Raportul de tara ar putea fi mai bun decat se anticipase

de Ana-Maria Bota     BBC
Luni, 24 octombrie 2005, 0:00


Comisia Europeana ar putea da Romaniei o nota mai buna decat se asteapta in raportul de tara de martea viitoare. Potrivit unor surse europene, de pe lista capitolelor sensibile ar putea fi eliminat cel al concurentei, ceea ce ar reprezenta un progres semnificativ.

Romanii au facut progrese considerabile, mi-a declarat o sursa europeana - vor continua sa fie monitorizati privind aplicarea regulilor concurentei si acordarea ajutoarelor de stat, dar la acest acest capitol nu mai vedem lumina rosie ca acum un an.

Cum se stie, acum un an, Comisia Europeana s-a opus inchiderii rapide a negocierilor la capitolul concurenta.

Oficialii de la Bruxelles spuneau atunci ca nici una din deciziile luate de consiliul concurentei nu era buna, ridicand in acelasi timp intrebari privind nivelul ajutoarelor de stat pentru Sidex.

Ca urmare, Comisia a obtinut ca domeniul concurentei, alaturi de cel al justitiei si mediului inconjurator, sa fie decisive pentru declansarea clauzei de amanare. In mai, comisarul european pentru concurenta Neelie Kroes declara ca pericolul amanarii e real.

Daca ar trebui sa scriu astazi raportul, spunea doamna Kroes, recomandarea ar fi negativa. In ultimele saptamani insa, tonul s-a schimbat. Situatia concurentei s-a imbunatatit mult, imi spunea un diplomat.

Iar comisarul pentru extindere Olli Rehn declara la Bucuresti: "de la ultimul nostru raport, la sfarsitul anului trecut, Romania a facut progrese semnificative in ce priveste reforma sistemului juridic si in domeniul concurentei si al ajutoarelor de stat", spunea recent domnul Rehn.

Saptamana aceasta, discutiile purtate pentru finalizarea raportului la Comisia Europeana au avut se pare un ton foarte pozitiv privind concurenta si se asteapta ca aceasta sa fie scoasa de pe lista celor sapte domenii unde scrisoarea de avertisment din iunie cerea masuri de urgenta.

Concurenta va trece probabil in categoria de mijloc a domeniilor unde eforturile trebuie sporite - deci acolo unde semaforul Comisiei ramane inca pe galben.

Unde mai sunt probleme?

Cu lumini rosii ar ramane doar sase capitole, dintre care cele mai importante sunt: justitie si afaceri interne, unde se asteapta rezultate privind coruptia la nivel inalt si imbunatatirea controalelor la granita; si agricultura, unde se urmareste in special aplicarea legislatiei de siguranta

veterinara, chiar daca la Bruxelles se aprecieaza modul rapid in care autoritatile romane au reactionat la izbucnirea gripei aviare.
pe larg in BBC



















42 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri