MKB va face o oferta de cumparare a tuturor actiunilor Romexterra

de A.V.     HotNews.ro
Marţi, 11 iulie 2006, 0:00


Oficialii bancii MKB au anuntat marti ca in scurt timp vor face o oferta de cumparare a tuturor actiunilor Romexterra, oferta ce va fi valabila timp de 60 de zile si care va fi adusa la cunostinta actionarilor prin posta, informeaza un comunicat de presa al bancii romane. Toate informatiile referitoare la oferta MKB vor fi afisate si in cadrul celor 43 de unitati ale Romexterra Bank. Comunicatul de presa nu prezinta detalii financiare ale tranzactiei.

MKB, subsidiara a bancii BayernLB, a evaluat Romexterra Bank si a precizat ca tranzactia este complexa datorita structurii extrem de dispersate a actionariatului bancii, respectiv 100.000 fizice care detin 77,13% din totalul actiunilor bancii. Din aceasta cauza, procedura de strangere a actiunilor va fi una extrem de dificila si costisitoare, care se va extinde pe o perioada de cateva luni.

Oficialii bancii MKB au anuntat ca, in scurt timp va fi trimisa o oferta adresata tuturor actionarilor, oferta ce va fi valabila 60 de zile si care va fi transmisa actionarilor prin posta. Toate informatiile referitoare la aceasta oferta urmeaza sa fie afisate si in cadrul celor 43 de unitati ale Romexterra Bank.

„Vom comunica tuturor actionarilor bancii care este procedura tehnica in ceea ce priveste strangerea actiunilor detinute la banca noastra. Decizia va apartine actionarilor, oferta fiind aceeasi pentru toti”, a declarat Adrian Radu, presedintele bancii Romexterra.

MKB este fosta banca de comert exterior a Ungariei, detinuta in prezent in proportie de 89,62% de banca germana BayernLB cu sediul central la Munchen. Oficialii Romexterra au anuntat ca intelegerea care initiaza tranzactia de preluare a pachetului majoritar de catre MKB a fost semnata la Budapesta, in data de 06.07.2006.

BayernLB a fost infiintata in 1972 prin fuziunea Landesbodenkreditanstalt si Bayerische Gemeindebank fiind in prezent a saptea mare banca din Germania.

In anii 1997 - 1998, BayernLB detinea 74,97% din stocul actiunilor MKB, iar la sfarsitul anului 2002, participatia in cadrul MKB a crescut la 89,62%.

In prezent, MKB este a treia mare banca din Ungaria avand un profil universal, in portofoliul careia pot fi gasite produse si servicii dedicate atat persoanelor fizice cat si celor juridice, corporatii si IMM-uri.

Rating-ul acordat anul acesta de catre Standard&Poor’s bancii BayernLB, a fost AAA, iar MKB a obtinut din partea agentiei Moody’s rating-ul A1. Anul trecut, Romexterra Bank a obtinut rating-ul `B/B` cu perspectiva stabila, din partea agentiei Standard&Poor’s.

La sfarsitul anului trecut, Romexterra Bank a inregistrat un profit brut de 6,2 milioane euro, in crestere cu 120% fata de profitul obtinut in anul 2004, iar la finele primului trimestru al anului 2006, banca a obtinut un profit de 2,45 milioane euro, in crestere cu 77,11% fata de aceeasi perioada de referinta. In prezent, banca are o cota de piata de 0.9%.


















37 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version