Fiesta pe care ne-o pregateam pentru ziua de 16 mai nu va mai avea loc. Pana acum cateva zile eram aproape siguri ca raportul Comisiei Europene avea sa recomande aderarea Romaniei la 1 ianuarie 2007. Poate Bulgaria sa aiba ceva probleme, dar in niciun caz nu Romania, ne linisteau mai mult sau mai putin oficial guvernantii.

Am fost din nou prea siguri de noi, prea devreme, si nu am luat in calcul faptul ca la Bruxelles, ca si in marile capitale europene, se aud toate zgomotele politice de la Bucuresti, nu doar discursul oficial al ministrilor si secretarilor de stat.

Iar ceea ce s-a auzit dincolo de tema oficiala, si anume opozitia mocnita fata de toate eforturile anticoruptie, ostilitatea nedisimulata la adresa Monicai Macovei si a lui Daniel Morar, precum si declaratiile belicoase care prefigurau desenarea unei noi majoritati politice mai putin agreabile urechilor europene, a facut ca reprezentantii de frunte ai Comisiei sa puna piciorul pe frana.

De oprit nu ne mai pot opri, desi poate ar dori s-o faca, dar macar sa stopeze degringolada care se prefigura dupa raportul de tara tot merita sa incerce.

Trebuie s-o spunem pe sleau ca niciunul dintre actorii politici nu este mai putin vinovat decat ceilalti pentru aceasta criza: cu alte cuvinte, rezistenta la masurile anticoruptie si planurile de indepartare ale ministrului justitiei si directorului DNA au fost la fel de nocive ca si ultimele iesiri la rampa din partea lui Theodor Stolojan si Mircea Geoana.

Acestea din urma au sugerat ca tabara prezidentiala ar fi pregatita sa dea o lovitura politica si sa pregateasca o alianta a PD cu PSD si cu PRM. Chiar daca pactul PSD-PRM nu s-a semnat, nici macar alierea cu un PSD nereformat si neprimenit nu are de ce sa starneasca entuziasm in Europa.

Indiferent ce asigurari a dat Emil Boc la Cluj privind imposibilitatea unei aliante a partidului sau cu PSD, nimeni nu-l mai crede. Pe drept sau pe nedrept, impresia creata oficialilor europeni a fost ca Romania abia asteapta sa se vada scapata de sabia lui Damocles a raportului de tara ca sa revina la vechile ei obiceiuri proaste.

Acum ca am dat cu piciorul in donita cu lapte, ne vom intreba desigur ce se mai poate face? Raportul SAR din 10 mai recomanda pe cuvant oferirea unei garantii politice serioase privind stabilitatea politica si continuitatea actualei coalitii guvernamentale, singura acceptabila pe plan european in acest moment.

Desi este perfect justificata, aceasta recomandare nu ne poate provoca decat un zambet amar. Stim prea bine ca politicienii nostri nu se pot schimba peste noapte.

Cei care se opun masurilor anticoruptie nu-si vor opri demersurile de frica Europei, iar cei care au provocat actuala ruptura a Aliantei nu mai pot, si nu nici nu vor, sa aplaneze conflictul. Subminarea Aliantei a inceput inca inainte de crearea ei si, iata, acum a fost desavarsita la un pret politic de proportii nationale.

La fel si degringolada PSD dupa pierderea puterii ne pune in imposibilitatea de a avea o opozitie credibila pe plan european, orice ar spune domnul Rasmussen.

Iuresul politic ireversibil declansat de declaratiile presedintelui Basescu la Antena 1 si apoi la Pro TV nu este decat rezultatul politic al mai multor luni de tensiuni si conflicte, care au la baza interese economice si politice divergente.

Toata lumea a vazut ca partidele politice din Romania nu sunt capabile sa se uneasca pentru o cauza nationala majora. Criza politica este in plina desfasurare si este cat se poate de prost gestionata din perspectiva interesului national.

Suferind de miopie istorica si obsedati de propriile lor jocuri si incrancenari, politicienii damboviteni se cred abili, cand sunt doar smecheri, si isi imagineaza ca pot pacali Europa cu cateva fraze mestesugite. Una dintre bolile noastre nationale este sa-i credem pe toti mai putin inteligenti decat noi. Europenii au defectele lor, dar prosti nu sunt.

Ajunsi la portile Orientului s-au ingrozit de superficialitatea, coruptia si lipsa de moralitate publica din tarile limitrofe. Cum aderarea noastra este pentru ei o fatalitate, mai incearca s-o mai amane, doar-doar se vor mai ameliora lucrurile la Bucuresti si la Sofia. Este insa prea tarziu pentru Europa si prea devreme pentru Romania.