Cutremur politic la Washington

Pentru prima data un membru din conducerea Congresului american a fost pus sub acuzare

de     Antena 3
Joi, 29 septembrie 2005, 0:00

Tom DeLay aliatul lui George Bush

Potrivit agentiilor internationale de presa, citate de Antena 3, liderul majoritatii republicane din Camera Reprezentantilor, Tom DeLay, vechi aliat si prieten al presedintelui Bush, a fost inculpat pentru finantarea ilegala a campaniei electorale. El risca doi ani de inchisoare si o amenda de 10.000 de dolari.

DeLay s-a declarat nevinovat, dar a renuntat la functiile sale de conducere din Camera si din partid.

Inculparea lui Tom DeLay nu a fost chiar o surpriza. Un procuror din Texas, care ancheteaza finantarea unei campanii electorale din 2002, a pus deja sub acuzare mai multi colaboratori ai sai.

DeLay insusi a primit, in ultimele luni, cateva "mustrari" de la Comisia de Etica a Camerei, pentru relatiile sale dubioase cu diferite grupuri de influenta. Reprezentant al statului Texas, guvernat in trecut de presedintele Bush, Tom DeLay este acuzat de "conspiratie pentru finantare ilegala" in campania din 2002.

DeLay a promis ca-si va dovedi nevinovatia, deoarece are "faptele, legea si adevarul" de partea sa. El se considera victima "razbunarii politice" a unui procuror din partidul rival, cel democrat.

Intr-adevar, opozitia nu si-a ascuns satisfactia: "Republicanii din Congres sunt infectati de o cultura a coruptiei, pe seama poporului", a clamat sefa grupului democrat din Camera.

Purtatorul de cuvant al Casei Albe a spus ca, pentru presedintele Bush, DeLay ramane "un aliat si un prieten", dar justitia trebuie sa-si urmeze cursul. Vinovat sau nu, Tom DeLay a intrat in istorie: este primul membru in conducerea Congresului pus vreodata sub acuzare.


















18 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică