Donald Rumsfeld, secretarul american al apararii, a ajuns, ieri, la Beijing, in prima sa vizita in China, de cand a preluat aceasta functie, in 2001.

El urmeaza sa se intalneasca, astazi, cu presedintele chinez Hu Jintao si cu omologul sau Cao Gangchuan.

Potrivit Reuters, preocuparile sefului Pentagonului se refera la programele de inarmare ale Chinei si la situatia instabila din zona, generata de dosarul nuclear nord-coreean. Rumsfeld a declarat ieri ca spera sa obtina ajutorul Chinei in efortul de a suprima programul nuclear al Phenianului si in razboiul impotriva terorismului.

Intr-un discurs tinut in iunie, ultraconservatorul Rumsfeld a atras atentia ca ritmul alert de inarmare pe care il are China va duce la ruperea echilibrului de forte in Asia.