„Fii mitocan"! Da bine. Face rating. Aceasta este una dintre cele mai simple retete care asigura ascensiunea politica. In Romania, un liberal isi prepara, cu binecuvintarea calma si paterna a sefului sau de partid, aparitiile dupa aceste indicatii minimale si foarte eficiente.

Da, declaratiile lui Ludovic Orban cu privire la short-cut-urile in ascensiunea politica pentru femeile din Romania sint expresia unei mojicii in stare pura. E greu de argumentat ca sint discriminatorii, cum se incearca, dar mojice sint, si inca, cu asupra de masura.

Da, ele pica intr-un moment nefericit, asa cum nefericit pica, de mult timp, orice declaratie de acest fel intr-o Romanie in care o femeie trebuie sa munceasca de doua ori mai bine decit un barbat pentru ca efortul sau sa fie apreciat la jumatatea celui facut de un barbat.

Da, spusele lui Orban, lipsite de echivoc, sint psihanalizabile, cap-coada, si, dintr-un asemenea eventual demers, autorul lor nu iese deloc bine. Cu atit mai mult cu cit Orban nu e la primele afirmatii de acest gen. Da, e jenant pentru un om politic care se revendica de la valori liberale sa vorbeasca intr-un asemenea hal, numit prompt si inspirat de presa „sub-Orban". Insa asta nu e totul.

Adunate, sensurile de mai sus compun doar coaja unei stari de fapt care indica limpede un mod deviant de a face politica in Romania.

Plastic spus, e vorba despre politica in format tabloid. Muzical vorbind, e politica in ritm de manele. E o politica a mitocaniei, spus pe sleau. Nu e greu de facut o caracterizare a acesteia. Politica mitocaniei e subsitutul totalmente neadecvat al „politicii politicilor".

E o modalitate inconsistenta, dar zgomotoasa, latratoare, de a exista si de a fi in prim-plan ca politician, functionind dupa principiul conform caruia vizibilitatea e suficienta; nu e nevoie, ba chiar e interzis sa fii util, sa ai proiecte bune pentru comunitate. Transpartinica, politica mitocaniei are staruri si produce stiluri.

Mitocania cu miez sexist e unul dintre ele, iar Ludovic Orban pare sa fie purtatorul privilegiat al discursului de acest tip. Privit cu lentila care masoara frustrarea (sau frustrarile), liberalul Orban devine imediat, ca personaj politic, inteligibil si previzibil. Largind perspectiva insa, maniera de a face politica a fruntasului liberal merita atentie sporita.

Daca nu ar fi una dintre vocile actuale de mare impact ale liberalilor – si asta nu e deloc benefic pentru miscarea liberala din Romania – problema „Orban" ar fi usor de expediat si de neutralizat. In conditiile actuale insa, ea nu e.

Calin Popescu Tariceanu pune sub pres declaratiile lui Orban, spunind ca sint nesemnificative. Cu alte cuvinte, nu numai ca scuza, dar trimite si un semnal: liberalii din gasca sa pot sa mai faca declaratii de acest gen - mirlanesti -, fiindca, oricum, nu vor fi sanctionati. Cum a fost sactionat, insa pentru critici civilizate, Cristian Boureanu.

Ce cautioneaza si incurajeaza seful liberalilor? Printre altele: gigibecalisme si vadimisme. Caci, nu e nici un dubiu in aceasta privinta: vorbele lui Orban despre ascensiunea unor femei in politica din Romania arata ca rupte de la gura Tribunului.

Sint citeva lectii importante care pot fi invatate din examinarea cazului „Orban". Prima: cum sa nu iti ingrosi mitocania. Dupa ce a comis gafa imensa de a vorbi despre citeva femei cum a facut-o la Alba-Iulia, Orban a incercat sa explice, in mai multe feluri, ca nu a spus ce a spus. Era mult mai simplu sa recunoasca franc greseala si sa dispara vreo luna, in carantina.

Sau ar fi putut spune ca era beat si, in acest caz, ar fi fost poate mai credibil. Doi: „apararea" lui Orban e un exemplu totalmente negativ despre cum se iese dintr-o criza. Trei: cind nu esti in stare sa faci politica adevarata, faci, cum e cazul domnului Orban, politica mitocaniei.

Tocmai de aceea, politica romaneasca are nevoie, in chip urgent, de politicieni adevarati, nu de simpli latratori. De purtatori de proiecte solide si realiste, si nu de purtatori de „hau-hau" politica, care se gudura pe linga electorat.