Un profesor de la Facultatea de Constructii din Bucuresti le-a cerut studentilor - viitori ingineri - sa calculeze fortele exercitate asupra unui surub pentru a trece in anul trei.
Cireasa de pe tortul absurditatii a fost insa interdictia de a utiliza programe informatice de proiectare - totul trebuia facut cu creionul, pixul si rigla de calcul. In epoca robotilor, a automatizarii si a programelor care pot oferi instant solutia la astfel de intrebari, exemplul de mai sus este consternant.
Intr-o Romanie in care se construieste frenetic, faptul ca viitorilor ingineri li se cere la sfarsit de an sa faca 100 de pagini de calcule despre suruburi ofera inca o dovada a prapastiei imense dintre realitatile economiei si sistemul de invatamant.
Acel sistem care ar trebui sa-i furnizeze Romaniei forta de munca de maine. Din pacate, cazul nu este singular. Alaturi de acesti viitori ingineri se afla viitori economisti carora li se dicteaza cursuri traduse ad literam si xeroxate in serie.
Ruperea de realitate a invatamantului romanesc nu numai ca risca sa compromita viitorul Romaniei, dar incepe deja sa-si faca simtite efectele nocive si in prezent.
In sectoare intregi ale economiei au aparut semnele unei crize din ce in ce mai grave de personal calificat. Bancherii se plang ca nu pot angaja suficient de multi oameni bine pregatiti atat de repede pe cat le-ar cere planurile de expansiune.
Chiar si in jurnalistica, unde problema profesionalismului nu a fost pusa decat recent, a aparut o penurie ingrijoratoare de gazetari bine pregatiti. Cat despre sectorul public, acolo criza de cadre calificate se acutizeaza pe zi ce trece.
Aceste lucruri merita reamintite in toiul sezonului anual de examene, cand o noua generatie paseste pe bancile liceului sau ale facultatii, rareori pe merit si deseori gratie unui plic bine plasat sau a unui alt plocon.
Intr-un astfel de peisaj, trambitatele ambitii de a avea o economie a cunoasterii suna a doaga. Nu putini analisti se intreaba deja cu ingrijorare cum se va dezvolta Romania cand sectorul lohnului si alte domenii asemanatoare vor disparea secerate de expansiunea Chinei sau de competitia cu tarile membre ale Uniunii Europene.
Ecuatia economica din care trebuie tras un strident semnal de alarma este simpla: lipsa de oameni calificati duce la cresterea excesiva a salariilor pentru acei putini care exista, cu reverberatii in restul economiei.
Acest lucru duce la cresterea costurilor de productie, fapt care erodeaza putinul avantaj competitiv pe care Romania il are inca in fata altor tari europene si nu numai.
Latul se strange in jurul beregatei economiei romanesti cand ne gandim ca fara o forta de munca cu mult mai ieftina decat cea din Vest ar trebui sa oferim oameni mai bine calificati pentru a ne gasi un loc in economia globala.
Or, forta de munca a Romaniei nu poate deveni performanta cand viitorii ingineri au ca provocare de sfarsit de an alegerea surubului potrivit in gaura potrivita.
In tot acest context, ar fi ridicol sa ne umflam in pene cu matematicienii si informaticienii care „sunt mai buni decat ai lor” la olimpiade si concursuri. Ei reprezinta o minoritate al carei succes nu are nimic de-a face cu performantele Romaniei in educatie.
Structura lor intelectuala si psihica ii face invingatori si buni profesionisti oriunde s-ar fi nascut. In cel mai bun caz, meritul le mai apartine catorva profesori, dar in niciun caz sistemului.
La fel de inutila este si alinierea Romaniei la standardele Bologna ale invatamantului superior european - respectivele standarde sunt si ele rupte de cerintele economiei globale.
Dovada incontestabila a inferioritatii universitatilor de pe batranul continent este absenta acestora - cu exceptiile numite Oxford si Cambridge - de la varful oricarui clasament valoric mondial.
Acum o saptamana, presedintele Basescu a punctat mediocritatea invatamantului, dar din discursul sau politic a lipsit verdictul inevitabil si devastator: mediocritatea educationala din prezent condamna Romania la subdezvoltare multi ani de acum inainte.
