Daca va ganditi ca tarile cele mai sarace sunt si cele mai deprimate, ei bine, este exact invers. Indiferent cat de bogata este tara in care traiesc, oamenii sunt tristi, plang, isi pierd pofta de viata si nu se mai pot odihni. Revista Forbes a realizat un top al celor mai deprimate tari. In fruntea listei se afla Statele Unite, iar la polul opus, Nigeria.

Locul 1 - SUA. 9,6% dintre americani sufera de diverse forme de depresie. Expertii explica acest lucru prin faptul ca americanii nu se feresc sa vorbeasca liber despre depresiile de care sufera, in comparatie cu popoarele de pe alte continente.

SUA se afla pe primul loc in acest top si din cauza faptului ca in America se comit mai multe crime si accidente decat in tarile vest-europene.

Locul 2 ii revine Ucrainei - 9,1%. Potrivit specialistilor, aceasta cifra s-ar putea sa aiba legatura cu tranzitia de la comunism, dar si cu explozia de la Cernobal, din 1986.

Pe locul 3 - Franta, cu 8,5%. Aceasta cifra mare de tulburari mentale este urmata de una si mai mare, 12%, a persoanelor care sufera de anxietate.

Olanda se situeaza pe locul 4, cu 6,9%. In ciuda frumoaselor lalele si a morilor de vant, 8,8% dintre olandezii sufera de anxietate.

La mica distanta, Columbia, cu 6,8%. Intr-o tara celebra pentru cafeaua sa gustoasa, 10% din populatie sufera de anxietate.

Libanul se afla pe locul 6, cu o rata de depresie de 6,6% si cu 11,2 de anxietate. Specialistii pun cifrele pe seama razboiului izbucnit aici.

Pe locul 7, tot o tara din Europa - Belgia, cu 6,2% depresie si 6,9 anxietate. Ea este urmata de Spania si de Mexic, cu aproape 5% si de Italia si Germania, cu 3,8%. Cu procente la jumatatea celor din urma, se afla tari asiatice, precum China si Joponia, iar pe ultimul loc, Nigeria.