Un fior in trup, o certitudine: vine pipiul peste tine si tu esti la stop pe Margeanului, sau pe Victoriei. Mai ai cinci minute teoretic pina la birou, sau pina acasa, pina undeva cu veceu. Dar esti in masina si in coloana si in, gura ma-sii, boul ala din fata ta nu a inaintat deloc.

Zaci napadit de instinct. Intii, dai drumul la radio, sonorul sa-ti ia din cap problema cea lichida. Te foiesti in scaun din motive pipiare, cind Nastase e anchetat de PNA. Iti strangulezi sexul, te asezi pe el, cind cincizeci de insi cad cu un avion si praf se fac.

Ce dracului nu se face verde? E verde! E verde si incepi sa claxonezi ca un dement ca ala din fata a adormit. Si trec secunde in care lasi in haos povestea de sub centura. Esti victorios! Uite, vezi cladirea in care esti om, nu mai esti animal. Dar se pune alt stop.

Esti asa de aproape de WC-ul salvator, tu general manager, tu, milionar, tu sofer, incit prevezi gesturile: "salut", "salut", "salut", "vorbim putin mai tirziu" si uite, uite, o gagica buna! Uite, uite, pisoarul!"Auzi cum un om de afaceri a murit din muscatura de ciine si urli: pipiiiiiiii! Cine sa te auda? Esti inchis in

masina! Nu poti sa o lasi pe strada, in trafic si sa pleci. Te omoara al mare al tau! Si ce faci? Injuri si joci pe scaun! Dai drumul unui jet mic si curge pe cracul pantalonilor de sdemilioane si spui gata am rezolvat-o. Dar racoarea de pe crac iti face mai rau.

Urasti lumea, ti se intuneca cerul. Stopul e creatia diavolului, coloana de masini e a nenorocitilor ce nu se mai satura de masini. Cine iti conduce masina acum? Sexul conduce miinile pe volan.

Da, da, el, si o clipa, in care in ma-sa nu se mai schimba stopul, vorbesti cu sexul si ii spui ce tare e, ce neinfricat e el. Ii promiti blonde, brune.

Of, nu mai poti! Nu ai loc de parcare! Vaca aia de la contabilitate si-a pus masina pe locul tau! Ba, pe DN1 daca erai! Pe DN1, vii de la Sinaia si opresti din croaziera ta cu 180 pe ora si urinezi pe frumusetea de mac pe care il va culege vreo romantica peste o ora, sau pe griul din care se face piinea pe care tu o bagi la

toamna in gura. Oh, da, DN1, drumul pipiurilor ce coboara de la munte. In plin oras nu ai unde parca pentru un veceu. Sexul te face, degeaba ai creier si ai reusit in viata. Traficul infernal te umple de pipi.

Uite, parcare! Dar pe parcare sta scris ca e rezervata, da-o dracului, nu ai ce face! Abandonezi masina si fugi! Fugi! Fugi! Nu poti face la gard. Legea morala si pipiul sint in tine.

Fugi pe scari, fugi, te saluta secretara, cea mai apetisanta femeie de pe planeta, dar tu urmezi o idee fixa, ce poate recreea lumea de o eliberezi. Si, gata, apesi pe clanta si descoperi un adevar fundamental: "momentan serviciul apelat este ocupat."