Lumea in care Rusia prospera (de Cristian Campeanu)

de Cristian Campeanu     Romania Libera
Miercuri, 19 iulie 2006, 0:00


Summitul G8 de la Sankt Petersburg nu a rezolvat nici una din problemele lumii, in pofida gravitatii temelor aflate in discutie. Nici siguranta energetica, nici dosarul nuclear iranian, nici isteria nord-coreeana a rachetelor, nici conflictul din Orientul Mijlociu.

In afara de cateva tururi cu niste masinute bizare prin parcul castelului Konstantin, schimburi de replici acide si ambianta de o opulenta tipic ruseasca destinata sa diminueze statura oricui, nu ramanem cu mai nimic dupa acest summit. Sau aproape cu nimic.
Caci, daca summitul G8 de anul acesta a insemnat ceva, el a fost un mare exercitiu de PR pentru presedintele rus, Vladimir Putin.

Vreme de trei zile, Putin a facut eforturi pentru a sterge eticheta de KGB-ist insetat de putere care ii fusese lipita de presa occidentala si s-a infatisat pe sine ca o persoana rationala, pe alocuri fermecatoare, un partener cu care se poate purta un dialog, un lider real al unei puteri in ascensiune.

Dar toate acestea nu sunt decat butaforie, scenografie stralucitoare pentru studioul CNN de la Sankt Petersburg. In spatele acestei aparente, realitatea este mult mai urata. Rusia traverseaza un proces, care pare ireversibil, de tranzitie spre un regim autoritar, spre ceea ce Putin insusi a numit "verticala puterii", in care un singur om decide.

Duma de Stat seamana din ce in ce mai mult cu Sovietul Suprem iar partidul dominant, Casa Noastra Rusia, nu are decat o singura politica: politica Kremlinului. Daca esti ziarist si manifesti o oarecare opozitie fata de regim, te viziteaza inspectorii fiscali de atatea ori pana te lasi pagubas sau ajungi la inchisoare.

Aparatul de stat este in intregime controlat de colegii lui Putin din KGB, care distribuie beneficii numai celor agreati de tarul Vladimir.
Putin a facut din resursele de petrol si gaze ale Rusiei o arma pe care nu a ezitat sa o foloseasca impotriva Ucrainei si Georgiei atunci cand aceste doua tari au incercat sa scape din imbratisarea Marelui Urs.

Atunci cand cineva a incercat sa se opuna monopolului de stat, cum a fost cazul fostului patron al Yukos, Mihail Hodorkovski, a fost pur si simplu zdrobit.

Nu e de mirare, asadar, ca la summitul G8 Putin a refuzat sa isi deschida piata energetica pentru actorii occidentali, pentru ca armele nu se predau fara lupta. Europenii, care depind in proportii cuprinse intre 25 si 75% de gazul rusesc, nu au incotro decat sa negocieze in termenii fixati de Moscova.

A avut grija totodata ca asa-numitele "conflicte inghetate" (in Transnistria, Abhazia, Osetia, Nagorno-Karabah) sa ramana exact asa, dar nu va ezita sa le aprinda, cum pare sa se intample in Moldova acum, cand Chisinaul face pasi timizi de reorientare spre Europa.

Orientul Mijlociu sta sa explodeze? Cu atat mai bine pentru Rusia! In primul rand, creste pretul petrolului. In al doilea, daca americanii, care si asa sunt prinsi pana peste cap in Irak, vor sa rezolve ceva in regiune, trebuie sa tina seama de Iran si de Siria. Statele Unite nu au contacte la Damasc si Teheran, in schimb, Rusia are, si inca unele excelente.

Alaturi de China, Rusia se opune sistematic dezbaterii in Consiliul de Securitate al ONU a programului nuclear iranian, pe care l-a construit in cea mai mare parte nu pentru ca si-ar dori un Iran posesor de arme nucleare, ci pentru a mentine presiunea asupra Occidentului.

Traim intr-o lume permanent amenintata de pericolul terorismului islamist, o lume in care razboiul pandeste dupa colt, o lume in care petrolul a ajuns sa graviteze in jurul a 78 de dolari iar viitorul pare mai putin senin. Aceasta este lumea in care prospera Rusia.















50 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version