa care avea numai opinie”. Dupa plecarea de la Evenimentul Zilei Cristoiu a pus umarul din punct de vedere editorial la ziarele National, Cotidianul, Azi si Monitorul de Bucuresti.

In afara de actiunile pe care le-a detinut la trustul Expres, Ion Cristoiu mai este actionar la inca trei firme: Editura Focus (care opereaza acum si o licenta radio), Editura Evenimentul Romanesc si Editura Ion Cristoiu. Editura Ion Cristoiu, la care detine actiuni in valoare de 300 de milioane, a fost inregistrata in 1999 si are un actionariat mai aparte.

Din cei 5 actionari, alaturi de Cristoiu apare ca majoritar Sorin Ovidiu Vintu cat si fostii sai parteneri de afaceri: Dan Andronic si Gheorghe Ratiu ( fostul sef al Directiei 1 a Securitatii, colonel in rezerva ). Intre timp, relatiile dintre Vintu si Cristoiu s-au racit.

Vintu a declarat public faptul ca a pierdut din aceasta asociere, Cristoiu l-a contrazis tot public enumerand titlurile de carte care au fost editate. Vintu si-a orientat investitiile in mass-media catre sectoare mai vizibile si sub un actionariat indirect, cat mai invizibil cu putinta.

Petre Mihai Bacanu

A debutat la terminarea liceului, intr-un ziar local din Braila, in 59. A lucrat la o revista studenteasca in Galati – Amfiteatru . Inca din 70 lucreaza la Romania Libera , de unde nu pleaca decat pentru un „sejur” in inchisoare.

De ce? Pentru ca la sfarsitul lui 88 scoate un ziar ilegal, Romania , iar in ianuarie 89 toti cei care au participat la editarea ziarului sunt arestati.

Colegii sai primesc 3 luni de inchisoare, el ramane inchis pana in 22 decembrie. Imediat preia conducerea ziarului Romania Libera, care forteaza privatizarea la 3 luni dupa Revolutie. Recurge la o formula inedita – mai multe intreprinderi mici, formate din cate 20 de oameni, se puteau asocia in interiorul unei societati de stat.

„Noi avem contractul de asociere cu numarul 1, am fost prima societate privata din Romania.” Urmeaza o serie de sicanari din partea guvernului de atunci care a asmutit Corpul de Control condus de Horia Neamtu asupra Romaniei Libere. Rezultatul a fost un dosar voluminos in care actionarii si mai ales Bacanu erau acuzati de fraude si in principal de preluarea abuziva a ziarului.

Miza a fost atragerea Romaniei Libere de partea puterii de atunci.
Legat de participarea lui Bacanu in alte afaceri, acesta ne-a declarat: „Eu nu am alte afaceri, si nici altii din conducerea ziarului”.

Si totusi l-am gasit pe lista de actionari sau administratori la 5 firme: Aflux Publiprod, productie cinematografica si filme, printre altii alaturi de Bogdan Ficeac si Serban Bubenek Turconi (fost consilier municipal Bucuresti, fost presedintele al Casei Nationale de Asigurari, candidat la Camera Deputatilor din partea PNTCD); Libera SA, fabricarea de produse alimentare unde este doar presedinte

general iar Societatea R este actionar alaturi de alte 4 firme din Romania si Italia; Perfect Press, fara obiect de activitate declarat, societate formata dintr-o societate romaneasca si una olandeza, la care este unic administrator; Societatea R care tipareste Romania Libera, unde in acte apare si ca administrator al carui mandat a expirat in februarie 2004; Rodipet, fosta societate de stat de

distributie de presa scrisa, preluata de cei doi frati Awdi, libanezi cu cetatenie americana, unde apare ca administrator incepand cu jumatatea anului 2004.
Cornel Nistorescu
„Nu vreau sa raspund nici unei intrebari, din cauza relatiei cu CRJI si nu din cauza ideii ca atare” ne-a declarat Nistorescu la solicitarea unui interviu. Am aflat totusi ca debuteaza in presa in 74, la terminarea Facultatii de Filologie de la Cluj. Este redactor si redactor sef adjunct la Viata Studenteasca si revista Amfiteatru, intre 74 si 80.

Promoveaza catre Scanteia Tineretului si intre 85 si 89 semneaza in revista Flacara, calatorind in afara tarii pentru diverse reportaje, lucru greu de realizat in acea perioada de restrictii.
Cornel Nistorescu, fostul gazetar al revistei Flacara, a avut o ascensiune fulminanta in domeniul afacerilor, in ultimii 15 ani. El detine in Romania actiuni la 10 firme cu diverse obiecte de activitate si castiguri importante, dupa ce si-a vandut actiunile la societatea Expres, cea care editeaza Evenimentul Zilei.
Alfa Cont, o firma importanta din care detine 60 %, si care se ocupa cu monitorizarea publicitatii in mass-media. Expresiv SA, unde mai detine numai 7 % si are pozitia de presedinte al CA, are activitati legate de publicitate dar si de radio (opereaza licenta Radio Total).

Prin Expresiv, Nistorescu detine firmele Bernis Art (la Timisoara) si Expresiv Consulting la Bucuresti (activitati radio dar pana la plecarea sa si plata salariilor pe langa cartea de munca jurnalistilor de la Evenimentul Zilei).
Nistorescu mai este administrator la firma Info Presa Romana (care se ocupa cu editare de carte), unde proprietar este trustul Expres si JMC Investments din Cipru. JMC este si actionara la Amerinvest, societate creata in 2004 si care se ocupa cu administrarea imobilelor.
Nistorescu detine 3 % din postul de radio Europa FM (prin firma Europe Developpment International Romania).
Urmeaza un pachet important de actiuni, la diverse firme importante de publicitate. Nistorescu detine inca din 1994 10% din firma TBWA Bucuresti, companie care detine integral alte trei firme de publicitate: Optimum Media Direction, Mediwise si Tequila Romania, infiintate intre 2000 si 2005.

De mentionat ca Nistorescu a fost cel care s-a ocupat in paralel de gestionarea editoriala a Evenimentului Zilei cat si de gestionarea economica a ziarului, inclusiv de vanzarea spatiului publicitar, de multe ori atragand publicitate direct si primind comision pentru aceasta operatiune. TBWA este un brand international, o agentie de publicitate recunoscuta.
Revenind la Expresiv SA, trebuie mentionat faptul ca in octombrie anul trecut, o mare parte din actiunile lui Nistorescu au ajuns prin vanzare in posesia a doua entitati ce detin acum 90% din Expresiv: sindicatul din domeniul petrolier FSLI Petrom si un off-shore din Cipru, Comac Ltd.

Aceste doua entitati conduc in primul rand catre Liviu Luca, proaspat mogul al presei romanesti (a achizitionat prin sindicatul sau ori prin Petrom Service Realitatea TV, Radio Total, Ziua, Gardianul si Averea). In al doilea rand, ele conduc catre Sorin Ovidiu Vintu.

Dupa cum scrie Curentul in 2002, Comac Ltd a aparut ca actionar misterios la un nou jucator pe piata de capital (G M Invest) din 2002, la cateva luni dupa ce Gelsor a fost suspendata de CNVM si declarata falimentara. Dintr-o firma moarta, G M Invest ajunge rapid in top 10 al clasamentului SVM, intocmit de Bursa de Valori Bucuresti.

Consiliul de administratie al G M Invest cat si cenzorii provin din fosta structura a Gelsor. Comac Ltd mai apare actionar la Editura Ziua detinuta de Petrom Service, si la Comservil, unde administrator este Gheorghe Ratiu (colonel de Securitate, om de incredere si asociat cu Sorin Ovidiu Vintu) cel care a pus pe picioare pentru Vintu intreaga retea Gelsor.
Sorin Rosca Stanescu
A debutat ca ziarist in 70 la revista Amfiteatru fiind student in anul I al Facultatii de Drept. „Am inceput sa lucrez ca ziarist pentru ca muream de foame. Am lucrat numai pe investigatii inca de la inceput. ” In timpul comunismului, investigatiile jurnalistice nu puteau trata subiecte prea delicate.

Rosca ne da un exemplu de ce se putea ancheta: „am facut o ancheta in lumea prostituatelor, despre ceea ce cred acestea despre arta”. In 72 lucra deja la Viata Studenteasca . A lucrat apoi la Informatia Bucurestiului . In 87 s-a decis sa predea carnetul de partid, dar dupa o serie de presiuni si-a reconsiderat gestul si a ajuns sa lucreze impreuna cu Horia Tabacu la departamentul Social.

Rosca Stanescu a recunoscut public faptul ca a colaborat cu fosta Securitate, cel putin in ceea ce ii privea pe studentii straini din Bucuresti.
Dupa `90 scoate Libertatea pe scheletul fostului ziar comunist Informatia Bucurestiului. Participa la munca in redactie a ziarului „Romania Libera”, primul ziar proaspat privatizat, si pune bazele unei sectii de investigatie. Are mana libera la angajari si de aceea primeste pentru prima oara porecla „Nasul”.

Coordoneaza in `93 si o alta tentativa de aparitie editoriala, Ultimul Cuvant, care se stinge la fel de repede precum a inceput. Participa la pornirea EVZ sub coordonarea lui Cristoiu, pentru care face angajari in parcarea din fata Casei Scanteii (erau cozi de sute de oameni care vroiau sa devina ziaristi) si isi consolideaza porecla de Nasul.

Mihai Bacanu de la Romania Libera ii propune sa scoata impreuna ziarul Ziua, dar din cauza unor probleme financiare ziarul Ziua este lansat pe piata cu urmatorul actionariat: 50% pentru omul de afaceri Dinu Patriciu, 48% pentru Romania Libera si 2% pentru Nasul. In scurt timp Romania Libera isi vinde actiunile catre Patriciu.

Rosca si-a vandut in cele din urma si el actiunile, iar ziarul Ziua a fost vandut grupului Petrom Service. Rosca conduce mai multe ziare in momentul de fata: Ziua, Gardianul, Averea si gestioneaza mai multe proiecte editoriale.
„Am pornit pe nimic si in 10 ani mi-am vandut actiunile pentru 3 milioane de Euro.”
Intr-adevar, Rosca a pornit de la statutul de reporter la Romania Libera, in 1990. El descrie in cateva cuvinte cum a inceput sa faca presa in anii 90: „veneau multe delatiuni, verificarea lor dura mult si era foarte greu sa publici informatii foarte bine verificate.”
Acum este un prosper om de afaceri, care gestioneaza si o parte a imperiului mediatic ce s-a format la umbra sindicatului Petrom si a lui Sorin Ovidiu Vintu.
Rosca este actionar sau administrator la 15 firme in Romania. 7 dintre ele au legatura cu presa. Este vorba de Ziua Srl, unde si-a vandut actiunile catre Petrom Service si Comac Ltd din Cipru, dar a ramas administrator prin intermediul firmei Media Protection (activitati de consultare pentru afaceri si management) pe care o detine integral.

Tot prin intermediul Media Protection detine 10 procente din Best Media Press, societate care editeaza ziarul Gardianul, unde Nasul a devenit si administrator. Detine actiuni la societatea Grupul Editorilor si Difuzorilor de Presa unde este si presedintele CA. Societatea aceasta opereaza reteaua de vanzare a presei scrise „Acces Press” iar in CA se gasesc nume sonore ale media din Romania.

Mai detine procente in agentia de stiri „Rusia la zi”, la „Ziua de Constanta” si in tipografia „ESOP Omega”.

Urmeaza 8 firme cu diverse obiecte de activitate, fara legatura cu presa: productie de alcool (Agricola Alcohol Product SA), productia de scaune (Agrochim Impex), agricultura (Agricola SA), restaurante (BO – NA Co 95), comert cu amanuntul si cu ridicata (Ethos Med si Elada Tours), turism (Marina Club) si activitati recreative (Captain Port Service).
Horia Alexandrescu
A debutat in presa in 71, la Sportul. In 77 s-a mutat la Scanteia iar in 89 a ajuns la sectia Sport a Tineretului Liber. Nu a avut nici o problema cu regimul si presa comunista. Este locul unde l-a prins Revolutia. Noua echipa de la Tineretul Liber l-a desemnat secretar general de redactie. Dupa 3 luni a infiintat Sport Star, un ziar care a esuat.

In toamna lui 90, Adrian Sarbu l-a chemat sa faca impreuna Curierul National. Au fost 6 jurnalisti cu cate 5 procente, iar ca manager si administrator a fost chemat George Constantin Paunescu, care a primit 5 %. In 92 toti si-au vandut actiunile catre Paunescu, in momentul in care Sarbu a dat semnalul, nemultumit de rezultatele financiare. „Nimeni nu avea bani.

Eu mi-am vandut Dacia sa intru ca actionar. Paunescu avea un Audi 80 terminat si Sarbu un costum de in, de radeam toti de ei. Paunescu a fost chemat pentru ca nici unul dintre noi nu stia nimic despre economia de piata.”
Dupa Curierul National Alexandrescu a pus bazele cotidianului Cronica Romana si saptamanalului Tara. In final a ingropat cele doua proiecte si in ultimii ani a realizat cotidianul Independentul. „Din fiecare loc unde nu mi-a convenit mi-am dat demisia si am plecat cu zeci de jurnalisti dupa mine.

” Aspiratiile sale la un succes media sunt mai degraba mici: „Consider ca cel mai mare succes al meu este ca la trei ziare unde am fost director nu am intarziat cu o zi leafa sau taxele catre stat.”
Principalul client al avioanelor prezidentiale din ultimii 15 ani, detine actiuni in 5 companii legate de domeniul media, insa nu se bucura de actionari tocmai respectabili. Cea mai veche firma a sa este „Trustul de presa CROM”, se ocupa cu editarea ziarelor, insa are ca actionari majoritari doua benzinarii (M&M Oil din Cluj si Cargo Company din Iasi).

Mai mult decat atat, la actionarul majoritar Cargo Company, 3 din cei 5 actionari persoane fizice au aparut in materiale de presa ca infractori dovediti cu condamnari penale in domeniul evaziunii fiscale. O alta initiativa privata este Romanian Media, care se ocupa cu editarea cartilor, si unde actionar este Cristian Burci, patron al Prima TV si implicat in diverse scandaluri economice.

Horia Alexandrescu este membru in consiliul de administratie al Grupului Editorilor si Difuzorilor de Presa, unde este coleg cu alti cativa dinozauri ai presei romanesti. Apostrof Press si Consulting Press sunt doua srl-uri de familie, care au ca obiect de activitate editarea ziarelor.
Dumitru Tinu
Dumitru Tinu a debutat si si-a incheiat cariera de jurnalist in cadrul aceeasi redactie: Scinteia – devenita apoi Adevarul. El a inceput sa lucreze in redactia ziarului Scinteia in 62, la terminarea Institutului de Limbi Straine. S-a indreptat catre departamentul de Externe si s-a specializat pe acest domeniu. Nistorescu declara intr-un articol ca „Tinu nu a fost doar ziarist.

Cel putin un deceniu el a functionat si pe postul de expert in politica externa a Romaniei. In acei ani, scria referate, chiar luari de pozitie si cuvantari ale mai-marilor vremi. ” Din postura de simplu redactor Tinu a ajuns sa conduca ziarul Adevarul si pentru un timp a fost presedintele Clubului Roman de Presa.

Cristian Tudor Popescu, urmasul sau la conducerea ziarului Adevarul si a CRP este de parere ca evolutia si schimbarea Adevarului dupa revolutie s-a facut foarte greu din cauza mentalitatii comuniste a celor care lucrau in redactie. Ziarul ducea din inertie o politica pe fata de sustinere a lui Ion Iliescu.

Popescu il descrie ca pe un „ziar de propaganda stangista ordinara si jenanta”, la care a lucrat din greu spre a-i schimba orientarea.
Pe tot parcursul acestei metamorfoze au avut loc o serie de momente cruciale cum ar fi privatizarea, moment in care tot patrimoniul fostei Scinteia, inclusiv imobilele de care dispunea, a fost luat de alte persoane, redactia „ramanand doar cu pixurile in mina”. Un alt moment crucial a fost debarcarea in 1991, a fostului director Darie Novaceanu.

Popescu sustine ca impreuna cu Dumitru Tinu – care a „tradat” cauza Scinteia – au castigat incet-incet pozitii ferme in redactie si au reusit sa orienteze ziarul spre centru si sa-l transforme intr-o publicatie independenta si foarte influenta, in ciuda presiunilor mari la care au fost supusi.
Activitatea lui Dumitru Tinu in domeniul privat a fost destul de restransa, dar bine tintita. Dupa moarte a lasat ca mostenire o avere impresionanta pentru un simplu gazetar cu functii de conducere. El aparea ca actionar alaturi de mai multi colegi de la Adevarul la o firma de publicitate infiintata inca din 1991 – Colosal Import Export.

La fel, aparea actionar la firma Ecopress Marul de Aur, firma care opera cazinoul „Marul de Aur” de pe Calea Victoriei. Si nu in ultimul rand, Tinu a ocupat incepand cu martie 2001 o functie in consiliul de administratie al Societatii Companiilor Hoteliere Grand, firma care opereaza hotelul Marriott.

Toate acestea in timp ce conducea din functia de director cotidianul Adevarul unde achizitionase de-a lungul anilor pachetul majoritar de actiuni.
Ovidiu Ioanitoaia
A absolvit Institutul de Limbi Straine, si pentru ca a fost repartizat profesor intr-un sat, s-a angajat la ITB unde a lucrat o vreme ca taxator si controlor. A ajuns intr-un post in care facea traduceri pentru ITB. A debutat in 67, chiar de Craciun, in ziarul Sportul, dupa ce a trimis un articol prin posta. A fost angajat la Sportul pana in 71, cand si-a urmat iubita in Statele Unite.

„Mi s-a oferit sansa sa conduc un magazin, dar nu aveam tangente cu comertul, asa ca m-am intors dupa 7 luni”. Sa pleci si sa te intorci in aceea vreme din SUA era mai mult decat dubios – atat pentru organele Securitatii cat si pentru prieteni si colegi. Un an a stat fara nici un loc de munca, dreptul de semnatura ii fusese suspendat.

A fost angajat in `73 de catre Paunescu la Flacara, unde a lucrat fara drept de semnatura pe un post de corector. Dupa un an a fost angajat ca redactor, si a lucrat in acel post pana in `86. Din `85, Paunescu a fost dat afara de la Flacara, fiind indeaproape supravegheat din cauza anturajului sau cu Ion Iliescu.

La ziua lui Paunescu, Ioanitoaia a fost fotografiat de Securitate dand mana cu Paunescu in curtea din fata casei sale, fotografie care l-a dat afara si de la Flacara. La acel eveniment se vorbise politica si se credea ca si Ioanitoaia face parte din gruparea Iliescu.

A fost reangajat in presa, la Sportul, numai dupa ce a murit seful Sectiei de Presa, organ al statului care controla toate miscarile presei din Romania. A pus pe picioare doua reviste editate de Sportul – Olimpica si Fotbal. Revolutia l-a prins la revista Fotbal, deja ca jurnalist sportiv consacrat. A devenit purtator de cuvant al Federatiei Romane de Fotbal.
Nu a reusit sa privatizeze ziarul Sportul, care apartinea ministerului, asa incat a scos in `91 un ziar nou – Sportul Romanesc, cu finantarea lui Mitica Dragomir. In `97 aveau 90.000 tiraj. Fostul ziar Sportul s-a privatizat in sfarsit si a fost redenumit Gazeta Sporturilor, ajungand in cele din urma in trustul lui Dan Voiculescu.

In paralel cu munca de gazetar de presa scrisa, a pornit in `95 emisiunea Procesul Etapei la Pro TV. In `97 redactia ziarului Sportul Romanesc s-a certat cu Mitica Dragomir si a migrat in grup spre un nou ziar sportiv – Pro Sport. Si ziarul acesta a fost adus la 80.000 tiraj. Ultima mutare a redactiei de sport a fost in 2003, catre Gazeta Sporturilor, tot in grup.

„Am luat 2 ziare de la zero, am format o echipa, cu trei sferturi din ei lucrez de 14 ani.” Ioanitoaia ne-a declarat ca presiunile in aceasta parte a presei nu au fost chiar atat de mari, dar nici castigurile financiare: „sportul este un segment de presa special, nu are acelasi impact politic.”
Ioanitoaia nu s-a dezvoltat foarte mult pe directia afacerilor. Detine doua companii de editare a cartilor (Press Star si Sport Net) si doua firme de prestari servicii din domeniul radio si televiziunii (Press Line si TOI Media Sport).
Mihai Tatulici
A debutat in presa ca elev in 1966, la un ziar din judetul Suceava. In 68 scria la revista Universitatii Al Ioan Cuza, Alma Mater, unde a ajuns chiar si redactor sef. In `70 ajunge la Viata Studenteasca. In 71, dupa terminarea facultatii, este pescuit de Nicolae Stoian la Viata Studenteasca la sectiunea Reportaj.

„Acolo am invatat jurnalistica si daca unii dintre noi am supravietuit dupa `89 este datorita activitatii din revistele studentesti”. Ajunge secretar general de redactie in `79, dar este dat afara. Nu pentru fronda anticomunista ci pentru ca se afla la al treilea divort si nu avea o viata morala exemplara.

Pentru putin timp scrie scenarii pentru studiourile Sahia, scrie carti si colaboreaza la Radio. In `80 ajunge realizator la TVR, unde lucreaza fara intrerupere pana in `89.
Revolutia il prinde facand emisiuni pentru tineret la TVR. Este etichetat drept prietenul lui Nicu Ceausescu si are probleme in primele zile. Si totusi depaseste acest gen de probleme, iar pe 15 ianuarie inventeaza programul 2 al TVR, unde i se da mana libera. Primul sau succes a fost „Veniti cu noi pe programul doi”, la care a inregistrat rating de 46 %.

Un alt program lansat este „Revolutia romana in direct”. „Dupa `93 m-a pasionat marketingul TV, am fost specializat in mai multe randuri, din `90 pana in `93 de catre postul german ZDF.” Tatulici pune bazele postului Tele 7 ABC de unde in `95 demisioneaza pentru a se muta la Pro TV. „Din acest moment nu am mai lucrat ca angajat, mi-am facut propriile firme.

In paralel cu Pro TV am deschis revista Privirea.” In `96 fondeaza Clubul Roman de Presa. In acest moment este director de programe la Realitatea TV.
Tatulici are cateva companii lansate in domeniul media. Astfel, la revista Privirea detine majoritatea impreuna cu sotia lui. La fel si in cazul unei firme de productie cinematografica (N & T Trading). Detine apoi impreuna cu omniprezentul investitor media, Sorin Ovidiu Vintu, o televiziune ramasa la stadiul de proiect (G TV) si Mihai Tatulici Production (actionar majoritar Imola).

Tatulici este coleg de Consiliu de Administratie cu Rosca Stanescu la Grupul Editorilor si Difuzorilor, si a investit bani intr-o firma de comert cu produse zaharoase (MCM Network) si o asociere cu trustul PRO in firma Mediafest. Numele lui Tatulici a aparut intr-o depozitie la dosarul de crima organizata al fratilor Camatarii.

Ziaristul era acuzat in presa ca a participat la o operatiune de intimidare a unor parteneri de afaceri ai sotiei sale, operatiune unde au fost folositi recuperatori si unde Tatulici s-a folosit abuziv de calitatea sa de jurnalist.
Dan Voiculescu
Inainte de Revolutie a lucrat la ICE Dunarea si a fost director la controversata firma de comert exterior Crescent. Imediat dupa decembrie 89 devine un important si influent om de afaceri motiv pentru care este suspectat ca si-a insusit bani din fondurile lui Ceausescu sau ale Securitatii. De altfel, ziarul Romania Libera a dedicat o serie de articole pe aceasta tema.

Considerandu-se calomniat, Voiculescu actioneaza redactia in judecata si castiga procesul. Prima tentativa de a se lansa in afaceri media o are in 1992 cand, la propunerea lui Dan Diaconescu si Marius Tuca (pe atunci angajati la Curierul National) infiinteaza saptamanalul Jurnalul de Duminica. Apar doar cateva numere si apoi acestia fondeaza, la inceputul lui 93, Jurnalul de Bucuresti.

In vara lui 93, Voiculescu investeste in cotidianul Jurnalul National, proiect sustinut de catre Tuca si Diaconescu. La vremea aceea era singurul ziar cu tipografie proprie. Apar pe rand : Pretul Succesului, Sport 21, Matinal, Radio Romantic, Antena 1, Gazeta Sporturilor (unde aduce intreaga echipa a lui Ovidiu Ioanitoaia) si Saptamana Financiara.

Florin Bratescu a fost numit primul director la Antena 1 in semn de recunostinta pentru gestul lui Bratescu de a-l ascunde pe Voiculescu in timpul Revolutiei in perioada in care acesta era vanat. In functii importante in trustul creat de Voiculescu s-au perindat personaje precum Costica Rotaru (actual adjunct la SIE) si Cozmin Gusa (politician PUR, PSD, PD si PIR).
Voiculescu declara ca priveste presa ca pe o afacere si nimic mai mult.
Pe langa un puternic trust de presa, Dan Voiculescu a fondat o multime de afaceri in toate domeniile, cat si un partid – Partidul Conservator fost Umanist. Imperiul sau financiar a fost subiectul mai multor anchete de presa.
Adrian Sarbu
Solicitarile noastre de a purta o discutie cu Adrian Sarbu s-au lovit de refuzul acestuia. Mai mult, purtatoarea de cuvant a mogulului de presa ne-a declarat ca Sarbu nu acorda interviuri din principiu, si ca nu poate raspunde nici macar la o lista de intrebari.
Sarbu nu a avut o activitate jurnalistica in timpul regimului comunist. A absolvit Academia de Teatru si Film, sectia regie de film. Declara ca a regizat pentru studiourile Sahia Film peste o suta de documentare si scurtmetraje. Fosti colegi de-ai sai ne-au declarat insa ca era un simplu operator care-si mai castiga existenta facand si fotografie.

In timpul Revolutiei s-a aflat in mijlocul evenimentelor, foarte aproape de viitorii actori politici grupati in jurul lui Ion Iliescu. A reusit sa filmeze numeroase scene sensibile, motiv pentru care a fost suspectat ca si-a negociat inregistrarile contra unui capital financiar si de relatii care la ajutat la startul in afaceri.

Imediat dupa Revolutie s-a dovedit a fi bun prieten cu premierul acelor ani, Petre Roman. In 90 devine sef de cabinet al premierului Roman, apoi ocupa functia de secretar de stat pentru Mass-media in Ministerul Culturii.

Sesizeaza potentialul afacerilor din domeniul media si pune bazele ziarului „Curierul National” – primului ziar privat – impreuna cu unul dintre fratii Paunescu si cu sprijinul catorva jurnalisti. Renunta la aceasta investitie si se concentreaza pe construirea trustului Media Pro: pornirea agentiei de presa Mediafax, postul radio ProFM, televiziunea ProTV.

In 98 cumpara studiourile Buftea, transformate in Studiourile Media Pro. Dezvolta o retea de ziare locale, reviste, tipografie si distributie de presa. Trustul sau a pus bazele unor pepiniere de formare de jurnalisti pentru nevoile interne – Universitatea Media, Colegiul si Institutul Pro.
Sarbu se lanseaza in putine afaceri care sa nu aiba legatura cu mass-media, pleiada sa de firme gravitand in jurul imperiului media Pro. Zeci de firme deservesc acest imperiu, traind de pe urma mentinerii lui in viata.
Corneliu Vadim Tudor
S-a angajat la Romania Libera in 72, imediat dupa terminarea facultatii. A activat la departamentul Social, avand diverse rubrici permanente. „Am facut o ancheta la Tricodava, de mare succes, in urma careia toata conducerea a fost data afara.” In 74 scrie la revista Magazin, unde i se deschide si un proces de plagiat.

„totul a fost din cauza unui secretar general de redactie batran, care mi-a pus semnatura pe un text pe care eu il tradusesem doar. El a incurcat articolele si Paunescu mi-a deschis un proces de plagiat.” In 75 intrerupe cariera jurnalistica pentru ca este luat in Armata. Nu se mai intoarce la Magazin, ci devine jurnalist la Agerpres, de la sfarsitul lui 75.

Mai bine de 14 ani lucreaza in agentia de presa a statului, pentru ca in iunie 89 sa-si depuna brusc legitimatia de agentie si carnetul de partid. Astfel ca Revolutia il prinde somer. Deschide impreuna cu scriitorul Eugen Barbu revista „Romania Mare” in iunie 90. Revista este facuta cu ajutorul unui imprumut de 10.000 de dolari, venit de la un roman plecat in Germania.

La numai un an de la infiintarea revistei este pornit si partidul Romania Mare. Din 92 pana in 2000 in paralel mai publica si revista Politica. In 2004 lanseaza cotidianul „Tricolorul”. Gazetaria pe care o face este menita sa-i atraga suport politic: „dintr-o revista am facut un partid! Va dati seama ce-as putea face dintr-o televiziune?”
Vadim a lansat un curent in presa: acela al publicarii unor torente de informatii de scandal sub forma de dezvaluiri, fara minime verificari. „Eu ceream oamenilor mei plicuri cu documente despre banditi, si nu plicuri cu bani”, descrie Vadim inceputurile revistei sale.
Vadim are actiuni doar in doua edituri (Romania Mare si Speranta) si intr-o firma de distributie de presa, Anota Impex.
Udroiu – Rompres
In toata istoria sa post-decembrista, agentia Rompres (denumita in trecutul sau comunist Agerpres) a fost condusa de jurnalisti fara valoare, porniti sa faca pe plac puterii politice care i-a instalat in fotolii, desi agentia este o institutie publica finantata din bani publici.

Agentia de stiri Rompres a avut un rol important in felul in care a evoluat presa din Romania, mai ales in primii ani, pana la aparitia agentiilor de stiri private si dezvoltarea retelelor de corespondenti ai posturilor radio, TV si ai diverselor publicatii. Exact in acesti ani, in fruntea Rompres a fost instalat Neagu Udroiu, un gazetar cu puternice radacini comuniste.
Udroiu a inceput sa lucreze ca muncitor la fabrica Vulcan, dupa care in 64 a avansat la statutul de inginer absolvind Institutul Politehnic in paralel cu turele de muncitor. Activitatea aceasta il califica pentru o importanta cariera jurnalistica, spre care isi ia avant cu ajutorul Partidului Comunist Roman in 66.

Ocupa functii importante pentru aparatul de propaganda comunist: este director al Societatii de Radiodifuziune pentru mai multi ani dupa care intra in conducerea Agerpres. Intre cele doua statii primeste cadou pentru buna purtare un stagiu de un an la o bursa in Statele Unite (World Press Institute, 73 - 74).

Ocupa mai toate palierele de conducere in Agerpres, unde ajunge secretar general al agentiei si face parte din echipa de jurnalisti care insoteste si relateaza despre vizitele externe ale cuplului Ceausescu. Intre timp publica mai multe reportaje, stranse sub forma unor volume, majoritatea reportaje din strainatate.

Este limpede ca pozitia pe care o ocupa in Agerpres, apropierea de cuplul Ceausescu si libertatea de miscare in exterior nu se puteau obtine fara participarea la un proces sustinut de transmitere de informatii, in beneficiul organelor Securitatii. Anul Revolutiei il prinde ca trimis special la Natiunile Unite.

Acest personaj este adus de catre Ion Iliescu in fruntea agentiei de stiri Rompres (proaspat rebotezata in 90 din Agerpres). El ocupa respectiva functie pana la sfarsitul lui 96, si promoveaza pe posturi de conducere in cadrul agentiei cam aceleasi figuri triste de gazetari care au servit intens regimului comunist.
Pe timpul regimului Constantinescu, intre 96 si 2000, Udroiu ocupa o functie de director media la Institutul de Studii Sociale. Odata cu revenirea la putere a lui Ion Iliescu, Udroiu este trimis ca ambasador al Romaniei in Finlanda. Pentru servicii deosebite aduse patriei. Udroiu nu a fost disponibil pentru comentarii, domiciliul sau fiind inca in Finlanda.
Portret de dinozaur
Am creionat portretele personajelor principale din acest material, asa cum reies ele din fiecare interviu in parte sau chiar din declaratii publice. Fiecare gazetar de pe lista noastra ii vede altfel pe toti ceilalti stransi sub umbrela de dinozauri media .
Referindu-se la jurnalistii care au razbit din regimul comunist in presa de dupa 89, Ion Cristoiu are o observatie interesanta: „Vedetele dintre jurnalistii dinainte de 89 nu au supravietuit”. Cei care au ajuns sa puna bazele presei provin din esaloanele inferioare ale presei comuniste.

Este dealtfel modelul pe care l-a urmat si noua clasa politica din Romania, provenita in marea ei parte din esaloanele secunde ale activistilor PCR si UTC. Mai departe, Cristoiu le reproseaza tuturor conducatorilor de gazete ca nu mai au patima gazetariei: „E o mare problema a lor ca nu au stiut sa se opreasca din imbogatire. Ca si gazetar trebuie sa ai o rezerva pentru independenta si atat.

Ei au acceptat sa fie mituiti de PSD pentru ca au ramas fara ambitie. Toti si-au investit banii in luxul propriu, dar nu au investit in presa. Nu am avut o crestere de la butic la trust.”
Vadim considera ca „in afara de Cristoiu si Bacanu, restul nu pot fi considerati ziaristi buni” si adauga: „UTC naste monstri. Din revistele de tineret au iesit numai activisti, Nistorescu si toti ceilalti” referindu-se desigur la publicatii ca Viata Studenteasca sau Scanteia Tineretului.
Dan Voiculescu, din postura de patron de presa, este de parere ca fostii gazetari au avut de indeplinit cate un rol, si ca acestia sunt uniti cu bani murdari: „s-au transformat din gazetari in oameni de afaceri.” Parere impartasita si de Cristoiu. Voiculescu a continuat: „Sunt oameni falsi, nu au fost dizidenti, si sunt oameni duplicitari”.

De aici decurg trei probleme mari in presa, dupa parerea patronului si politicianului Voiculescu: „avem patroni de presa care au alte scopuri decat cele declarate, avem directori sau vectori de opinie care nu merita sa fie mediatizati ca atare, si asistam la operatiuni de santaj.”
Bacanu este transant, insa numai cu ziaristii care au facut exces de zel pe timpul comunistilor: „ar trebui sa se expuna singuri punctului 8 de la Timisoara. Stai deoparte, lasi pe altii mai tineri.

” Cine judeca insa excesul de zel, atata timp cat exista opinii la polul opus, unde se situeaza Ioanitoaia, care este de parere ca nu are relevanta ce a facut fiecare ziarist inainte: „Trebuia sa faci compromisuri ca sa traiesti. Toti il injura pe Paunescu, dar de sub el au iesit redactori sefi sau chiar directori.”
Rosca Stanescu considera ca atat el cat si ceilalti fac parte dintr-o „generatia de tranzitie, generatia maurilor.”
Pentru Horia Alexandrescu, considerat de o mare parte a comentatorilor drept „ziarist de casa al Puterii, indiferent care ar fi aceasta”, dinozaurii pot fi caracterizati in felul urmator: „noi am trecut de la presa de stil vechi, arhaica, la modern. Noi o sa ramanem in istoria presei, pentru ca am modernizat presa romaneasca. Suntem generatia de constructie.

” Si incheie: „moralitatea tine de capacitate si de ambitie”.
Pentru Nistorescu, dinozaurii sunt doar „marii negociatori de publicitate”, asa cum i-a numit intr-unul din editorialele sale. Este vorba de Horia Alexandrescu, Sorin Rosca Stanescu, Cristian Tudor Popescu, Adrian Sirbu si „ceilalti” – aici intrand probabil Mihai Tatulici si Dumitru Tinu. Toti fosti colegi ai sai dealtfel, din Clubul Roman de Presa.
Si totusi, cele mai multe descrieri negative am consemnat tocmai despre activitatea profesionala a lui Nistorescu. Rosca Stanescu l-a desfiintat in cateva cuvinte: „Nistorescu nu a pus bazele nici unei publicatii, nu a construit presa. Cristoiu l-a scos din rahat.

” Cristoiu a completat „ Cornel Nistorescu a venit cu un complex, pentru ca Evenimentul Zilei pe timpul meu a schimbat guverne, nu era un ziar derizoriu. El si echipa lui au incercat sa minimalizeze chestia asta.”
Intr-un editorial legat de criza de la Evenimentul Zilei, Cristian Tudor Popescu consemna: „Conducerea Evenimentul Zilei, in cap cu directorul Cornel Nistorescu, nu s-a raliat protestului grupului de redactori. Are omul contract cu patronatul si nu vrea sa piarda o capita de bani. Or fi ele de aparat valorile presei libere, dar pana la portofel.

” Tot legat de transformarea gazetarului in om de afaceri, Cristoiu spune in 2004 despre fostul sau elev: „ mult prea imbogatitul, cel care-si tranteste o noua vila, mai mare decat Palatul Poporului, constituie pentru mine un caz de patologie morala.

Am serioase indoieli ca proprietarul firmei Expresiv, beneficiara in regimul anterior PSD al unuia dintre cele mai grase contracte de publicitate, ar sti ceva despre Romania reala. Din vaicarelile lui Cornel Nistorescu lipseste o televiziune: Realitatea TV. Desi Realitatea TV a ramas aceeasi, i s-a schimbat proprietarul.

Or, acest proprietar, pe numele lui Sorin Ovidiu Vintu, e mai nou partener de afaceri cu numitul Cornel Nistorescu. Asta dupa ce, din cate-mi amintesc, a fost o vreme cand mostenitorul meu la Evenimentul Zilei se turmentase denuntandu-l poporului si Procuraturii pe Sorin Ovidiu Vintu pentru afacerea FNI.

Sorin Ovidiu Vintu si-ar aminti ca mai noul sau partener a procedat in chip asemanator cu o alta televiziune al carei proprietar facea cu el afaceri: Prima TV. Prima TV era ocolita insa cu grija. Motivul: proprietarul postului era nimeni altul decat Miron Mitrea, cel care-l hranea din plin pe Cornel Nistorescu cu publicitate la Vagoane Marfa si Macarale de Port”.

Si incheie Cristoiu: „ Cornel Nistorescu isi exprima dispretul fata de Evenimentul zilei, care dadea stiri cu gaina violata (...) din tartita gainii violate s-au nascut nu numai puii vii, ci si milioanele sale de dolari din cont.” Descrierea facuta de Cristoiu lui Nistorescu poate fi extinsa in linii mari ca model de comportament al dinozaurilor .

Sunt nenumarate exemple de ingerinte ale acestora in ambele sensuri: in partea editoriala din postura de patron si in partea de management din postura de director editorial. Si nu pentru a oferi consumatorilor de media un produs de calitate, ci pentru a-si spori propriile venituri.
In rest, fiecare din cei 12 are o anumita eticheta in breasla jurnalistica. Sorin Rosca Stanescu si publicatia sa au fost de nenumarate ori acuzate de santaj. Horia Alexandrescu a fost etichetat ca „jurnalistul de casa” al fiecarei noi puteri, iar ziarele pe care le-a condus erau considerate „ziare cu tiraj confidential”.

Dumitru Tinu a fost banuit pentru relatiile sale de afaceri cu controversatii Fatih Taher si Viorel Hrebenciuc. Tatulici inca a mai ramas in memoria jurnalistilor cu reclamele sale desantate la jocul piramidal Caritas, care s-a prabusit in cele din urma, pagubind sute de mii de romani. Voiculescu este vesnic tratat drept fost securit care a gestionat banii lui Ceausescu.

Iar Sirbu revine constant in atentia presei cu pleiada lui de firme, care mai de care mai datoare la stat. In plus, Cristoiu il acuza pe Sirbu ca a distrus presa prin Agentia de presa Mediafax, care s-a jucat cu informatia, lasand sa circule numai anumite stiri.

Referitor la cele doua trusturi autohtone (ale lui Voiculescu si Sirbu), si Rosca este convins ca cele doua trusturi sunt in mari dificultati financiare, ceea ce are repercusiuni asupra independentei editoriale si le transforma in instrumente de atac sau instrumente politice.

In sfarsit, Corneliu Vadim Tudor este etichetat in fel si chip de restul jurnalistilor de pe lista, de la „bufonul national” la „capetenia securistilor reciclati”.
Avand in vedere acest tablou pestrit al facatorilor de media din Romania, concluzia lui Bacanu se impune de la sine: „lucrurile in Romania nu se clarifica pana nu dispare biologic generatia mea”.
Dinozaurii despre presa din Romania
Iata felul in care fiecare dintre subiectii acestui articol vad evolutia presei din ultimii 15 ani. Declaratiile lor diferite se refera la aspecte importante legate de afacerile de presa si breasla jurnalistilor.
Este presa o afacere?
Cristian Tudor Popescu considera ca presa este o afacere: „Presa nu inseamna nici analele Academiei, nici reviste de cultura. Este o afacere. Altfel nu poate trai. Dar este o afacere speciala, nu ca oricare alta afacere. Cine neaga caracterul de afacere, nu intelege despre ce e vorba. Presa trebuie sa faca profit ca sa-si asigure independenta. Presa este un bussines.

Dar si business-ul este de mai multe feluri: murdar si curat. De preferat este sa faci unul curat si se poate face dar foarte greu in conditiile actuale din Romania. Presiunile sunt fantastice si din toate directiile.”
Tatulici este de parere ca „din punct de vedere al business-ului nu e nici o afacere presa. Si asta din cauza mediului de afaceri incorect, imoral si a relatiilor imorale dintre patroni, jurnalisti si politicieni. E profitabil pentru patronii care intra in zone de trafic de influenta” conchide Tatulici.
Nici Vadim nu este prea increzator: „presa nu este o afacere. Altii au facut avere. Dar ei nu sunt de meserie numai jurnalisti. Presa este o afacere murdara, spre exemplu Tinu avea 8 milioane de dolari din presa. Au fost facute si privatizari frauduloase, la Romania Libera si Adevarul.”
Cristoiu nu prea are incredere in cei care au deschis afaceri de media la inceputul anilor 90: „Este ceva dubios cu cei care au deschis ziare imediat dupa 89. Cum au avut ei ideea, cum au avut ei banii ? S-ar putea foarte bine ca oameni din fostele structuri (n.r. - Securitate) sa fi venit cu ideea.

” Desi s-a aflat de la inceput in aceasta afacere, Cristoiu nu a castigat precum unii din fostii sai elevi: „Eu am fost naiv, nu m-am asociat de la inceput. Am castigat ca angajat doar. Se castiga imens, nu pentru redactori, ci pentru patroni. Era insa si o viata foarte tulbure, pozitia jurnalistilor era foarte sensibila – existau chiar amenintari fizice.

Presa nu a fost o afacere pentru mine, dar ca angajat am avut salarii fabuloase.” Cristoiu descrie mediul in care s-au pornit primele publicatii: „Au existat doua tipuri de publicatii, unele privatizate discutabil, altele infiintate de la zero. Aveam cu greu spatiu, ne inghesuiam cu redactia si secretare in acelasi birou.

In timp ce ziarele vechi au pornit pe o baza serioasa noi am pornit efectiv de la zero.”
Dan Voiculescu, patron al unui trust de presa, declara ca „banii bagati in presa sunt bani furati, investiti pentru scopuri ascunse”.
Horia Alexandrescu vine cu o teorie originala: „Este greu ca presa sa fie o afacere, pentru ca hartia este scumpa iar ziarul nu poate fi vandut la pretul la care se vinde in afara tarii.” Alexandrescu pledeaza pentru cladirea de trusturi media.
Singurii optimisti sunt Rosca si Ioanitoaia, care considera ca presa este o afacere profitabila.
Presa si afacerile conexe
Cristian Tudor Popescu pune lucrurile in ordine de la inceput: el considera ca presa si afacerile nu pot fi amestecate si ca el nu a avut niciodata o firma. El este doar ziarist si atat.
Tatulici este de parere ca afacerile care nu au nici o legatura cu presa nu se pot amesteca. Interesant concept de la cineva care l-a acceptat ca partener de afaceri pe Sorin Ovidiu Vintu.
Rosca este un pic ambiguu: „deobicei actionarii in presa au si alte afaceri. Important e sa nu le amesteci prea tare”. Este o pozitie de inteles, deoarece afacerile conexe ale lui Rosca provin din cele mai diverse zone comerciale.
Bacanu este transant: „Afacerile nu se pot amesteca cu presa. Din experienta noastra trebuie sa ai afaceri inrudite, nu e bine sa te bagi in alte afaceri.”
Horia Alexandrescu ocoleste un raspuns direct, descriind o stare de fapt: ”la inceput s-a plecat din presa spre alte afaceri. Acum e tocmai invers, oameni de afaceri vin sa investeasca in presa.”
Cristoiu nuanteaza legatura intre afaceri si presa: „presa se poate amesteca cu alte afaceri, doar daca acestea nu sunt sprijinite de catre presa.”
Desi vedete ale trustului sau isi contrazic in practica patronul, Dan Voiculescu este de parere ca „nu e bine ca directorul unui cotidian sa fie om politic sau sa aiba alte afaceri. Partea executiva din presa nu trebuie amestecata cu alte afaceri.”
Vadim conchide: „Presa nu se poate amesteca cu alte afaceri, poate numai cu santajul.”
Presa – statut special?
Rosca este de parere ca „presa este o afacere ca oricare alta, iar ziarele care merg prost sunt instrumente de atac sau instrumente politice.” De aceeasi parere sunt Cristoiu si Ioanitoaia.
Ca deobicei, Horia Alexandrescu da un raspuns invaluit: „presa e o afacere mai putin profitabila si mai problematica. Dar ca angajat, daca nu-ti convine pleci.”
La acest capitol, Bacanu are o viziune mai aparte asupra intreprinderii de presa: „Eu cred ca presa este o afacere speciala, iar patronul trebuie sa se adapteze la politica ziarului, care este facuta de catre redactori.”
Directorul editorial se ocupa si de publicitate
Desi a fost o practica indelung practicata si acceptata, aducatoare de imense venituri mai ales pana la sfarsitul lui 2003, majoritatea celor intervievati sunt impotriva acestui sistem. Tatulici considera ca „deontologic functiile de manager editorial si economic pot fi cumulate.

” Singura problema pe care o identifica cel care a infiintat Clubul Roman de Presa este una practica: „daca acelasi om se ocupa in paralel de ambele domenii, sunt slabe sperante de reusita.

” Si totusi, Tatulici revine si nuanteaza: „s-a vazut ca nu se prea poate amesteca vanzarea de publicitate cu conducerea editoriala, din cauza ca este un sistem dubios, iar relatiile cu jurnalistii sunt dubioase. Iar clasa politica nu avea nici un interes sa schimbe ceva.”
Cristoiu este hotarat iar Ioanitoaia confirma: „nu poti fi si director si manager si patron. Nu mai ai libertate ca jurnalist”.
Pentru Rosca functiile se amesteca: „eu coordonez totul dar nu ma implic direct.”
Horia Alexandrescu nu vede nici o problema deontologica in a amesteca cele doua activitati. Singurul obstacol: „ pierzi 70 % din timp cu probleme manageriale”.
Si Cristian Tudor Popescu crede ca se poate comasa functia de director editorial cu cea de management economic: „De ce sa nu se poata? Este normal ca redactia sa aiba un reprezentant in Consiliul de Administratie.

De ce sa vina cineva din afara sa ne spuna ce sa facem cu banii castigati de noi? Doar in trusturile mari care pe langa presa mai desfasoara si alte afaceri, cum sunt in Occident, este normal ca partea de management economic sa fie diferita.”
Efectele publicitatii de stat
Publicitatea de stat a intretinut un sistem media faramitat, cu o puzderie de aparitii editoriale aproape fara cititori si fara impact. Sunt foarte putine titluri cu acoperire nationala care vand peste 100 de mii de exemplare, raportat la o populatie de 22 de milioane.

Presa aceasta divizata este lipsita de putere si dependenta de guvern, fapt care se observa in perioadele unor drastice schimbari politice, care afecteaza direct chiar si cele mai puternice institutii media. Pare a fi un obiectiv premeditat al fostului regim, dupa parerea lui Ion Cristoiu, care acuza: „Regimul PSD a facut un lucru foarte grav, a scos presa din economia de piata.

Directorii de ziare au devenit fara griji fata de tiraj, au uitat publicul tinta. Daca nu tii cont de cititori incepi sa minti, sa faci jocuri”. Cristoiu este de parere ca presa pana in acest moment „este subventionata ori de catre stat, ori de catre carnatari, adica oameni care nu intentioneaza sa faca afaceri de presa”.

Din aceste motive Cristoiu nu mai are incredere in investitorul roman, banuindu-l ca nu urmareste decat sa santajeze.
Cristoiu adauga despre publicatiile cu tiraj foarte mic: „puzderia de publicatii cu tiraj mic innebuneste cititorul. In plus rezulta forta de munca foarte slaba, cu salarii mari. Din cauza slabei pregatiri a jurnalistilor, la cititor ajung informatiile pe care le vrea Puterea.”
Ioanitoaia declara ca sunt prea multe ziare care traiesc dubios, ascund interese economice si inghit sute de mii de dolari.
Bacanu identifica si problema: „nu a functionat Fiscul, daca ar fi functionat ar fi fost liniste si ordine. Exista grupuri de interese – politice care sustin artificial presa. Eu nu am incredere in imperiile astea care se creeaza, care sunt subventionate. Pe piata romaneasca sunt prea multe televiziuni si ziare.”
Voiculescu este de parere ca publicitatea de stat a corupt presa iar Horia Alexandrescu adauga: „in ultimii ani, agentiile de publicitate au controlat presa.”
Cristian Tudor Popescu declara ca Adevarul a beneficiat de multa publicitate de la stat dar niciodata acest lucru nu a influentat politica editoriala. Si chiar daca ar fi dorit, nu putea sa renunte la publicitatea de stat pentru ca l-ar fi tras la raspundere patronatul. „Partea trista este ca stiu cazuri de la ziare cu pretentii care au santajat pentru a obtine publicitate de stat.

Noi am adus publicitate de stat in conditii de onestitate profesionala”, a adaugat Popescu.
Ce au dat breslei jurnalistilor
Ca dinozaurii media au tras foloase de pe urma jurnalistilor din Romania, este foarte clar. Ce au dat ei inapoi breslei? Tatulici considera ca el a format oameni: „la Pro am adus 150 de jurnalisti si unii au devenit vedete. Totusi, piata media a evoluat prost, facultatile de jurnalism produc sub orice critica. Suma greselilor in produsele jurnalistice bate orice imaginatie.”
Ioanitoaia este de parere ca ar trebui o scoala de presa. „Dar nu cred in diplome pentru jurnalisti. Eu am format o echipa cu care am ridicat doua ziare de la zero si mare parte din echipa este inca alaturi de mine dupa 14 ani.”
Voiculescu este un patron de jurnalisti nefericit: „am specializat la locul de munca, dar desi avem 2.000 de angajati, nu avem inca specialisti.” Voiculescu nu considera ca o institutiile media ar trebui sa se implice si in centre de formare jurnalistica.
Horia Alexandrescu rezuma formarea jurnalistica la mancare: „am dat la sute de jurnalisti sa manance. In Romania este criza de ziaristi, mai mult sunt grefieri cu reportofoane.”
Si Adevarul este considerat o reala scoala de presa, in opinia lui Cristian Tudor Popescu. „Este unul dintre lucrurile care ma justifica existential. Este o mare fericire pentru mine faptul ca nu exista in toata tara o asemenea concentrare de ziaristi buni cum este la Adevarul.”
Pro sau contra sindicat
Cand vine vorba de un sindicat al jurnalistilor, majoritatea patronilor stramba din nas. Nimeni nu vrea ca orele suplimentare sa fie contabilizate, sau concediile sa fie acordate chiar in fiecare an. Si nici ca jurnalistii sa poata refuza diversele comenzi editoriale.
Rosca, desi membru al CRP, declara: „sunt pentru un sindicat puternic, celorlalti patroni le este frica insa”. Bacanu intareste ideea: „e nevoie de un sindicat puternic al jurnalistilor.” Si totusi, desi sprijina ideea unui sindicat, Bacanu merge in paralel si pe mana CRP, pe care il vede functional.
Ca orice patron, Voiculescu nu iubeste sindicatele: „ideea de sindicate nu-mi suna bine, dar nici nu am nimic impotriva celor care intra in sindicat.” Ceea ce nu se poate spune despre Nistorescu, care a declarat public in urma cu 3 ani: „daca cineva de la mine din ziar se inscrie in sindicat, il dau afara a doua zi!”
Conform jurnalistilor din cadrul trustului Pro, reiese ca nici Adrian Sirbu nu indrageste ideea de sindicat al ziaristilor, ba chiar incearca sa-i faca pe angajati sa bage bine la cap acest lucru.
Cristoiu este clar pentru o Lege a Presei, in timp ce Bacanu rasufla usurat ca s-a batut cu succes impotriva a 20 de tentative de a se impune o Lege a Presei.
Cristian Tudor Popescu sustine categoric: „se simte nevoia unui sindicat puternic pentru ca au aparut constrangeri patronale dure asupra jurnalistilor. Dar aici e o problema cu Clubul Roman de Presa care reprezinta toate cele trei categorii intr-o organizatie: editorii, jurnalistii si patronii. In afara de Club trebuie sa mai existe un sindicat puternic care nu exista.”
Poligon de incercari
Evolutia presei din Romania nu este vazuta la fel de catre cei 12, dar majoritatea recunosc faptul ca in multe cazuri, ziarul ca spatiu s-a transformat intr-un camp de lupta iar ziaristul intr-o unealta. Este vorba de o epoca a dosarelor servite care stau in spatele marilor dezvaluiri.

Tatulici considera ca presa din ultimii 15 ani a fost un „poligon de incercari” si a cuprins „toate tipurile de abateri”. Voiculescu avertizeaza ca presa este inca in stadiul de unealta de manipulare: „sper intr-o etapa in care presa sa fie sursa de informatii si de castig.”
Rosca sustine ca presa a fost mai buna decat Romania, dar tot bolnava a ramas: „nu este o presa prea curata, avertizeaza Nasul, iar lucrurile grave se intampla mai ales in presa locala.” Concluzia este totusi optimista si vine tot din partea lui Rosca: „Cel mai semnificativ e ca presa in ansamblu e libera prin diversitate si ca a fost prima institutie care a intrat in economia de piata.”
Cartelul Presei
Exact faptul ca presa este considerata libera in ansamblu ei este cel mai periculos concept la ora actuala, care a permis abuzuri si cenzura cat si aparitia de-a lungul timpului a nenumarate subiecte tabu. Diversitatea presei am ilustrat-o in randurile de mai sus.

Este totusi o diversitate dubioasa, este ceea ce ii leaga pe cei din CRP, Club care de fapt legitimeaza din 98 grupul dinozaurilor media . Efectul pe care l-a avut CRP printre jurnalisti este egal cu efectul produs de FSN (si urmasele lui) in politica. Membrii acestui cartel de proprietari media au fost foarte uniti, desi sunt tot atat de diferiti.

Mult timp a functionat o intelegere tacita intre proprietarii din CRP, si anume ca jurnalistii care pleaca prin demisie de la un patron din CRP, sa nu fie angajat de nici unul dintre ceilalti patroni.

Cornel Nistorescu, unul dintre membri CRP pana in toamna anului trecut, declara despre organizatia in care















710 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi