Un trimestru scurs de la data aderarii si previziunile de inceput de an ale analistilor imobiliari cu privire la piata autohtona a apartamentelor sunt deja depasite. Avansul de circa 10% al preturilor estimat pentru 2007 este deja sever corectat de realitate.

Astfel, daca la inceputul anului un apartament cu doua camere in zona Obor putea fi achizitionat cu aproximativ 55.000 de euro, in prezent, proprietarii cer sume ce se apropie de 70.000 de euro.

Ultimele date ale Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare indicau, la inceputul acestui an, un pret mediu pentru un metru patrat construit de apartament vechi situat intre 900 si 1.300 de euro. Zonele centrala si de nord au un statut aparte si pe acest segment. Chiar vechi, un astfel de apartament era cotat la un pret de pana la 2.000 de euro pe metrul patrat.

Aceste date sunt insa deja istorie. Un studiu al companiei de analiza imobiliara, Run Data Solutions, surprinde o crestere a preturilor apartamentelor vechi de aproximativ 20%, in ultimele patru luni.

Varna, cel mai scump oras din Bulgaria

Cel mai spectaculos a evoluat piata locuintelor cu doua camere din zone precum Stefan cel Mare, Obor, Vatra Luminoasa sau Drumul Taberei.

Intr-un ritm mai putin alert au crescut preturile imobilelor situate la Unirii sau Piata Universitatii. In aceste locatii, primele patru luni ale anului au adus scumpiri de pana 8%. Aici se gasesc insa cele mai scumpe apartamente cu doua camere din Capitala, suma de 120.000 de euro nefiind o raritate.

Randamentele superioare pietei imobiliare occidentale au condus la un flux de investitori straini in regiunea de sud-est a continentului. Marea problema pe care o identifica analistii de profil este daca aceste piete, intre care este inclusa si cea romaneasca, pot absorbi o oferta prognozata a creste de la an la an.

Pana atunci, conform datelor institutului national de statistica din Bulgaria, media nationala cu care s-au apreciat apartamentele de peste Dunare in 2006 a fost de circa 15%, dupa ce in 2005 aceasta a fost de peste 50%.

Statisticienii bulgari au calculat chiar un pret mediu al metrului patrat, in rezidential, la nivel national. Valoarea acestui indicator, deosebit de intereseant pentru potentialii investori, era la sfarsitul lui 2006 de aproximativ 430 de euro.

integral in Adevarul