Asa cum era de asteptat, revenirea lui Basescu asupra cuvantului dat: demisia in urmatoarele cinci minute votului Parlamentului de suspendare a provocat o serie lunga de declaratii extrem de critice ale adversarilor politici si de comentarii severe in mass-media.

Este doar un inceput si nu e loc de nici o indoiala ca in timpul campaniei pentru referendum criticile pe acest subiect se vor amplifica si vor deveni un laitmotiv al tuturor celor care ar da orice si ar face orice, cum au si dovedit-o cu prisosinta, ca sa scape odata pentru totdeauna de intratabilul presedinte-jucator.

Din punctul de vedere al celor care il contesta, ca sa n-o spunem pe sleau ca il urasc, reactia este normala, onoarea, cuvantul dat si respectat intocmai fiind unul dintre atu-urile cele mai puternice ale politicianului Traian Basescu.

Ce poate fi mai de dorit decat a demonstra ca, in realitate, ”omul providential” pentru milioane de romani nu este cu nimic mai brav decat cei pe care ii tot critica, ca si pentru el ”interesul poarta fesul” si, cand e vorba de a renunta la cascaval, cuvantul de onoare nu face mai mult decat o ceapa degerata.

Daca lucrurile ar sta asa, culpa de care s-ar face vinovat Basescu ar fi dintre cele mai grave, iar credibilitatea lui ar trebui atent reevaluata, de orice om de buna credinta. E un punct de vedere.

Personal, pledez ”nevinovat” pentru Traian Basescu si ratiunile pe care le invoc sunt doua.

Cea dintai e cuprinsa in prima fraza din juramantul pe care presedintele Basescu l-a depus la investitura, in fata Parlamentului: "Jur sa-mi daruiesc toata puterea si priceperea pentru propasirea spirituala si materiala a poporului roman” (Constitutia Romaniei, art. 82, al. 2).

Pe parcursul celor doi si jumatate scursi de la instalarea in cea mai inalta demnitate in stat, interlocutorul constant, invocat mereu si mereu in toate interventiile presedintelui a fost ”poporul roman”.

Intr-un dialog neintrerupt, ”poporului”, ”romanilor” li s-au dat cele mai ample explicatii pentru toate cele intamplate si acelasi ”popor roman” a fost instanta in fata caruia Basescu a cerut sa se judece criza politica in care ne-am adancit, cu o iresponsabilitate de neiertat.

Din punct de vedere strict formal, e de necontestat faptul ca individul Basescu si-a incalcat cuvantul dat.

Din punct de vedere al sensului angajamentului luat din prima clipa de mandat si a relatiei pe care a respectat-o neconditionat fata de cel caruia i-a jurat credinta: ”poporul roman”, ”culpa” lui Basescu apare intr-o cu totul alta perspectiva, ea nu poate fi judecata intr-o dimensiune personala ci numai si numai prin prisma fidelitatii sau a non-fidelitatii fata de acesta.

Si ajungem la cel de al doilea motiv pentru care vinovatia presedintelui suspendat nu se sustine.

Nu am sa aduc in discutie si nu am sa intarzii asupra faptului aberant ca Parlamentul Romaniei si-a permis sa ignore deliberat decizia raspicata a Curtii Constitutionale, care a respins toate cele 19 capete de acuzare impotriva presedintelui, nici unul ne proband incalcarea Constitutiei.

Am sa ma rezum la a spune ca este ultima dovada de care mai aveau nevoie toti cei care, animati de nobile intentii si generozitate, au sustinut admiterea Romaniei in UE ca sa inteleaga cat de grav s-au inselat asupra starii de sanatate a democratiei la Bucuresti.

Ce vreau insa sa supun unei analize facute cu toata atentia si eliberata de orice prejudecata este varianta iesirii optime din cumpana in care s-a trezit aruncat omul politic Traian Basescu. A gajat cu cuvantul de onoare ca va demisiona in cazul in care Parlamentul voteaza suspendarea presedintelui.

Inca inainte de ziua votului, s-au auzit tot mai insistent declaratiile venite dinspre coalitia PNL-PSD-PRM-PC privind felul in care se intentiona ca, prin masurile ce urmeaza a fi luate pe parcursul celor tei luni, pana la alegerea viitorului presedinte, sa se faca toate ingineriile legislative pentru ca Basescu sa nu mai poata candida pentru un nou mandat. In fapt, era vorba despre linsajul politic care se punea la cale.

In fata unei asemenea perspective, care era singura hotarare pe care Traian Basescu era obligat sa o ia: sa-si apere onoarea personala si sa abandoneze lupta politica in care s-a angajat sau sa ramana fidel celor atat de multi care isi leaga sperantele de el si sa ia o decizie prin excelenta proprie omului politic? Raspunsul realist, responsabil nu poate accepta decat rationamentul politic.

Si el ii dicta optiunea pentru formula care ii asigura cea mai scurta absenta din fruntea statului, respectiv suspendare si referendum. Este singura cale prin care Traian Basescu isi poate onora angajamentul luat in clipa in care a depus juramantul ca presedinte al romanilor: ”... toata puterea si priceperea pentru propasirea spirituala si materiala a poporului roman”.

Cu siguranta, decizia prin care isi incalca cuvantul dat este una dintre cele mai grele si mai amare, pentru cineva care si-a obisnuit electoratul sa-si tina promisiunile. Dar un om politic trebuie sa aiba taria sa-si asume si astfel de situatii, cand in joc sunt interesele tarii. Ori astazi tocmai aceste interese se incearca a fi compromise si tranzactionate.

In fond, asta este miza reala a coalitiei anti-Basescu si numarul oamenilor care ajung sa o inteleaga e tot mai mare.

Mitingul de duminica, din Piata Constitutiei, ar putea fi doar inceputul. Tara pare gata sa se ridice in apararea lui Traian Basescu.