BT Asset Management S.A.I., societate membra a Grupului Financiar Banca Transilvania, a lansat ieri doua fonduri mutuale: BT Clasic si BT Maxim. Cele doua fonduri se adreseaza in principal pietei de retail si se diferentiaza prin structura de plasamente si, implicit, prin profilul de risc.

Fondul de investitii BT Clasic are un program preponderent monetar – titluri de stat, depozite bancare, obligatiuni municipale – cu posibilitatea de a se investi si in actiuni listate pe piata de capital, in limita a 20% din active.