Costesti, amintiri de la fata locului, dupa 6 ani

de Marius Nitu     Gandul
Vineri, 30 septembrie 2005, 0:00


In ianuarie 1999, Costestiul de Valcea, o comuna cu vreo 3.600 de suflete, a intrat in cartile de istorie. Localitatea, care se mandreste azi ca are un medic stomatolog, a fost teatrul unei batalii demne de Evul Mediu. Aici, pe Drumul European 67, 15-20.000 de mineri condusi de Miron Cozma au rupt cu bataia, la propriu, vreo 10.000 de jandarmi.

Bombardamente cu pietre, capete sparte, urlete, oameni cu picioarele rupte carati pe brate, oameni tusind sa-si dea sufletul in norii albiciosi de gaze lacrimogene – totul transmis in direct la TV, sa vada o lume intreaga ce se intampla in Costesti, Romania, Europa, in pragul intrarii in secolul XXI.

"Umflata" lui nea Ionel, fadroma care a carat in spate o mineriada

La inceputul lui ’99, Miron Cozma era, perceput in Vale ca un fel de Robin Hood sindical. Seful Ligii Sindicatelor Miniere din Valea Jiului batea cu pumnul in masa la fiecare negociere si smulgea de la Guvernul cel bogat salarii mari pentru minerii cei saraci. Salariile astea pareau imense oriunde, numai in Petrosani nu.

Valea era zona cea mai scumpa din Romania. Aici, guvernele care au trecut pe la Palatul Victoria au ingropat miliarde si miliarde de dolari si n-a crescut nimic, nici o investitie, „locurile de munca alternative" din turism sau cules de ciuperci fiind doar niste vorbe frumoase pentru FMI si Banca Mondiala.

De aceea, o familie medie din Vale, compusa dintr-o nevasta, trei-patru copii, plus, eventual, niste parinti batrani, traia din leafa de la mina a sotului. Din acest motiv, pentru salariul asta, toti ortacii erau gata sa faca moarte de om si sa il urmeze orbeste pe Cozma.

Iar Cozma, refuzat de Guvern la ultima negociere, agita de doua zile Valea cu vorbe gen „ne lasa sa murim de foame!". La Bucuresti, liniste. Pe principiul ca nu e bine sa iasa in fata la chestii nasoale, Berceanu, Dejeu si Radu Vasile isi vedeau de ale lor.

Si, noi, cei cativa ziaristi detasati in Petrosani, ne intrebam cum e posibil asa ceva. Pana la urma „Luceafarul Huilei" s-a saturat. Intr-o seara, rosu la fata de nervi, a convocat liderii sindicali si a dat ordinul „de adunare" si de plecare spre Capitala. Stia drumul.

Ion Iliescu i-l aratase de cinci ori pana atunci. La asa o veste, autoritatile au reactionat, in sfarsit. Tactica fortelor de ordine a fost simpla. Inferioare din punct de vedere numeric, trupele de jandarmi s-au multumit sa incerce sa intarzie inaintarea minerilor blocand defileul Jiului.

Pe sosea au fost puse cinci-sase baraje succesive din stabilopozi de beton. In cateva locuri, in special pe poduri, trupele MI-ului au abandonat camioane grele, cu rotile scoase. Apoi s-a intrat intr-o rutina. La fiecare baraj, minerii inlaturau stabilopozii cu „umflata" lui nea Ionel, o fadroma galbena.

Jandarmii, dupa un schimb de pietre si gaze lacrimogene de cateva minute, se retrageau cu autobuzele spre urmatoarea baricada. Victima colaterala la un baraj, masina redactiei, sifonata de vreo 10 bolovani. Asa au tinut-o toti vreo doua zile.

Culmea este ca minerii aveau un singur utilaj greu, „galbeaza" lui nea Ionel. Noaptea, cand se lasa un frig patrunzator, de ianuarie, combatantii se retrageau de pe linia frontului la caldura, in autobuze. Fadroma ramanea nepazita in „no man’s land", intre cele doua tabere, cu cheile in contact.

Ar fi fost suficient ca un singur „organ" mai luminat sa actioneze ca sa „inghete" mineriada. James Bondul mioritic nu trebuia sa puna zahar in rezervor, nu trebuia sa traga cu luneta in cauciucuri. Era suficient sa ia cheile fandromei si, eventual, sa-i scoata si bujiile.

Dar, pentru strategii de la Bucuresti, planul asta a fost prea simplu ca sa-l descopere.

Legiunea Vulcan, legiunea Aninoasa…

Dupa aceea, oastea lui Cozma a iesit la largime, din Defileu si s-a imbarcat in cateva zeci de autobuze. Convoiul si-a trimis, pe post de iscoade, cateva Dacii in fata si a luat drumul Bucurestilor.

La un moment dat, in Ikarusul in care ortacii mergeau ticsiti ca in tramvaiul 41 din Capitala s-a raspandit vestea; „Ne batem la Costesti". Iscoadele descoperisera ca, pe dealul abrupt al Costestiului, fortele de ordine ridicasera alt baraj.

Teoretic, fiecare din tabere avea avantajele sale. Pe de o parte, minerii aveau o superioritate numerica clara, mai ales ca randurile lor fusesera ingrosate de 1.000-2.000 de tarani din satele din jur.

De partea cealalta, se presupunea ca trupele Ministerului de Interne beneficiaza de organizare superioara si de mijloace adecvate infruntarilor corp la corp. Dar, grosul oamenilor lui Dejeu era format din racani speriati, tineri incorporati cu cateva luni in urma.

In schimb, armata lui Cozma beneficia de organizare cvasimilitara: ortacii erau grupati in adevarate legiuni, in functie de exploatarea miniera de unde proveneau. Astfel, Cozma putea trimite la atac „batalioanele" de la Uricani, Lupeni, Lonea, Petrila, Vulcani sau Valea cu Brazi, in functie de evolutia situatiei.

Lucrul acesta a prezentat si avantaje pentru autoritati. La Horezu, orasul unde au dormit minerii, toata lumea a fugit, inclusiv unii receptioneri din hotel. Dar nici un miner n-a indraznit sa doarma in camerele goale pentru simplul motiv ca „n-avem noi bani de hotel".

Ortacii au dormit pe jos in sediul RomTelecom sau pe mocheta din fata receptiei hotelului, avand grija sa-si curete hainele si sa se descalte ca sa nu murdareasca „covorul". Pana si tactica minerilor a fost mai buna decat cea a jandarmilor.

In fata acestora au fost trimise, sa-i hartuiasca, „trupele auxiliare", adica tarani din Costesti si din satele din jur. Pana la ora 1, dupa-amiaza, jandarmii isi terminasera proviziile de gaz lacrimogen si grosul minerilor nici nu atacasera.

Apoi, batalia a trecut in faza de Ev Mediu timpuriu, cand, pur si simplu, combatantii se bombardau unii pe altii cu pietrele adunate de pe jos. In acest timp, trupele de elita a lui Cozma au executat o manevra de invaluire pe flancuri si s-au lansat, in viteza de pe munti in jos.

In acest moment, bastoanele si scuturile jandarmilor s-au dovedit inutile in fata lanturilor de mina si a parilor. Dupa victorie, minerii au inceput sa transporte in spate prizonierii. De obicei, acestia au fost batuti cu salbaticie, nu de oamenii lui Cozma, ci de taranii aliati.

In Costesti, zeci de babe au iesit din casa ca sa arunce si ele o piatra in capul „criminalilor". O ambulanta care cara un maior cu picioarele rupte a fost oprita de niste insi iesiti din carciuma, iar ranitul a fost pocnit si zgariat pe fata, in calitate de „ucigas de copii".

La doua saptamani dupa batalie, lumea din Costesti inca se mai lauda, la rudele venite in vizita, cu castile si scuturile „confiscate" de la jandarmi.


















2862 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Minerii (Vineri, 19 februarie 2010, 1:50)

    U.T [anonim]

    Eu am luat parte la batalia asta gen Evul Mediu si din cate imi amintesc au fost multi oameni care nu aveau de a face cu minerii doar ca erau din localitatile invecinate Costestului dintre care sunt si eu.Imi amintesc sa fi vazut sute de fete din satul meu si din alt sat vecin in care am petrecut jumatate din copilaria mea.Minerii erau dupa mine decat o mica parte.Si daca nu se termina totul la Cozia poate s-ar fi schimbat ceva .
    • 0 (0 voturi)    
      mineriade (Duminică, 18 iulie 2010, 17:36)

      Anonim [anonim] i-a raspuns lui U.T

      @U.T - Nu ai dreptate. S-a schimbat ceva. Ne-am intors in evul mediu. Poti fi multumit ca ai contribuit si tu la asta.
  • 0 (0 voturi)    
    mineriada (Joi, 4 octombrie 2012, 17:15)

    COSMIN [anonim]

    care zece mi de jandarmi mai , am fost 400 de militari in termen vreo 200 de militieni plus cei de la B.A.O.L.P...............bati campi frate ca eu am fost acolo cu batalionul CAMPULUNG AUZI 10000 NU ESTI ZDRAVAN


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri