Cirtita Barloiu sapa in gradina lui Basescu

de     Cotidianul
Marţi, 20 decembrie 2005, 0:00


Generalul Viorel Barloiu, secretarul CSAT, este acuzat de catre consilierul prezidential Claudiu Saftoiu de intoxicare a opiniei publice. Generalul, mostenit de la Iliescu, e suspectat ca a furnizat presei un proiect, deja respins, de modificare a legislatiei sigurantei nationale, prin care Basescu ar urmari sa-l detroneze pe premier din pozitia de numarul doi in CSAT.

In ultimele trei zile, citeva ziare l-au atacat pe presedintele Traian Basescu, pentru ceea ce acestea au denumit ca fiind dorinta sefului statului de a-si constitui propria politie informativa. Concret, ziarele au citat documente despre care au spus ca au fost primite de la guvern si fusesera trimise de Palatul Cotroceni pentru avizare.

Punctul principal de atac se referea la introducerea, in noua structura a CSAT, a presedintelui Senatului ca prim-vicepresedinte al Consiliului, detronind pozitia premierului de al doilea om in aceasta structura.

Saftoiu: „O initiativa nula si neavenita"

„Acest lucru este complet neadevarat", ne-a declarat consilierul prezidential. Oficialul Administratiei Prezidentiale ne-a explicat ca, desi „a existat o propunere referitoare la schimbarea denumirii CSAT", aceasta „insa a fost respinsa de la inceput; nici macar nu am dezbatut-o, ca sa nu mai vorbim ca nu am aprobat-o si, cu atit mai putin, nu am inaintat-o la guvern".

Claudiu Saftoiu atrage atentia ca „este vorba de exact titulatura ce a aparut in ziare si care este neasumata de grupul de lucru si care nu a fost avansata spre studiu, cita vreme ea a fost considerata neoportuna, nu doar titulatura, ci mai ales restructurarea CSAT".

El subliniaza ca „este un neadevar" si adauga faptul ca „este vorba de speculatii care sint departe de realitatea a ceea ce face acum grupul de lucru pe pachetul de legi privind securitatea nationala". Claudiu Saftoiu insista asupra faptului ca acea initiativa a fost si este „nula si neavenita".

Consilierul prezidential il crede drept vinovat de aceasta intoxicare pe secretarul CSAT, generalul Viorel Barloiu. In opinia lui Claudiu Saftoiu, secretarul CSAT este cel care a distribuit, fara aprobarea grupului de lucru si a Administratiei Prezidentiale, propunerea. Acea propunere, explica oficialul Administratiei Prezidentiale, „ii apartine domnului general Viorel Barloiu, secretarul CSAT".

Barloiu, luat in discutie la Cotroceni

In opinia lui Saftoiu, „este surprinzator ca materiale de lucru, nefinalizate, au aparut ca fiind documente finalizate si mai apoi inaintate direct, fara consultarea nimanui, fara dezbaterea publica a legilor respective, direct la guvern." Afirmind ca „vom discuta in grupul de lucru" despre initiativa lui Barloiu, consilierul prezidential pe probleme politice a lasat sa se inteleaga faptul ca

secretarul CSAT va fi tras la raspundere. „Nici Administratia Prezidentiala, nici CSAT nu au inaintat documente finale la cele trei legi pe care vi le-am prezentat, cu atit mai putin o lege pentru restructurarea CSAT si redefinirea lui".

Ca maniera de lucru, el a aratat ca „secretarul CSAT a facut oficiul de a inainta grupului de lucru aceasta propunere referitoare la schimbarea denumirii CSAT".

Insa, a repetat el, „grupul a respins aceasta propunere de la inceput", subliniind ca „initiativa aceea de redefinire si redenumire a CSAT este nula si neavenita". In opinia sa, „este ingrijorator ca, in elaborarea unor legi atit de importante, seriozitatea si responsabilitatea, in anumite momente, lipsesc".

Patru legi in locul celor 42 anuntate

In acest moment, ne-a spus consilierul prezidential, „se lucreaza la crearea a trei, maximum patru legi, care sa inlocuiasca anuntata modificare a celor 42 de legi din domeniul apararii si sigurantei nationale". Cu alte cuvinte, „un sistem foarte stufos devine mai flexibil si mai compatibil cu cerintele si cu asteptarile aliatilor nostri pe linie militara si ale UE".

Claudiu Saftoiu ne-a explicat ca „in cadrul Administratiei Prezidentiale s-a format un grup de lucru care are ca sarcina analizarea si redefinirea legilor care tin de apararea si securitatea nationale".

Grupul de lucru este format din experti, reprezentanti ai MApN, Ministerului Justitiei, MAI, Guvernului - prin consilierul pe securitate nationala al prim-ministrului -, ai celor doua servicii de informatii - SRI si SIE, ai Administratiei Prezidentiale - prin Departamentul Constitutional-Legislativ si Departamentul Politic - si ai serviciilor departamentale de informatii din MAI si MApN.

Consilierul prezidential a aratat ca se lucreaza de peste doua luni la noul pachet de legi referitoare la apararea si securitatea nationale.

Articol integral in Cotidianul















98 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi