Miercuri, 6 decembrie, in ziua de Sfantul Nicolae, a avut loc la Roma un concert cameral avand ca protagonisti Cvartetul roman de corzi Ad Libitum din Iasi si Grupul de muzica sacra bizantina Nectarie Protopsaltul din Bucuresti.

Concertul face parte dintr-o serie de evenimente culturale, intitulata “Romania in Advent” care se desfasoara in intreaga Europa, sub egida Institutului Cultural Roman si a Ministerului de Externe. Initiativa sarbatoreste si marcheaza, impreuna cu intampinarea Craciunului si a noului an, si aderarea Romaniei la Uniunea Europeana.

La Roma evenimentul a fost gazduit de una din cele mai frumoase si reprezentative catedrale din capitala Italiei, Basilica Santa Maria sopra Minerva, situata langa Pantheon .

Sub arcadele albastre, decorate in stil baroc, Grupul iesean Ad Libitum a interpretat fragmente de Mozart, Schubert si George Enescu. A urmat corul Grupului Nectarie Protopsaltul, alcatuit din absolventi ai Seminarului Teologic din Bucuresti. Ei au interpretat cantece bizantine traditionale, tropare ale Sf. Nicolae si colinde de Craciun.

La concert au fost prezenti : Ambasadorul Romaniei, Cristian Colteanu, reprezentanti ai Accademiei di Romania, oameni de cultura italieni si romani, studenti de teologie.