Unii il cautam pe Fiul lui Dumnezeu cu spaclul, cu sapaliga de arheolog. Il branduim, ii vindem imaginea. Altii parem a-L intrezari prin sarcofagul mintii noastre, imbalsamat pios, ferecat bine. Altii il gasim in ceasloavele pe care, vorba unui calugar sinait, le citim "pana ni se impaienjenesc ochii, pana ni se uluieste capul".
Facem din Sfintele Pasti o reconstituire cu martori, un show cu majorete. Invierea e breaking-news, pe toate televiziunile.
Luam lumina in noaptea sfanta - dar ce sa ne desluseasca lumina, daca suntem orbi inca? Verzi de saraci sau putred de bogati - egali in fata lui Dumnezeu ca in fata mortii - jinduim deopotriva dupa ceva ce nu poate fi dat de pomana, ceva ce nu poate fi cumparat cu bani: dragostea.
Iisus Hristos ne-a dat aceasta lectie, pe care inca o mai silabisim, inca nu-i pricepem pana la capat noima si folosul. Din dragoste pentru noi S-a smerit si S-a facut om si a patimit, si murit, si a inviat a treia zi, dupa Scripturi. Oricate ranguri, oricate averi, oricata putere am avea, daca dragoste nu avem, viata noastra e seaca si searbada. Iubirea e smerenie, e intelegere, e iertare, e bucurie. E anticamera mantuirii.
Pe coclaurii acestei lumi, iubirea e intocmai corabiei care se spune ca a adus-o pe Maica Domnului la tarmul Athosului: fara carma, condusa doar de Pronia cereasca.
Hristos a Inviat ca sa nu ne lase pe noi sa putrezim in mormantul egoismului nostru. Adevarat a Inviat, ca sa ne ridice din prapastia orgoliului nostru in piscul smereniei Sale!
