Mai sunt 351 de zile. La ce ne putem astepta pe piata valutara in acest an premergator integrarii europene? E clar ca nu vom reusi sa vedem bine inainte fara sa privim si inapoi.

In 2005, aprecierea monedei nationale, fata de euro, a starnit nenumarate comentarii, dispute, suparari. Cei mai suparati fiind exportatorii. Ei voiau ca leul sa cada cand el urca. Inca din 3 noiembrie 2004, leul mai mult a urcat, in loc sa cada. Exportatorii s-au infuriat pe Banca Nationala. Un timp. Apoi au revenit la sentimente bune si au laudat politica monetara.

Banca Nationala citeste piata valutara. Clipa de clipa. Face asta de ani buni. Citeste piata, face constatari si intervine atunci cand considera ca este nevoie. Fara sa aiba o tinta de curs. Orice banca centrala intervine pe piata, vanzand valuta sau cumparand valuta. Cand oferta de valuta este restransa, Banca Nationala poate sa vanda valuta pentru a echilibra oferta cu cererea.

N-a fost insa cazul in niciuna din lunile anului 2005. Dimpotriva, a fost oferta din belsug. Iar BNR a considerat normal sa-si rareasca interventiile. Atentie: sa le rareasca, nu sa le stopeze.

Politica valutara a ramas, in esenta, aceeasi: flotare controlata. Dar libertatea pietei e mai mare si va fi mai mare si in 2006. Va fi, deci, mai relevant si rolul de termometru, piata valutara avand posibilitatea sa arate cat de mare sau cat de mica e temperatura in economia romaneasca. Un indicator relevant fiind cursul de schimb. Determinat insa de bancile comerciale.

Banca Nationala face public, in fiecare zi, un curs al pietei valutare. Un curs ce exprima realitatea de pe piata. Nu este curs de referinta. Cursul de referinta a murit in 1997. Iar piata e acum mai libera. Daca bancile comerciale si agentii economici vor sa se ghideze dupa acest curs, pot s-o faca. Daca nu, isi fac propriul curs.

Si nici dealerii de pe piata valutara nu sunt obligati ca dimineata, cand isi incep cotatiile, pe ecran sa-si afiseze cursul comunicat de Banca Nationala cu o zi inainte. Fiecare banca tine cont de realitatea ei, de realitatea de pe piata, de realitatea din economie.

Totusi, zi de zi, cursul reflecta confruntarea dintre cerere si oferta pe piata valutara. Reflecta si cativa indicatori economici, cum ar fi deficitul balantei comerciale, rata inflatiei, eficienta, productivitatea, care apasa pe curs si il directioneaza. Dar nu imediat, ci trimestrial sau chiar anual. Efect imediat are doar raportul cerere-oferta.

Si cum oferta de valuta e generoasa, leul e destul de lejer in dansul lui zilnic cu euro.

Cursul, in prezent, a scapat de multe presiuni. Inflatia ascunsa sau reprimata a ramas si ea, undeva, in istorie. Nu mai preseaza pe curs. Preturile ascunse produceau tot timpul zarva pe piata valutara. Probabil ca vor mai fi si in 2006 usoare socuri inflationiste, mai ales in lunile in care vor continua sa se scumpeasca lumina si caldura. Dar vom scapa de astfel de incercari.

Iar din primavara anului viitor vom inregistra mai rar corectii de preturi. Vom inregistra, asadar, o inflatie aproape curata incepand din 2007.

Un lucru e limpede: piata valutara functioneaza bine. In plus, e concurentiala. Bancile se bat intre ele pentru a atrage agentii economici si populatia, care sa vina cu bani in conturile lor. Lei si valuta. Pentru asta sunt nevoite sa ofere cursuri optime, servicii dintre cele mai bune, sisteme mai rapide, mai ales in conditiile in care nu mai asigura la depozite dobanzi convenabile.

Clientii au sansa de a alege banca pe care o considera ca ii va deservi cel mai bine. Asta nu inseamna, insa, ca bancile stabilesc cursuri si dobanzi dupa bunul plac al clientilor.

Noi suntem intr-o anumita realitate de care nu putem sa facem abstractie. Atat timp cat climatul inflationist persista, chiar daca inflatia scade, vor fi reduse dobanzile la credite, dar moderat. Cand vom avea dobanzi mici, va insemna ca am rezolvat lucrurile in economie; va inseamna ca a inceput o noua era economica. Dar acum mai suntem inca intr-un moment de terapie.

Imaginea atat de des vehiculata, ca surplusul de bani din banci pune in pericol dezinflatia, e reala. La fel ca si nevoia de prudenta in relansarea creditelor, pentru a nu pulsa in economie masa monetara care sa produca inflatie. Banii e bine sa fie folositi acolo unde pot produce, acolo unde agentii economici pot "sa alerge" mai repede decat inflatia.

Bancile sunt nevoite sa se apere de riscuri. Ele nu iau banii de la agentii economici ca sa-i depoziteze in beciuri. Banii trebuie sa lucreze.

Si o banca este cu atat mai buna cu cat banii lucreaza mai mult si mai bine. Fara indoiala ca sunt si pierderi, expuneri riscante, credite care se pot dovedi neperformante. Dar sistemul nostru bancar, in general, functioneaza bine, iar rata increderii este in crestere. Mai ales, este in crestere rata increderii in piata valutara, care a promovat inca un examen edificator.

Incet-incet ne apropiem de Uniunea Europeana nu numai prin reglementari, ci si prin functionalitate.