Omul de afaceri a incheiat un contract de cesiune de drepturi cu nimeni altul decat fiul fostului guvernator al Transnistriei, George Alexianu, condamnat in lotul Antonescu - recent reabilitat pentru crime impotriva pacii

Flerul de afacerist al lui Gigi Becali iese la iveala pe zi ce trece. Astfel ca finantatorul de la FC Steaua ar putea da o lovitura imobiliara cu multe zerouri.

Curtea de Apel Bucuresti a admis partial, in data de 5 decembrie 2006, cererea de revizuire facuta de fiul fostului guvernator al Transnistriei, Sorin Serban Alexianu, privind decizia de condamnare a lotului Antonescu. Instanta a decis achitarea Cabinetului Antonescu pentru crime impotriva pacii, dar a mentinut condamnarile pentru crime impotriva umanitatii.

O saptamana mai tarziu, in data de 14 decembrie 2006, Gigi Becali a semnat cu Sorin Serban Alexianu un contract de cesiune de drepturi litigioase, in valoare de 750.000 euro, privind o cerere de revendicare imobiliara care avea ca obiect 124.750,12 mp in cartierul bucurestean Colentina. Specialistii imobiliari estimeaza ca un metru patrat de teren in Colentina poate ajunge pana la 300 de euro.

In cazul in care "afacerea" este certificata in justitie, Becali ar putea castiga milioane de euro, insa daca instanta respinge cererea lui Alexianu, omul de afaceri risca sa piarda banii investiti.

Batalia se da in justitie

Sorin Serban Alexianu, fiul fostului guvernator al Transnistriei - profesor universitar George Alexianu, incearca de doi ani sa recupereze in instanta peste 12 ha de teren in zona Colentina-Bucuresti.

El cere Judecatoriei Sectorului 2 sa oblige comisiile de specialitate de pe langa Primaria Sectorului 2 si de pe langa Prefectura Bucuresti sa-i emita un titlu de proprietate pentru o suprafata de 124.750 mp, in cartierul Colentina.

In cererea de chemare in judecata, Sorin Serban Alexianu arata ca este mostenitorul unei suprafete de 174.750 mp, care a apartinut mamei sale, Amarylis Melania Alexianu, decedata in 1988.

Potrivit actelor, comisia de aplicare a Legii 18/1991 a judetului Ilfov i-a reconstituit, in 2004, drepul de proprietate pe o suprafata de 7,8 ha, dar solicitarea nu a fost solutionata pentru ca nu s-au putut identifica suprafete libere. In mod similar, comisia de aplicare a Legii 18/1991 a sectorului 2 a explicat ca nu s-au identificat suprafete de teren libere de 12 ha.

In aceasta situatie, la cererea lui Sorin Serban Alexianu, a fost identificata o suprafata de teren libera pe strada Mihai Tudor nr. 1, de 12 ha. Instanta a constatat ca lotul era in proprietatea privata a statului si in patrimoniul Agentiei Domeniilor Statului, fiind concesionat pe o perioada de 49 de ani unei societati comerciale cu profil horticol.

Magistratii au decis anul trecut ca "reconstituirea dreptului de proprietate este practic imposibila cat timp un bun proprietate publica a fost pus in valoare prin intermediul unui contract guvernat de reguli derogatorii de la dreptul comun". Tribunalul Bucuresti a admis anul trecut apelul lui Alexianu, si a decis rejudecarea acestei cauze, dosarul fiind in prezent pe rol.

Terenurile, cumparate in perioada interbelica

Potrivit actelor din dosar, Amarylis Melania Alexianu, singura sau impreuna cu sotul sau, profesor George Alexianu, a cumparat in perioada 1937-1939 mai multe terenuri in zona Colentina de la inginerul Dumitru Ionescu, fratele lui Tache Ionescu.

In 10 aprilie 1941, cu doua luni inainte ca Romania sa declare razboi URSS, George Alexianu face un act de donatie pe numele sotiei, pentru 11,25 ha in zona Colentina, in valoare de 800.000 lei.

In martie 1949, Florea Campeanu, sef portarel la Tribunalul Ilfov, insotit de primarul comunei Colentina, Gheorghe Oprescu, a intocmit un proces-verbal de constatare a imobilelor confiscate lui George Alexianu, in urma deciziei Tribunalului Poporului din 7 mai, prin care a fost condamnat la moarte. Din bunurile confiscate: teren si constructii, in strada Nicolae Zamfir nr.

1, suprafata de 8.660 mp - denumita ferma Plumbuita, teren viran de 300 mp - in strada Lt. Schmitdz, teren de 5.560, teren de 6.453 mp, teren de 10 ha si 200 mp - in comuna Colentina. Toate au fost trecute in proprietatea comunei Colentina.

Integral in Adevarul