La Camera Deputatilor se afla pentru dezbateri in procedura de urgenta un proiect de modificare a Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale.

Proiectul abordeaza doua aspecte importante. Mai intai, adoptarea acestei legi presupune prelungirea, pentru a doua oara, a termenului de majorare la 25.000 de euro a capitalului social al societatilor pe actiuni.

In al doilea rand, in anumite situatii, pasivitatea reprezentantilor societatilor comerciale, precum si a creditorilor acesteia este sanctionata cu trecerea bunurilor ramase de la persoana juridica dizolvata in patrimoniul statului.

S.A.-urile pot sta linistite pana la finele anului urmator

Noul act normativ prevede ca, in termen de un an de la data intrarii in vigoare, societatile pe actiuni si cele in comandita pe actiuni au obligatia majorarii capitalului social la o valoare de minimum 25.000 euro in echivalent lei, calculat la cursul de schimb comunicat de Banca Nationala la data subscrierii.

Daca acest act normativ va fi adoptat, ceea ce este foarte probabil, avand in vedere evolutia sa de pana acum, inseamna ca termenul de majorare a capitalului va fi prelungit din nou, cel putin pana la sfarsitul anului viitor. Actualmente, acest termen este 1 iulie 2006.

Initial, potrivit art. 293 din Legea 31/1990 fusese 31 decembrie 2005, dar a fost prelungit printr-o hotarare de guvern pana la 1 iulie anul viitor, intrucat S.A.-urile nu erau pregatite pentru aceasta majorare, iar respectarea stricta a termenului ar fi putut avea ca efect destabilizarea mediului de afaceri.

Avand in vedere ca noul act normativ prevede obligativitatea majorarii capitalului intr-un an de la intrarea in vigoare, este clar ca termenul se prelungeste pana la o data care deocamdata este incerta.

|nsa, daca luam in considerare faptul ca, in general, procedurile de la adoptare pana la publicarea in Monitorul Oficial dureaza cel putin o luna, putem concluziona ca termenul-limita de majorare a capitalului social va fi la sfarsitul anului viitor.

Administratorii si creditorii, sanctionati pentru pasivitate

Noua reglementare introduce anumite dispozitii care reprezinta o modalitate de sanctionare a pasivitatii administratorilor societatilor comerciale care se dizolva prin hotarare a judecatorului delegat, precum si a creditorilor acestor societati, care nu fac nimic pentru a-si recupera creantele.

Bunurile ramase din patrimoniul persoanei juridice dizolvate sunt calificate de lege drept bunuri abandonate. Prin urmare, aceste bunuri ar putea intra in patrimoniul statului.

Astfel, daca in momentul de fata legea spune ca la data ramanerii irevocabile a hotararii prin care s-a admis dizolvarea societatea va fi radiata din oficiu din Registrul Comertului, proiectul aflat in dezbatere prevede ca, la data ramanerii irevocabile a acestei hotarari, persoana juridica intra in lichidare de drept, deci nu mai poate fi radiata din oficiu imediat.

Aceste dispozitii sunt importate in ceea ce priveste situatia bunurilor, intrucat cele ramase in patrimoniu dupa radiere sunt calificate drept bunuri abandonate si intra in proprietatea statului.

Conform proiectului, daca in termen de trei luni de la data ramanerii irevocabile a hotararii judecatoresti de dizolvare nu se procedeaza la numirea lichidatorului, judecatorul delegat, la cererea oricarei persoane interesate, numeste un lichidator de pe lista practicienilor in lichidare si reorganizare, remunerarea acestuia urmand a se face din averea persoanei juridice dizolvate sau, in cazul

lipsei acesteia, din fondul de lichidare constituit in baza Legii 64/1995.

Daca in acest termen judecatorul nu a fost sesizat cu nici o cerere de numire a lichidatorului, persoana juridica se radiaza din oficiu din Registrul Comertului, prin incheiere a judecatorului delegat.

Potrivit noilor dispozitii, bunurile ramase din patrimoniul persoanei juridice radiate din Registrul Comertului devin bunuri abandonate si urmeaza regimul acestora.

Alte situatii de abandon al bunurilor

De altfel, nu este pentru prima data cand o lege sanctioneaza pasivitatea administratorilor sau a creditorilor prin calificarea bunurilor ramase dupa dizolvare drept bunuri abandonate.

Acelasi lucru s-a intamplat prin Legea nr. 359/2004, care prevede constatarea dizolvarii de drept, lichidarea si radierea persoanelor juridice pentru care nu s-a efectuat preschimbarea certificatelor de inmatriculare si a celor de inregistrare fiscala cu noile certificate de inregistrare pana la data de 31.12.2004.

Potrivit actului normativ, reprezentantul legal al persoanei juridice avea obligatia numirii si inregistrarii in Registrul Comertului a lichidatorului in termen de sase luni de la data pronuntarii incheierii de constatare a dizolvarii de drept, ca urmare a nerespectarii dispozitiilor referitoare la preschimbare.

|n cazul in care nu facea acest lucru, orice persoana interesata - si aici este vorba de creditori - putea sa ceara judecatorului numirea unui lichidator. Daca in termenul de sase luni nimeni nu facea o cerere in acest sens, persoana juridica trebuia radiata din oficiu din Registrul Comertului, prin incheiere a judecatorului delegat.

Potrivit art. 31, alin. 7 din aceasta lege, bunurile ramase in patrimoniul persoanei juridice dupa radiere se considera bunuri abandonate. Ramane insa de vazut daca statul va porni demersurile pentru preluarea acestor bunuri.