Suporterii echipei din stefan cel Mare s-au dat in stamba si in deplasarea de la Bruges, publica Adevarul. Suporterii formatiei Dinamo si-au reamintit joi de benzinariile devastate in Bulgaria in urma cu un an si au provocat un nou scandal de pedigree international, scrie Cotidianul. Daca echipa s-a descurcat onorabil la Bruges, fanii "cainilor rosii" si-au dat in petic, creand haos in avionul care i-a dus in Belgia, potrivit EVZ. Fanii dinamovisti beti au vrut sa deschida usa avionului in zbor, titreaza Gandul. Romania Libera acuza Suporterii dinamovisti ca si-au dat din nou in petic.

Fanii alb-rosilor s-au batut in aer

Suporterii echipei din stefan cel Mare s-au dat in stamba si in deplasarea de la Bruges. Dupa ce au provocat incidente intr-unul din cele doua avioane cu care s-au deplasat la Ostende, fanii dinamovisti au fost paziti cu tunuri de apa si caini, inainte de intoarcerea spre tara.

Aproximativ 200 de suporteri dinamovisti, care au insotit echipa la Bruges, au plecat in Belgia chiar in ziua partidei. Pe drum, din cauza licorilor bahice, o parte a fanilor s-a dezlantuit in avion, unii agresand verbal chiar si personalul de la bord. Au urmat scene reprobabile, greu de imaginat.

Integral in Adevarul

Fanii lui Dinamo s-au batut in avion

O stewardesa a companiei Blue Air a fost agresata, iar mai multe scaune deteriorate.

Suporterii formatiei Dinamo si-au reamintit joi de benzinariile devastate in Bulgaria in urma cu un an si au provocat un nou scandal de pedigree international inainte de meciul cu FC Bruges din Cupa UEFA. Pentru ca jucatorii sa nu se simta izolati in Belgia, conducerea dinamovista a facut eforturi financiare pentru ca 150 de fani sa ajunga la meci.

Integral in Cotidianul

Dinamo, facuta de ras de propriii suporteri

Daca echipa a tinut steagul sus in Belgia, cei care au facut impresie proasta au fost suporterii dinamovisti. Fanii gruparii "ros-albe" si-au confirmat renumele de scandalagii si, cu ocazia deplasarii la Bruges, au produs noi acte de huliganism. Primele incidente au fost iscate la plecarea din Bucuresti, pe aeroport, unde cativa taximetristi au fost imbranciti.

Integral in Evenimentul Zilei

Fanii dinamovisti beti au vrut sa deschida usa avionului in zbor

Batalia incasata in martie, pe stadionul Farul, de fanaticii dezlantuiti si amenzile primite de la jandarmi au functionat ca un dresaj. Galeria dinamovista a evitat orice confruntare cu fortele de ordine, dar si-a varsat nervii pe ziaristi, carora li s-au adresat injurii ca la poarta stadionului, si direct, si prin goarna.

Escala la Constanta a durat jumatate de ora, cat a luat oficialilor clubului sa rezolve problema transportului. Trei autocare ale firmei constantene "Metropolitan" au sosit la Kogalniceanu, preluandu-i pe cei 130 microbisti bucuresteni.

Integral in Gandul

Huliganii s-au batut intre ei la inaltime

Suporterii dinamovisti si-au dat din nou in petic dar, de aceasta data, nebunia lor a intrecut orice imaginatie, caci nu au avut de-a face cu "inamicii" de la FC Bruges, ci s-au batut intre ei sau s-au "distrat" devastand unul dintre cele doua avioane cu care au mers in Belgia! Mai mult, imbibati de aburii alcoolului, ei au vrut sa deschida trapa de acces in cala uneia dintre aeronavele cu

care au mers la Oostende, au agresat personalul de bord si au provocat pagube materiale. Tigari si alcool Ð aceasta a fost "reteta" unei deplasari "de succes" pentru un grup de huligani care se pretind a fi "ultrasi" dinamovisti...

Integral in Romania Libera