Entuziasmul aderarii umfla cotatiile actiunilor de la BVB

de     Adevarul
Joi, 4 ianuarie 2007, 0:00


Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a inceput anul in forta, depasind cu mult si cele mai optimiste asteptari. Astfel, pe fondul unui rulaj de peste 28 milioane de euro, actiunile celor mai lichide companii, monitorizate de indicele BET, au urcat in medie cu 4,96%, iar titlurile societatilor de investitii financiare (SIF) s-au apreciat cu 8,61%.

Analistii din piata de capital pun aceasta evolutie pe seama entuziasmului investitorilor ca urmare a aderarii Romaniei la Uniunea Europeana. "Cresterea de astazi nu poate fi decat rezultatul unui entuziasm sporit al investitorilor la Bursa.

Eu cel putin ma asteptam la corectii in primele sedinte, tinand cont de evolutia pietelor din tarile care au aderat la UE in 2004", a declarat, pentru Adevarul, Laurentiu Rosoiu, consultant de investitii la SAI Swiss Capital Asset Management.

La randul sau, Iulian Panait, presedintele societatii de consultanta KTD Invest, este de parere ca aprecierile generalizate inregistrate ieri in ringul bursier nu au la baza cauze de natura fundamentala. "Este vorba despre anticiparile investitorilor privind evolutia actiunilor in luna ianuarie, avand in vedere evolutiile din anii trecuti", spune Panait.

Castigurile obtinute ieri pe SIF3 - peste dobanda bancara
Cu toate acestea, cresterile au depasit estimarile analistilor, dar si evolutiile din prima sedinta a anului trecut. Astfel, in urma cu un an, indicele BET inregistra o crestere de numai 3,5%, iar BET-FI de 6,22%.
Cele mai vanate ieri de catre investitori au fost actiunile SIF. Pe fondul presiunii ridicate la cumparare, cotatia titlurilor SIF Transilvania (SIF3) au crescut cu 10,74%, atingand pragul de 3,3000 lei/actiune. "Castigul net (n.

red.: obtinut dupa scaderea comisioanelor si a impozitului) realizat in sesiunea de ieri pentru actiunile SIF3 depaseste dobanda la depozitele bancare", subliniaza Alin Brendea, director de tranzactionare la Prime Transaction. O dinamica spectaculoasa au inregistrat si actiunile SIF Oltenia (SIF5), care s-au apropiat vertiginos de pragul de 4 lei/actiune.

Ultima tranzactie a fost perfectata la pretul de 3,8200 lei/actiune, acesta fiind si maximul zilei.
Integral in Adevarul



















43 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version